Azi îmi miroasea a albastru, iubite!
Miros de iubire stropită cu flori.
Ori poate erau doar câteva doze potrivite
De condimente albastre rupte din nori.
Și cerul e alb acum de mirare,
Văzându-ne cum ne învelim cu el.
Cum lacrimile ni se pierd amândurora-n mare,
Un amestec perfect de albastru etern.
Sa stii ca iubirea ce-o porti în fiinta,
E cheia spre noul pamânt absolut.
Doar daca speri si traiesti prin credinta,
Pasind spre Lumina…perfect azimut…
Chiar daca afara e iarna, furtuna si frig,
În casa, când arde focul iubirii Divine,
Nu este-n lume egal, ori mai mare câstig,
Decât sa stiu ca sunt în gând,UNA cu tine…
https://www.youtube.com/watch?v=2Vv-BfVoq4g
O duminica binecuvântata cu Iubirea Adevarata !
Mulțumesc, Iosif!
Amestec perfect de frumos și senin e și aici, în vers!
Mulțumesc! ? M-am jucat un pic. Începe să-mi placă poezia ?
Versuri albastre, de mare, de sare, frumos…
O joacă. Uneori mă joc ? Mulțumesc mult!
Albastru este intotdeauna etern…
Așa îl simt și eu…
Și ziceai că nu scrii versuri…
Sunt tare faine! 🙂