Aveam atâtea întrebări. Am vrut să ne pierdem în povești, astfel ținându-te cât mai mult timp, alături de mine. M-am așezat confortabil în meditație și am mâzgălit frenetic, întrebare după întrebare. Nu știu de ce, azi, mai mult ca oricând, trăiam graba și frica de lipsă de timp. Am atâtea de spus, n-am timp de pierdut. Vreau să învăț azi, acum, cum să fiu fericită. Acum te vreau, nu mâine. M-am panicat. Dacă, nu reușesc să te țin lângă mine? Dacă, totul e în zadar și pur și simplu, nu ne vom împrieteni? Dacă, dacă…
Mi-am modificat poziția. Mă dureau simțurile amorțite și sufletul îmi era prea la vedere. Îmi lipsea orice fel de protecție și mă vedeam prea clar. Am căutat să mă așez într-un confort general. Să fiu alături de ceilalți. Eram convinsă că iubești băile de mulțime. Dacă era să te găsesc, dacă îmi era dat să îmi fii alături, acolo era soluția. În colectiv. Și am pus pauză întrebărilor și am început să scriu citeț cu litere mari, lucruri de făcut, pentru a mă identifica cu restul. Slujbă, casă, mașină, telefon, termopane, centrală, concedii în străinătate. Cuvintele îmi alergau pe coală și în marșul lor entuziast își pierdeau sensul, eu îmi pierdeam scopul. Am plâns. Eram obosită. Nu vroiam să accept că înzestrările mele, nu puteau să se șteargă în comun. Mi-am luat povara individualității mele și m-am pus să dorm. Să uit. Să accept lipsa ta și dorul de tine.
M-a trezit momentul creionat într-un tablou de Duminică dimineața. Două suflețele mă pupau, zâmbind într-o “Bună dimineața!”, perfect spusă. Auzul îmi era încântat de sunetul ce îl făceai, pregătind cafetiera. Și sufletul a început să îmi zâmbească. Foaia scrisă de cu seară dispăruse. În locul ei era un început de zi, plin de răspunsuri. Te găsisem. Te simțeam!
Azi mi-ai vorbit fără cuvinte. Azi am învățat să ascult. Azi nu mai îmi e frică să mă înfășor într-o eșarfă roșie plină de bine, când mulțimea se îmbracă în nuanța de gri a grijilor și a lipsurilor. Ești a mea și te simt!
Fascinante revelatiile fericirii ! Între fericire si opusul ei, nu este decât o perdea imaginara asemeni unei pânze de paianjen, tesuta cu precizie înafara fiintei, de cei care au creat legile si sistemele carteziene în care am crescut, ne-am dezvoltat si evoluat crezând, sperând si iubind viata…
Un sfârsit binecuvântat de saptamâna, cu pace, bucurie, fericire în Lumina, draga Mona !