Minunea mea mare cu părul bălai! Cu ochi albaștri, senini, ce cuprind Universul în cea mai caldă îmbrățișare. Copil cald și moale. Ești ca un pisc de munte ce stă maiestuos, veghind asupra tuturor. Fiecare rază de soare te atinge și îți mângâie fața, luminându-te. Calmul, înțelepciunea și răbdarea sunt lucruri sădite în tine de un hazard fericit.
Te las să mi te așezi în brațe și mă pierd în lunga clipă a îmbrățișării. Te ascult, te privesc, te absorb. Fac toate astea cu o inimă ce mereu se întreabă:”de unde atâta noroc pe mine?” Zâmbești, definind Perfectul. Spui:”Te iubesc, mami!”, plămădind Fericirea pură!

Și plec în minunate drumeții, mă odihnesc în superbe poieni, pline de poveste și de magie. Privesc cu mare drag și curiozitate vârful, acoperit uneori de niște nori ce prind toate formele învățării, descoperirilor și experiențelor. Mă răsfăț cu așteptarea, aștept să vină timpul în care mi te vei arăta în toată splendoarea, complexitatea și grandoarea ta! Și te iubesc!

Minunea mea mică, cu ochii ca cerul! Copil energic plin de tumult! Tu ai năvălit peste sufletul meu, ca un fluviu învolburat! Te grăbești să crești, să înveți, să fii! Vacarmul își capătă calmul, când îți dorești liniștea de la pieptul meu. Și atunci te cuibărești, în cea mai confortabilă contopire de suflete, privindu-mă atât de senin. Atunci, apele îți sunt nemișcate. Atunci, îți simt splendoarea grandiozității tale.

Și ai dorințe și ambiții. Și apele tale iau forma unor cai nărăvași, în drumul tău spre a le înfăptui. Nimic nu e măsurat la tine. Când râzi, râzi din toată inima. Când plângi îți lași supărările curate ca lacrima. Exact ca un fluviu. Nimic nu-ți stă în calea ta. Curgi zgomotos cu pauze de calm spre destinul tău, ce sper a se dovedi, minunat. Și te iubesc!

Iar eu, mă bucur! Mi-a fost dăruit un peisaj perfect. Iubirea mea e ca marea, ce înconjoară muntele meu adorat și primește într-o contopire, atât de naturală, fluviul meu învolburat.

Și binele se așterne. Și fericirea capătă chipul… întâmplărilor mele perfecte!