O zi ce ar fi trebuit să înceapă ca oricare alta, mi-a zdruncinat universul în doar cinci minute. A fost ziua în care a murit tatăl meu. Aveam 13 ani și moartea aparținea străinilor. Din acea zi, în schimb, s-a cuibărit în mine și mi s-a tatuat în suflet și în minte. În acea zi am hotărât că mor mâine. Un mâine atemporal. Dar am conștientizat ca va veni. Am început să trăiesc într-un etern “Carpe diem!”.

Am fost și sunt o persoană extraordinar de încăpățânată în a-mi păstra individualitatea gândirii. Așa eram și atunci. Aveam încredere în judecata mea, în alegerile făcute și în niște repere ce mi le-am sădit bine de tot în conștiință. Așadar, “Carpe diem!” nu a devenit, chiar dacă eram adolescentă, un Trăiește clipa fără consecințe. O nebunie. Să fac ce vreau fără să-mi pese, să mă distrug sau să distrug pe alții. Nu. Am hotărât că mâine mor. Azi în schimb trăiesc. Și am început să mă scutur de frici. De frica necunoscutului, a speranței. Am iubit fără să-mi pese de suferință. Eram deja bună prietenă cu ea. Am râs cu lacrimi. Am ales după ce m-am asigurat că asta e ceea ce vreau eu, nu alții. Am plutit o perioadă în amorțire, asta e o altă poveste, dar mi-am revenit. Mi-am testat limitele, însă toate le pictam cumva pe o pânză deja prestabilită. Aveam principii, reguli. Toate impuse de mine. Pentru că îmi doream să trăiesc azi. Să trăiesc frumos. Să nu regret, să nu-mi fie rușine. De mine însămi.

Așa se scurge viața mea și azi. Acum este despre acum. Dar bunul-simț și pilonii de susținere a cugetului meu, vor exista și mâine. “Carpe diem!” ne poate conduce prin viață dacă acea clipă chiar ne definește. Spre exemplu, detest răutatea gratuită, așadar nu voi trăi niciodată clipa, făcând așa ceva doar pentru că pot, pentru că e la îndemână, pentru că clipa asta îmi oferă această posibilitate și nu am cum să o ratez. Stupid! Voi trăi clipa, evitând să fac ceva ce mi-ar zdruncina din nou tot universul. De data aceasta fiind vorba de întreaga constelație de crezuri și principii ce mă definesc ca om.

Da, trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Mâine mor. Aș vrea ca azi să las ceva ce mâine va fi amintit. Măcar ca un simplu gând răzleț în mintea cuiva. Un gând cald, ce scoate la lumină un zâmbet. Asta îmi doresc în fiecare zi. Pentru că mâine mor, dar azi trăiesc!