SuperBucătăria Franke

Bucataria Franke

Să fiu modernă, ergonomică, confortabilă, primitoare, practică, frumoasă și mai ales utilă.  Atâtea roluri pe care trebuie să le îndeplinesc zilnic pentru a fi bucătăria ideală. Iar pentru că reușesc mereu cu brio, a venit momentul să îmi fac un cadou. M-am înscris într-o competiție a superbucătăriilor. Una organizată de fiecare persoană care se simte bine în bucătăria ei. Ce trebuie să facem? Să fim noi însene și să răspundem în scris la o întrebare surpriză pe care abia ce am primit-o prin poștă!

O descoperim împreună?

franke

Ce părere aveți? Nu pare deloc grea. Sunt împreună cu ai mei de ceva vreme și am ajuns să îi cunosc foarte bine. Însă nimic nu e atât de simplu niciodată. Ca în orice competiție, există și reguli. 

În primul rând trebuie să răspund la întrebare folosindu-mă de vocea electrocasnicelor care mă completează. Alături de care formez un întreg. Bineînțeles vorbesc despre Franke electrocasnice. Ele fac parte din echipa mea. Și vreau să devin superbucătăria Franke, exact cum am spus la început.

În al doilea rând, este foarte important să nu uit că tot ceea ce sunt se datorează alegerilor făcute de familia mea, deci când îi voi descrie pe ei sau obiceiurile lor, practic voi vorbi despre mine.

Simplu cât ai spune: Franke! Să începem!

A fi o bucătărie ideală pentru familia mea nu mi-a fost mereu ușor. Am și servit mai multor suflete, e adevărat. Fac parte din această casă parcă de o veșnicie și am încercat întotdeauna să mulțumesc pe toți cei care mi-au trecut pragul. Fiecare trecere a lăsat o urmă în sufletul meu. Majoritatea m-au îmbunătățit, însă cu fiecare nou proprietar ceva obligatoriu s-a schimbat. 

Categoric nu mai sunt cea de ieri, dar nici nu îmi doresc. Acum am din nou parte de energia dimineților agitate, de piciorușe care aleargă de colo-colo și amprente de mânuțe peste tot. De povești despre ziua care abia s-a încheiat în timp ce cina este pregătită. Ba chiar sunt vizitată și de un patruped, un câine de nădejde. E în stare să stea nemișcat cât e nevoie pentru a păzi ușa cuptorului, nu cumva să rateze vreo bunătate!

Și, poate cel mai important pentru mine, am devenit în sfârșit versiunea mea cea mai bună. 
Tehnologia inducție de pe plita dvs. Maris este prietenoasă pentru copii. Datorită noii funcții Child Lock (Blocare Comenzi), acum nu există nicio modalitate prin care mâinile lor mici să se poată juca cu funcțiile sau comenzile plitei.

Poate pare greu de crezut pentru cineva din afară. Mai tot timpul domnește un mare haos și o dulce nebunie. Copilărie și viață care gravitează în jurul meu și cu a căror instantanee mă încarc zilnic. Nu sunt perfecte, dar sunt ale familiei mele pe care am ajuns să o îndrăgesc nespus. Și pentru care sunt întotdeauna acasă.

De aceea mi-am propus să îi vin în ajutor cu tot ce pot, mi-am mobilizat toate electrocasnicele să se adapteze pe cerințele atât a celor mari, dar și a celor mici. Să funcționeze perfect și să arate impecabil. 

Plita si cuptorul Franke

CUPTOR FRANKE MARIS FMA 86 H OYSTER

Noul model FRANKE MARIS FMA 86 H OYSTER este un cuptor pentru iubitorii de culoare. In plus, capacitatea mare a cuvei (71 litri), designul modern si similar plitelor colectiei MARIS il recomanda in completarea celorlalte electrocasnice din bucataria ta datorita designului elegant si actual. Noile cuptoare MARIS FRANKE beneficiaza de un sistem de curatare inclus (abur in acest caz), de inchidere si deschidere amortizata a usii, dar si de un program special de coacere a painii. Garantie 3 ani (Sursa: frankemagazinonline.ro)

Sunt un cuptor incorporabil Franke care am un scop precis. Acela de a fi de folos alor mei, dar în același să le ofer și timp. Timp pentru a se bucura unii de alții sau pentru a face altceva ce e necesar prin casă. Ori pur și simplu timp pentru relaxare.

Prin caracteristica fabuloasă Multicooking ofer posibilitatea de a se găti trei feluri de mâncare în același timp, pe nivelele de temperatură potrivite pentru fiecare fel în parte. Și asta aduce mare bucurie în familia mea! 

Când totul este gata ajut și la curățenie. Practic mă curăț singur prin funcția Steam Cleaning (curățare cu aburi), folosind doar apă. Iar asta îmi aduce mie recunoștință!

Iar ca final touch, fac liniște. Nimic nu se trântește în familia mea, iar eu sunt un membru important al ei. Îmi place să îi aud pe cei mici urlând: Maaamiiii, e gata? Cum se umple un pahar de vin, ușa frigiderului și toate micile mișcări familiare, care dau puls acestui loc pe care eu îl numesc acasă.

PLITA GAZ MARIS FHMA 604 3G DC C OYSTER FRANKE

Plita pe gaz FHMA 604 3G DC C OYSTER apartine gamei MARIS si aduce un plus de eleganta si noutate prin designul practic si modern. Functionalitatea este un avantaj in cazul acesui model si este generat de designul grilajului de fonta si de buna pozitionare a butoanelor. Disponibila in patru variante de finisaj (INOX. AVENA. GRAFITE si OYSTER). plita FHMA 604 DC C poate completa elegant variante multiple de cuptor. Garantie: 3 ani (Sursa: frankemagazinonline.ro)

Fie că vorbește plita, cuptorul și hota sau cuptorul cu microunde, de fapt și de-ar fi să o facă în cor întreaga colecție nouă Maris de la Franke, valabil și pentru colecțiile Smart și Mythos, mesajul ar fi același: Familia mea este o echipă!

Chiuveta Franke

Susțin și eu acest lucru! Da, mai ales eu, centrul întregii activități din bucătăria lor ideală. Bine, zic și de tine! Vorbeam cu mașina de spălat vase, mereu vrea să fie în fața mea. Și ea este în centrul atenției mereu, recunosc.

Însă facem cu toții parte dintr-o  echipă. Iar împreună am învățat să funcționăm perfect. Să ne completăm. E adevărat că ne mai și supărăm unii pe alții câteodată. Încerc să mă dau mai rotundă arătându-mi accesorile sau făcând mai mult zgomot decât ar fi cazul. Dar repede mă domolesc. Datorită ei. Echipei mele. Familiei mele.

Cum este familia mea?

Sclipitoare, energică și dedicată! Este o echipă ideală! De aceea eu sunt bucătăria lor ideală.  M-au ales și m-au completat pentru a le veni în ajutor și a le fi mereu alături. A le fi acasă.

Sunt perfecți?

Nicidecum! Însă ne completăm reciproc, iar ca o familie adevărată ne suntem mereu alături. 

Semnat, 

SuperBucătăria Franke

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021

Pozele cu produse sunt față-verso

Sursa foto: frankemagazinonline.ro și www.franke.com (din resursele oferite de sponsor)

6 thoughts on “SuperBucătăria Franke

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *