În fiecare zi realizez că sunt de modă veche. O învechită cu haine cernite cu prea multă politețe și așteptări.
Cred în familie. Da, în cea tradițională. Asta însemnând doi oameni care se iubesc, se respectă. O echipă care a ales să treacă prin viața asta de mână. Asta înțeleg eu prin tradițional.
Jumătatea mea îmi povestește o sâmbătă obișnuită în universul lui de copil:
“-Conașule, e bună cafeaua? Mai vrei zahăr, frișcă?
-E perfectă, coniță. Mulțumesc!”
Eu îi răspund cu bucățica mea de realitate:
“-Spor la treabă! Să nu-ți uiți coasa. Mulțumesc că ai făcut focul și ai adus lemne în casă. Mă cam dor spatele, știi. Dar stai fără nicio grijă! Pregătesc de-ale gurii și vin să îți dau o mână de ajutor.”
Din păcate sau poate și un pic de fericire, acestea sunt imagini ale bunicilor. Părinții ne-au oferit alte realități. Cu toate acestea, amândoi am luat cu noi frumosul și respectul și le-am sădit în viața noastră.
Îmi voi începe o rugăminte cu “te rog” și o voi încheia cu “mulțumesc”. Chiar dacă o adresez unei persoane cu care trăiesc de ani de zile, care mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu. Care a văzut urâtul din mine, l-a îmbrățișat și l-a învelit cu iubire.
Sunt de modă veche în iubire și în viață.
Îmi place respectul. Nu-mi place să ne împrietenim prea repede. Folosesc pronumele de politețe cu persoane de vârsta mea sau mai mici. Așa mi se pare normal. “Tu-ul” își va găsi loc în conversație, la momentul potrivit. Sau vine firesc, în funcție de conjuctură.
Voi răspunde, în scris, unei persoane, folosind cuvinte, semne de punctuație, cratime. Am timp să ofer respect. Îmi place să folosesc litera “k” doar atunci când vorbesc despre kilograme și kilometri.
Culmea, am timp. Am timp să recitesc un e-mail trimis unei persoane necunoscute sau în scop oficial. Să nu îl umplu cu greșeli, să nu dau senzația de viteză, de faptul că ce contează, mă grăbeam, ai înțeles (cu greu) ce vreau să zic și asta e important.
Am timp să nu judec oamenii. Să încerc să îi iau așa cum sunt și să am răbdare să văd cu adevărat, cum sunt.
Am timp să îmi cer scuze. Unui om de care m-am lovit pe stradă, omului de lângă mine, copiilor.
Am timp să ofer un zâmbet și unui necunoscut.
Am timp să explic ce vreau și să nu mă aștept să mi se citească gândurile.
Am timp în fiecare dimineață, să mă trezesc cu o oră mai devreme și să fac cafeaua, să pregătesc micul dejun. Să mă duc să-mi trezesc bucățile mele de suflet cu un pupic și un “Bună dimineața!”.
Am timp să spun “Te iubesc!” și să îi simt mereu sensul.
Am timp să ascult. Oamenii au multe de spus, dacă vrei să îi auzi.
În această lume a vitezei, eu am timp. Poate am rămas ancorată într-o altă lume. Sau poate timpul e doar în mintea noastră, o noțiune abstractă inventată de cei grăbiți.
Pentru că pentru bun-simț, politețe și respect fiecare am avea timp.
Sursa foto: pinterest.ro
Şi tot timpul ăsta oferit celor din jur, cândva, cumva, se va întoarce în favoarea celui care ştie să ofere.
Chiar de e asta o altfel de lume, mie-mi place să “locuiesc” în ea. Şi îmi face bine să văd că sunt mai mulţi în lumea asta.
Și eu mă bucur că deși pare o lume mică, în ea locuiesc multe suflete.
O zi minunată, dragă Potecuță!
Toată lumea primește aceeași cantitate de timp, numai că mulți îl risipesc pe ce cred ei că-i mai important. Tu ai o listă cu priorități frumoase.
Mă bucur că suntem mai mulți care avem timp.
O zi frumoasă, Petru!
Timp ar fi, important e ce faci cu el.
Da, timp este. Dar unii aleg să nu-l piardă cu trivialități de genul, politețe și respect.
O zi frumoasă îți doresc!
Ai o viață bogată, Mona, dacă ”ai timp” pentru toate acestea 🙂
Așa cred și eu, mulțumesc!
Toată lumea ar putea să-și facă timp, trebuie doar un pic de bunăvoință 🙂
O zi frumoasă îți doresc!
Multumim ca-ti gasesti si timp sa scrii. 🙂
Mulțumesc! Din suflet.
Când ai cu-adevarat timp
esti ca zeii din Ollimp.
Faci din el tot ce-ti doresti,
îl risipesti sau maresti.
Timpul este o comoara,
transmisa din Tata-n Fiu,
Cel ce doarme îl omoara,
viata lui e un…pustiu !…
Imi place lumea asta de moda veche, cu “te rog” si “multumesc” in prim plan si cu toate celelalte care,pentru mine vin la pachet. Si da, cred cu tarie ca pentru ele e musai sa ne facem timp, in lumea asta nebuna care merge pe repede inainte!
O zi frumoasa!
Mulțumesc, la fel!
Eu mă bucur să observ că lumea mea are locuitori. Asta e bine și îmi dă speranță.
Intotdeauna exista speranta! Eu asa cred 🙂
Daca familia traditionala este reprezentata prin relatia ta, o ador.
Dar amandoi stim ca nu e asa.
Prea multe femei traiesc prizoniere in colivii de aur, alaturi de barbati nepasatori si insensibili.
Pentru multi traditional inseamna ca daca partenerul a spus da, gata, este condamnat.
Ufff, cat as scrie despre asta. Dar din respect pentru relatia ta, nu pot spune decat ….cu mult drag, felicitari!
Eu asta prefer să înțeleg prin tradițional. Așa vreau să cred că este normalitatea. Cel puțin a mea este așa. Nu perfecțiune, în niciun caz, dar după cum am spus, presărată cu respect, politețe și bunătate. Atât de simplu.
Fiecare am avea timp pentru astea și poate lumea ar fi un pic mai bună.
O zi frumoasă îți doresc, Conty!
Timp este pentru toate. Nu toţi ştim să-l împarţim şi mai ales să-l umplem cu bucurii. Ne pierdem în timpul altora încercănd şă-i copiem. O zi faină, faină!
Așa este. Îmi place să cred că suntem mulți cei care învățăm, în fiecare zi, să-l drămuim cu răbdare și să ne găsim clipe pentru a fi buni.
O zi minunată și ție, Crinuța! Mulțumesc!
Vă mulțumesc!
Eu am speranța că suntem mulți de modă veche și încetul cu încetul, respectul și bunul-simț va reveni în actualitate.
O zi frumoasă!
Deci, suntem doua de moda veche, care au si timp. Ce mi-a placut. Parca ti-am suflat gandurile mele si tu le-ai scris in acest articol.
E asa bine sa avem timp, pentru ca politețea, bunul simt, respectul nu se DEMODEAZĂ niciodată. E perfect articolul asta, mai ales acum de sărbători când “avem timp” pentru zeci de pregătiri și prea puțin rămas pentru cei dragi.
Citesc cuvintele tale. Zambesc si plang in acelasi timp. Citesc cuvintele prietenilor ce au comentat aici. Zambesc si plang in acelasi timp. Am timp sa zambesc, fericita fiind, langa atatea suflete prinse in acel timp in care totul e frumos. Am timp sa lacrimez de emotie ca tot mai multe inimi inteleg ca au tot timpul din lume. Multumesc pentru cugetarile ce mi-ai aprins, Mona!