Bărbatul perfect are la braț o femeie deșteaptă. Sau altfel spus, o femeie deșteaptă are alături un bărbat perfect.

Bărbatul perfect nu e întotdeauna mai frumos ca al vecinei, dar e mereu al tău.

Bărbatul perfect miroase a dragoste și cafea.

Bărbatul perfect iți spune te iubesc de o mie de ori în mintea ta, în realitate iți arată zilnic.

Bărbatul perfect e liber, liber să trăiască și să aleagă pe cine iubește și e perfect că te-a ales pe tine.

Bărbatul perfect nu uită niciodată cine ai fost, cine ești și cine vrei să fii.

Bărbatul perfect e în primul rând OM.

Căutăm disperate prin viață un bărbat perfect. Pe ACEL prinț, emir sau Făt-Frumos, care a fost zămislit după chipul lui Adonis, uitând că noi nu suntem toate Afrodita.

CEREM să fim iubite, apreciate, respectate…uitând sau poate nu am reușit niciodată să ne iubim, să ne apreciem și să ne respectăm noi însene.

VREM să comunice cu noi să ne spună ce are pe suflet, deși uneori tăcerea noastră e punctul dintre propozițiile lui.

Eu am găsit bărbatul perfect pentru mine. De la început? Cu siguranță, nu! Au trecut ani de zile până să-l descopăr în bărbatul ce îmi era de mult timp alături. Ne-am schimbat în timp e adevărat, dar nu această schimbare a contat. Mi-au trebuit mulți ani să descopăr definiția “perfectă” pentru cuvântul PERFECT.

Ce înseamnă să fii perfect? Perfect pentru cine sau în ochii cui? Sunt eu perfectă? Am stat și m-am analizat mult timp. Mă căutam în ochii mei în fiecare dimineață și nu găseam decât defecte și muuuuulte lucruri de corectat. Pâna într-o zi…

Mă întorceam de la maternitate. Îmi era frig și foame. L-am pus pe bebe in pătuț și m-am dus la baie. Așteptam cu nerăbdare să fac un duș la mine acasă. M-am dezbrăcat și m-am uitat pentru prima dată în oglindă. Nu mi-am mai recunoscut corpul. Era complet schimbat. Burta îmi era încă mare și dacă nu aș fi fost sigură că mi-am ținut puiuțul în brațe, aș fi așteptat să mă lovească ușor cum o făcea acum câteva zile. Am pus mâna pe mine să fiu sigură că nu visez. Am ridicat ochii. Nu puteam să mă mai privesc. La față același dezastru. Cearcăne care nu știu de unde începeau și unde se terminau. Părul nu îmi era spălat de câteva zile și cum am stat mult cu capul pe pernă îmi era încâlcit la spate așa de tare parcă cineva mi-a pus un pachet de gumă în el. Pe lângă toate astea făcusem o alergie și eram toată roșie și aveam bubiță lângă bubiță, parcă eram un ciorchine.

Am închis ochii. Nu voiam și nu mai puteam să mă privesc. Am simtit că mă pupă cineva pe față. Era Dragul meu. Îmi zâmbea. Și pentru prima dată m-am privit cu adevărat în ochii lui. Oglinda lor îmi prezenta o altă imagine. În ei eram PERFECTĂ!

În acel moment “PERFECTUL” a căpătat sens. Era o mogâldeață mică ce dormea liniștit și care în câteva zile de viață a reușit ceva extraordinar. Mi-a dăruit BARBATUL PERFECT, tatăl lui, și ne-a făcut viața… cum credeți?… PERFECTĂ!