Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Litera din mână

    Mulțumesc pentru curajul suflat în aripi. Am scris prima mea poezie. Ar fi trebuit să aibă urmele unui creion și ridurile hârtiei mototolite. Dar iat-o aici, expusă. Acum… fie ce-o fi! Dacă asta era tema ? Să-nveți să zbori nu e ușor! Mă tachina mereu un gând, fără astâmpăr, Dar cum să te agăți de-un “nu” Când harpele din cer îți cântă? Mi-am spus: fie ce-o fi, eu pot! Măcar s-ating cu un deget, albastrul, Mă împiedicam, de-o vreme, în negrul de pe jos Nici roșul nu îmi mai vorbea, ca altădată. M-am prins, cu avânt, de Z, de B, de O Lăsând în urmă R-ul, să m-aștepte Și cu…

  • Nescrisele mele

    Povestea mea e și a ta

    Îmi place povestea mea. Pentru că în ea, eu sunt eroina. Și na! Ca orice om (sau aproape) îmi place să fiu în centrul atenției, atunci când atenția e venită din partea cui trebuie 🙂 Povestea mea e și a ta. La fel ca în cazul tău, e un cumul de factori: ce am văzut, auzit, simțit, experimentat, trăit, iubit, suferit, citit. Lista poate continua la nesfârșit. Din unele am învățat, la unele încă tâlcul îmi scapă, altele au trecut pe lângă mine fără a le da foarte mare importanță. Dar toate m-au adus azi, aici, în acest moment, cu povestea mea bine trasată până în acest punct. Știu că…

  • Nescrisele mele

    Într-o cârciumă uitată într-un colț de lume

      M-am dus la un pahar de vorbă cu sufletul meu. O cârciumă înghesuită în mulțime, uitată într-un colț de lume. Lumină puțină să nu uiți să vezi, vorbe șoptite la mesele pline. Am așezat două pahare, dar nu am îndrăznit să mă apropii de sticlă. Nu stiam cum se cuvine în astfel de situații, mă servesc prima, îi ofer lui tot? Ca de obicei, am încremenit un pic în așteptare, așteptând să-mi sară în ajutor gândurile, rațiunea. Îndrăzneala firească a sufletului meu, l-a făcut să ia rapid inițiativa și a umplut paharele. Prima dată lui, plin ochi, apoi mie doar pe jumătate. “Te joci mereu cu perspectivele, îți place.…

  • Nescrisele mele

    Gând de pace

    Ia un pic de pace de la mine și fă-ți război în suflet. E timpul. Plutești plin de frustrare, pentru că viața e grea! E grea, e urâtă, nedreaptă și lungă. E liniște în mintea și inima ta, deoarece deja ai toate răspunsurile. Și nici unul nu ți-a oferit soluții. Așa că, ce folos să mai întrebi?….Sufletul liniștit prematur e ca mintea odihnită, nu mai oferă nimic. Îți ofer o bucățică de pace pentru a-ți porni războiul. Întreabă din nou! Retoric. Răspunsurile vor veni, de multe ori sub forma altei întrebări. Continuă! Începe să te cunoști! Vei spune că tu îți dorești liniște, nu război. Că ești sătul de zbucium…