Povestiri nescrise

  • Povestiri nescrise

    Oglinda nu minte

    Era o clădire imensă situată în spatele unei curți umbrite de copaci stufoși. De la stradă îi putea fi zărit doar acoperișul de culoarea timpului trecut. Coridoare lungi și întunecate împărțeau fiecare din cele patru etaje în jumătăți lungi și subțiri. Una lângă alta erau zeci de uși, dungi negre întinse pe albul murdar al tapetului scorojit. În spatele lor erau păstrați cu sfințenie cei mai frumoși oameni din lume. Aveau o frumusețe așa de rară și de spectaculoasă, încât au trebuit izolați și aduși aici, pentru a nu fi zăriți de nimeni. Făcuseră multe victime în trecut. Unii orbeau instant când îi priveau, alții se îndrăgosteau și mureau de inimă rea.…

  • Povestiri nescrise

    Da, îți promit!

    Am zărit-o cu coada ochiului. O fâșneață care își tot învârtea un colț de fustiță pe deget, de parcă voia cu orice preț să o transforme într-un inel fermecat. Pantofii de lac străluceau și păreau niște ochi de soare rătăciți în colbul străzii. M-am apropiat de ea, cu graba omului mare. Era ceva irezistibil în toată înfățișarea ei care mă atrăgea ca un magnet. Ea părea să nu mă bage în seamă. Continua să tragă de fustiță și fredona, abia perceptibil, un elefant se legăna… -Mereu m-am întrebat cum puteau sta atâția elefanți pe o pânză de păianjen. Mai mult ca sigur era un fir magic, făcut de ceva arahnidă…

  • Povestiri nescrise

    Legenda unei altfel de iubiri – Astăzi scriem împreună

    În ultimul articol v-am invitat la joacă! Am mai scris noi împreună Povestea unei poze și a ieșit foarte frumos! Vă amintiți? Ei bine, sper să vă placă la fel de mult și această nouă povestire scrisă cu ajutorul vostru! Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile frumoase și pline de emoție. Sper să le fi făcut dreptate! Înainte de a intra în poveste să ne amintim de cuvintele lui Zola, cele care v-au fost inspirație. Dacă oamenii s-ar iubi unii pe alții doar un pic, ar fi atât de fericiți! Émil Zola – Germinal Comentariile primite de la voi le-am scris cu bold pe parcursul întregului text, pentru a fi ușor…

  • Povestiri nescrise

    Păstrând vii păpădiile

    Pentru domnul Toma diminețile aveau un miros aparte. Credea și simțea că aerul se percepe altfel când soarele era încă ascuns privirii. Parcă viața moțăia și tot ceea ce respirai era început. Iar începutul are un iz distinct. De nou, de speranță, de putință. Domnul Toma știa acest lucru. Îl aflase de pe vremea când era doar un țânc cu mucii înnodați sub barbă. Îl trezeau ai lui cu noaptea în cap, îl înfofoleau la repezeală și alergau cu el de o mână să prindă un autobuz prea plin și pentru sufletul lui mic. Atunci nările i-au fost pentru prima oară gâdilate de aromele începutului unei zile. Erau aburi de…