Povestiri nescrise

Oglinda nu minte

Era o clădire imensă situată în spatele unei curți umbrite de copaci stufoși. De la stradă îi putea fi zărit doar acoperișul de culoarea timpului trecut. Coridoare lungi și întunecate împărțeau fiecare din cele patru etaje în jumătăți lungi și subțiri. Una lângă alta erau zeci de uși, dungi negre întinse pe albul murdar al tapetului scorojit. În spatele lor erau păstrați cu sfințenie cei mai frumoși oameni din lume. Aveau o frumusețe așa de rară și de spectaculoasă, încât au trebuit izolați și aduși aici, pentru a nu fi zăriți de nimeni.

Făcuseră multe victime în trecut. Unii orbeau instant când îi priveau, alții se îndrăgosteau și mureau de inimă rea. Erau și cei care nu puteau suporta nedreptatea că ei s-au născut urâți și din invidie și suferință își luau zilele.

A trebuit să se găsească o soluție rapid. Frumoșii nu mai puteau fi lăsați să umble pe străzile orașului. Liniștea trebuia restabilită. Unul câte unul au fost luați și transportați în acel sanatoriu ascuns ochilor curioși de gardul mare de fier care sprijinea copacii plini de povești demult uitate.

Au trecut mulți ani de atunci. Urâții au uitat de existența Frumoșilor, la fel cum aceștia nu mai se credeau așa speciali, neavând pe nimeni să-i admire. Mâncarea li se dădea prin ușă, lumina era obscură, iar când se înfățișau personalului purtau o mască pe față. S-au format familii, s-au născut copii. Deveniseră, practic, o mică societate Frumoasă.

Într-o noapte fără lună un țipăt cutremură văzduhul. Era cel mai sfâșietor strigăt de disperare, care a putut fi auzit vreodată venind din acel loc uitat de timp. O Frumoasă născuse o fetiță. Însă când o priviră, groaza puse stăpânire pe toată lumea. 

Era Urâtă!!! 

Nimeni nu își putea explica cum și de ce se întâmplase asta, dar realitatea hidoasă se afla în fața lor plângând și cerându-și dreptul la viață.

Au ascuns-o de ochii curioși în cea mai îndepărtată cameră, la ultimul etaj. I s-a pus și ei o mască pe față atunci când stătea cu Frumoșii la masă. Suferința i-a băzdrat sufletul în fiecare zi. Răni sângerii îi erau ochii secați de lacrimi. Nu putea înțelege de ce, tocmai ea, s-a născut altfel. Ar fi putut să părăsească clădirea, să iasă în lumea largă, să-și trăiască viața printre cei ca ea, dar Frumoșii nu aveau nicio informație de afară, iar acest necunoscut îi paraliza orice voință.

La un moment dat se hotărî. Totul trebuia să se termine acum. Nu mai putea continua așa!

Se furișă în camera care ținea locul de infirmerie și fură o sticlă de acid. In penumbra dormitorului ei, privind într-un ciob de-oglindă își aruncă tot conținutul sticluței pe față. Acidul începu să îi ardă pielea, așezându-i jar în mușchi până ce nu mai simți nimic. Nu mai avea nici o terminație nervoasă intactă. Gâfâind, luă ciobul de oglindă și se privi. Din fundul sufletului țâșniră lacrimi de fericire, răcorindu-i sângele proaspăt de pe față. Reușise! În sfârșit era și ea ca ceilalți. Se transformase într-o Frumoasă!


Sursa foto: pixabay.com

Colorată, veselă, optimistă și extrem de pasionată; pe numele meu, Mona. Scriitor, Blogger, Coordonator Club de Carte QUARTO, Editor Editura QUARTO. O Nefirească încadrată perfect în Firesc.

10 Comments

  • Poteci de dor

    Doamne, Mona! Răscolitor text! Incredibil cât de bine ai scos în evidenţă felul în care îi etichetăm, judecăm, analizăm pe alţii în funcţie de noi, de standardele noastre, de “oglinda” noastră. Şi cum alţii se văd în funcţie de etichetarea asta. Taie-n carne vie textul, dar nu e decât o altă oglindă pusă-n faţa noastră. Te felicit, eşti nemaipomenită!

  • Iosif

    O descriere fascinanta a lumii frumoase ascunse si închise în spatele zidurilor inpenetrabile si al straturilor de tencuieli, var, vopsele si tapete învechite de milenii. Doar acidul “silitra” si focul dragostei adevarate, neconditionate, sacrificatoare, fara judecati/prejudecati poate dilua, topi si îndeparta aceste “zdrente” mostenite din generatie în generatie, transmise genetic de la parinti la copii de la creatia primului om rational-sentimental (homo sapiens) pe Terra…
    O toamna binecuvântata cu liniste, bucurie, pace si fericire, alaturi de minunile tale dragi, si de toti cei care iubesc cu adevarat… Cuvântul Adevarat !

  • Gratiela Vlad

    Uite ca la asta nu ma așteptam!
    Dar, da… Cata înțelepciune tragem de aici.
    Foarte frumos textul tău. M-a ținut cu sufletul la gura.
    Pana în momentul în care a decis sa se “facă frumoasa”, mi-am văzut copilăria în micuța ta protagonista 😅😂

  • Dana

    E superbă povestea ta. Am citit-o cu sufletul la gură pentru a afla finalul. Da, de poveste!
    Să-ți fie săptămâna cui bucurii și împliniri, Mona dragă! ❤

    • Mona

      Ce mult mă bucur! E o poveste dragă mie și sunt fericită că ți-a plăcut! Te îmbrățișez și îți mulțumesc din inimă că îmi ești ❤️❤️❤️🤗

    • Mona

      Ce mult mă bucur că ai citit-o cu sufletul! Fiecare cred că am trecut prin momente dificile, mai ales când vine vorba despre fizicul nostru. Sunt mândră de tine de cum ai evoluat și ce femeie frumoasă și încrezătoare ai devenit! ❤️ Te îmbrățișez 🤗

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *