Povestiri nescrise
-
Spirala
De sus, din cabina camionului, lumea pare mică și insignifiantă. De multe ori când rulez cu o viteză de siguranță, mă gândesc cum ar fi să calc accelerația până la podea și să merg drept înainte, fără să îmi mai pese. Un Dumnezeu al șoselelor, al lumii întregi. Aș nimici totul în cale și nu aș mi-aș întoarce nicio clipă privirea înapoi. Un apel pe stație mă trezește la realitate: mai multe mașini de poliție au pornit în urmărirea unui camion. Colegii nu știu de ce și ce anume s-a întâmplat, dar ne îndemnăm pe rând, unul pe altul, să fim vigilenți. Majoritatea dintre noi avem familii care ne așteaptă…
-
Doamna Veturia
Calea ferată era ca o cingătoare, ce strângea împreună cele zece case mici și murdare, care păreau îngrămădite una în alta ca niște piese de lego potrivite de niște mâini nepricepute și o minte pornită pe glume proaste. Trenurile treceau cu viteză pe lângă ele la fel ca timpul. Fără să le dea importanță și fără a le arunca măcar o privire. Sub unul dintre acele acoperișuri ordinare trăia o perlă a omenirii. Însuși Dumnezeu s-ar fi căit că nu s-a gândit să o plămădească cu mâinile Lui, dacă nu ar fi uitat de existența ei de multă vreme. Acolo trăia Veturia. Sau Doamna Veturia, cum îi plăcea să își…
-
Copiii inimilor tăcute
Ultima dată când am văzut-o era o zi caldă de octombrie. Îmi amintesc cu precizie pentru că un asemenea galben, cum mi-a fost dat să văd atunci, nu am mai văzut niciodată. Și nu doar toamna era răspunzătoare pentru culoarea care mi s-a așternut în amintire, ci privirea ei. Un iris ca un soare de miere. Te pierdeai cu ușurință în el. Credeai, iar eu am crezut mult timp, că dacă te-ai uita atent, i-ai putea vedea și ultima coardă a sufletului. Însă, azi, când pentru a mia oară mă întorc cu gândul la acea zi, la ea, realizez de fapt că ceea ce reușeai să faci era să te…
-
Început de viață
Nu am mai scris de mai bine de o lună. Nu aici. Cred că uneori e înțelept să faci o pauză. Inspirație aș fi avut. Mereu am în minte o povestire care abia așteaptă să fie scrisă. De asemenea am și câteva restanțe cu impresii despre cărțile citite și pe care vi le-am promis de ceva vreme. Însă, m-a luat pe sus caruselul numit viață și am ales să nu mă mai împart în zeci de mii de părți, ci să le iau pe toate pe rând, să fac ce pot, când pot. Astăzi revin cu o povestire pe care am scris-o acum ceva vreme. Sper să vă placă și…