Dar de fiecare dată reveneam la realitate când auzeam glasul bunicii. Mă striga așa de tare de se împrăștia toată materia mea primă și nu mai rămânea decât să mă ridic și să pornesc spre casă. Într-o zi însă, cred că aș fi reușit totuși să rămân până la sfârșit. Până ce s-ar fi tras cortina nopții peste spectacolul meu.
Bunica plecase la o vecină și cred că o uitase și Dumnezeu și bunicul acolo, că dintr-o dată fix sub picioarele unui iepure de nor se ivi o roată mare galbenă. Apariția a fost atât de neașteptată încât m-a pufnit râsul. Cred că iepurele s-a simțit ușor jignit, căci a sărit repede într-o parte și eu am rămas cu gura căscată.
2 Comments
Pingback:
Pingback: