
Am ales ca descrierea visului meu să înceapă așa: Există vise și există aripi care te poartă spre împlinirea lor. Visul meu! Ce blândă asociere de cuvinte. Îmi pare uneori că e ca o mângâiere. Una care îmi alungă îndoielile și mă face să cred că totul e posibil. Că un vis poate deveni realitate. Într-un mâine imediat sau într-un viitor mai îndepărtat. Viitorul meu! Zâmbesc. Oare cum arată viitorul meu?
Imaginea pe care o am eu e una simplă. Îmi place să-l văd ca pe o hartă aruncată pe pământ pe care o pot împărți pe zone. Zona viselor e ca un mic cartier ascuns de timp. Iată, o stradă plină de magnolii înflorite se întinde drept în față. La colțul ei se află un muzeu al speranței. În interiorul lui, în prim plan se află cel mai vechi vis al meu. Intrarea este liberă, să știți! Îl puteți vedea oricând. Însă vizitatorii mei îmi oferă mereu fișicuri de descurajări. Dar eu le dau la schimb un dicționar de construcții. Poate așa vor începe să înțeleagă și să-mi zâmbească pe limba mea. Pentru că eu mi-am construit visul pas cu pas! Și oricine ar putea să o facă!
Ați crede că am găsit soluția perfectă. Însă cei mai mulți pleacă în continuare nedumeriți. Puțini au răbdare să învețe o limbă nouă. Puțini mai cred în vise împlinite. În plus, un muzeu al speranței nu e o clădire obișnuită. E o casă activă, o viziune! Trebuie să îți pese de tine și de ce te înconjoară, să îndrăznești să gândești pe termen mediu sau lung, pentru a-l putea vedea cu adevărat. Odată ce ai făcut-o, totul devine realizabil. Vei avea aripi, speranță, un plan!
Când valul de ochi curioși se retrage, vine rândul meu să mă bucur de el. Mă plimb în liniște prin încăperi, purtând pe umeri un șal țesut din aripi. Haideți cu mine! Coridoarele se întind leneșe în față și eu le colind în timp ce conjug verbul a spera cu voce tare. Și visul meu capătă contur. Mai sunteți alături de mine?
Poate părea o nebunie să alegi să îți expui un vis într-un muzeu. Fie el și unul al speranței. Însă, a fost singura soluție pe care am avut-o la îndemână pentru a-l păstra viu. Credeți-mă, e un vis aparte! Astăzi poate părea o nebunie! De fapt, a fost văzut așa mereu. Așadar, în momentul când am văzut că devine prea firav și risc să-l pierd, am luat această decizie de a-l proteja într-o clădire de la un colț de stradă din zona viselor.
Construcția ei a părut ușoară inițial, până ce m-am împiedicat de lucruri tehnice și mi-a venit să renunț. Degeaba aveam un teren fertil, pe care orice sămânță de vis ar fi putut crește, mi-am dat repede seama că am nevoie de ajutor pentru a o cultiva.
Iar eu am găsit un partener de încredere, care m-a ajutat să-mi văd muzeul speranței terminat. A, nu a fost doar o singură persoană. Nu! Am avut parte de o adevărată echipă!
Întâlnirea a fost stropită cu noroc. Am avut sufletul deschis și i-am văzut. M-au ascultat, m-au înțeles și spre surprinderea mea, m-au crezut! Au crezut că visul meu se poate împlini. Însă și că trebuie protejat de cei cu minți neîncrezătoare.
Am trecut repede la planificare și la proiectarea propriu-zisă. Muzeul speranței se înălța în inima mea văzând cu ochii. Bugetul îmi era mai mult decât suficient. Îl calculam în clipe petrecute cu bucurie, visând cu ochii deschiși.
Și am ajuns repede la faza finală, construcția. Muzeul speranței este o casă a viitorului adusă în prezent. Din momentul în care am primit cheile, mi-am petrecut foarte mult timp în el. M-am bucurat de confortul foarte ridicat, de climatul interior excelent și am continuat să îmi pese. De fiecare vis pe care l-am adăpostit acolo, de fiecare gând care mă făcea să tresar. De speranță. De visul meu măreț. Cel mai vechi, singurul pentru care a meritat să muncesc și să investesc cu adevărat. Dar nu în ultimul rând de mine și de ce mă înconjura.
Chiar nu știți despre ce vorbesc? Ori poate deja nici nu mai sunteți curioși, pentru că pare totul prea improbabil? Sau vă numărați visele și vă întrebați ce ați făcut până acum pentru a le îndeplini?
Acum, vă las să vă delectați cu celelalte exponate. Cu imaginile în care am cariera mult visată, cu cele în care familia îmi este împlinită și sănătoasă. Vă puteți opri și în dreptul bibilotecii. Acolo veți vedea nescrisele mele așteptând cuminți între coperți. Eu vă aștept în sala principală.
Da, un lucru atât de fragil, în aparență, merită protejat, dar și arătat celor care reușesc să-l vadă. Indiferent de situația în care te afli. Fie că ai reușit să îți îndeplinești toate sau unul dintre celelalte vise, la acesta nu trebuie să renunți niciodată!
Vei uita poate uneori să mai crezi în existența lui. Vei oferi fișicuri de descurajări, însă îți vei păstra speranța că îl vei putea zări măcar pentru o clipă. Vor fi zile când va părea doar o himeră. Doar un simplu vis al oamenilor naivi.
Dar te asigur că toți avem aripi care să ne poarte spre împlinirea lui! Și în fiecare zi ne apropiem de el. Și azi, și mâine!
Eu am visat, am sperat și am reușit! Acum fericirea îmi e ocrotită în muzeul meu. O casă care pare ca oricare alta, dar nu e deloc așa! E o casă cu performanță energetică foarte mare, care oferă sustenabilitate și eficiență. E o casă care zâmbește! Și una care consumă foarte puțin, aproape de zero energie, iar în același timp, produce mai multă energie decât consumă! E o dovadă că orice zi care va fi să vină va găzdui speranța mereu.
Vi se pare că vă vorbesc despre o casă reală? Ar putea fi! Echipa de visători există! Dar, nu! Muzeul de speranță îl puteți găsi doar la colțul unei străzi pline cu magnolii înflorite, pe harta prezentului și viitorului. Al fiecăruia dintre noi. Va fi mereu acolo, pentru că este o construcție trainică. Nu vă sfiiți să-i treceți pragul!
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.
Featured image: creație personală cu ajutorul aplicației Canva.
Logo aia-proiect.ro
Acum m-am întors de la Doamna Mira. Îmi privesc camera și o perdea de lacrimi îmi învelește ochii. Sufletul încă îmi e plin de căldura salonului dumneaei. Îmi e greu să explic cum un om, un simplu om, îți poate oferi viață prin poveste cu miros de prăjitură abia scoasă din cuptor. Azi nu voi împărtăși cu voi cuvintele dragii mele, ci vă voi spune cu mare emoție ce am descoperit în cufărul ei cu amintiri. D-na…
M-am născut într-un tărâm de poveste. Munți ce fac concurență soarelui în strălucire, dealuri verzi ce spun poveștile mâinilor bătătorite la munca câmpului. Vârfuri de clăi de fân ce se ridică privirii și salută cuiburile de berze, care rabdă trecerea timpului, fără să se plângă sau să dispară. Da…un tărâm de poveste. Sunt pene și creioane ce au știut să pună în fața noastră inima acestui loc. Sunt oameni, care în loc de litere s-au folosit de…
Cu bucurie și entuziasm dau din nou startul proiectului Miercuri descoperim. Astăzi facem cunoștință cu Alessandra Gemeș care ne vorbește despre CUM INVESTIM INVOLUNTAR ÎN TRAUME ȘI STRES și ne invită pe blogul ei Psihologie urbană, unde “prin articolele postate intenționez să aduc în sufletele cititorilor mei câteva momente de respiro, în care să culeagă esența unor subiecte importante”. A debutat și ca scriitor la Editura Eikon, în urma unui concurs de proză scurtă pentru adolescenți. Să o…
Și atunci am înțeles! Soluția nu putea veni din altă parte decât de la liderul mondial al furnizorilor de sisteme de curățare. Da, știu că nu mai înțelegeți nimic. Însă vă asigur că voi face totul lună imediat.
Sunt dependentă de…frumusețe! Mi-a plăcut mereu frumusețea, în toată complexitatea ei. Frumusețea de a fi femeie, mamă, soție. Aceea de a înțelege fericirea și de a accepta tristețea. Am simțit-o ca pe o parte din mine, din viața mea, nu a altora. Am definit-o după parametrii mei, nu impuși de alții. Și m-am simțit frumoasă! Eram frumoasă când alergam să prind găinile în curte la bunici, plină de praf, desculță și cu gem uscat pe față. Când…
M-am născut la țară, într-un vârf de munte. O casă ferită de ochii curioșilor, dar și de civilizație. Viața era diferită acolo, dar oamenii și trăirile erau la fel. Am aflat peste ani, că plânsul meu nu se deosebea cu nimic de plânsul unui copil de la oraș. Că nevoia de iubire era peste tot prezentă. Doar timpul făcea diferența. Noi nu ințelegeam timpul, în sensul lui propriu. Acum știu că în orice colț uitat de lume,…
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
One Comment