Cum se savurează Palatul de Vanilie de Otilia Dima

Tura-dura-mura-mira-pic-pic

Rostiți formula magică și pășiți în Palatul de Vanilie!

Bine ați venit în Palatul de Vanilie – Carte de povești-n bucate!

Cartea Palatul de Vanilie de Otilia Dima este o invitație la joacă. Un îndemn adresat părinților de a transforma o activitate obișnuită, gătitul, în amintiri care vor dăinui toată viața. Orice bucătărie poate deveni un palat de vanilie, iar alături de copiii noștri să pregătim, nu doar o masă gustoasă, ci devărate povești.

Otilia o are alături pe Prințesa blonduță și împreună se joacă cu ingredientele. Facem cunoștință cu brioșa somnoroasă, ne jucăm de-a v-ați ascunselea cu legumele, facem vrajo-povești și descoperim rețete ușoare și sănătoase pentru copiii pofticioși, dar și mofturoși.

palatul de vanilie
Îndemn de a comanda cartea.
Dați click pe poză

Cum ar fi ca bucătăria să se transforme în Bucătăria unui Palat de Vanilie unde miroase, cum altfel, a vanilie. Un loc plin de veselie unde te poți juca în voie cu făina. Unde roșiile sunt vesele, dovleceii simpatici, ardeii sunt cei mai buni dansatori, orezul prietenos… (…) Nu-i așa că ar fi un loc minunat unde îți vine să gătești și să tot povestești?

Palatul de Vanilie – Otilia Dima

Este o carte savuroasă, pe care am parcurs-o cu zâmbetul pe buze. Deși eu stau foarte puțin în bucătărie, am încercat să îmi implic copiii și i-am invitat la o poveste.

Am ales din cele paisprezece rețete prezentate în carte, să intrăm în povestea Bruschetelor elegante. Am gătit râzând, chiar dacă la final micii mei năzdrăvani nu au vrut să guste ce am făcut. 🙂

Dar așa se savurează Palatul de vanilie! Cu povești și bună dispoziție!

O carte pentru copiii mari și mici, după cum spune autoarea. O carte de povești-n bucate, asta este Palatul de Vanilie.

Ce spuneți? Vă puneți șorțul de povestitor, boneta plină cu zâmbete și intrați în lumea ei? Familia Deget, domnul Păstrăv, Avocado cel înfumurat , Sfecla pasionată de chimie sau Șnițelele supărate de abia așteaptă să le citiți povestea!

“A fost odată ca niciodată… și de aici o lume întreagă se deschide. O lume frumoasă, care celor mici le este atât de dragă. Și poveștile pot fi spuse oriunde, chiar și în bucătărie.
Poftă bună și multă imaginație!”

Așa am savurat eu cartea Palatul de vanilie de Otilia Dima. O carte pentru copii și pentru părinții dornici să creeze amintiri cu iz de poveste și mese delicioase! Voi oare cum o veți savura?

⭐ Steluța nescrisă

Sunt mici erori de tehnoredactare pe parcursul cărții, dar asta nu m-a oprit să savurez această carte cu adevărat. Iar acest lucru vă îndemn și pe voi!


55 thoughts on “Cum se savurează Palatul de Vanilie de Otilia Dima

  1. Îți mulțumesc din suflet pentru această recenzie. Mă bucur că ți-a plăcut, că ați gătit, că v-ați jucat și savurat. Fiind la început de drum, înseamnă mult pentru mine orice încurajare și apreciere. Mă bucur că ai dorit să mă cunoști și să descoperi mai mult din ceea ce fac. Mulțumesc încă o dată!

    1. Cu mare drag, Otilia! Se simte munca depusă în această carte, plăcerea cu care ai conceput-o. Am simțit-o ca un dar de neprețuit pentru minunata ta Natalia. Mult succes să ai pe viitor. Te voi citi cu mare drag!

  2. Adorăm mirosul şi gustul vaniliei, iar această carte pare savuroasă, de-a dreptul delicioasă. Îmi place extraordinar de mult coperta şi abia aştept să o am. Recenzia ta m-a convins şi mai mult. Te îmbrățişez!

    1. O să îți placă, cu siguranță! Mai ales că tu gătești și scrii povești atât de frumoase! Te îmbrățișez și eu!

  3. ‘Caiete cu rețete cum au mamele sau bunicile noastre, care miros a vanilie și esență de rom și au urme de făină. De asta este de vanilie”, explică Otilia Dima, pe blogul său.Foarte frumos articol! Felicitari!

    1. Da, are foarte mare dreptate! Și ea i-a oferit și mirosul de poveste, unul de neuitat. Mulțumesc foarte mult!

  4. Vanilia este aroma mea preferata și aștept cu nerăbdare sa întru în palatul de vanilie sa descopăr bruschetele elegante,dulciuri sănătoase. Felicitări Mona pentru recenzie si ție Otilia ca faci viata mai frumoasa mămicilor si piticilor

    1. Ți-o recomand cu mare drag. Cred că minunea ta mică ar fi tare fascinată de atmosfera din Palatul de Vanilie. Mulțumesc mult, Oni!

    1. Da, poveștile sunt minunate! Atât de atentă la detalii și scrise cu mare blândețe.
      Cartea o poți comanda direct de pe blogul Otiliei, am pus link la prima poză din articol 😊

  5. Am vazut cartea asta la tine si mi-a atras atentia inca de atunci. Acum, cu recenzia ta, imi doresc sa o am si eu, sa incerc retetele din ea impreuna cu fetita mea. Foarte frumos ai scris despre carte, parca imi si imaginam cum ai pregatit bucate savuroase urmand retetele din cartea aceasta.

    1. Mulțumesc, Eva! Eu cred că v-ați distra grozav! Poveștile din carte sunt foarte frumoase, iar rețetele la îndemână. Scopul fiind de a crea amintiri. O zi frumoasă îți doresc!

  6. Cat de frumos! De abia astept sa fac astfel de activități cu fetita mea, când va mai creste!

  7. Ce frumoasă pare această carte. În plus, cred ca e super de oferit cadou celor ce au copilași și le place sa și bucatareasca împreună.

  8. Interesanta carte. Eu ma chinui de ceva timp sa termin de cusut doua sortulete micute pentru bucatarie. Cand vor fi gata vom navalii cu totii sa bucatarim, si mari si mici.

  9. Ce draguuuuut!!! Aproape ca mi le imaginez pe Natalia si Otilia intr-un Palat de Vanilie. Oare cine o fi printesa blonduta? :-)))))
    Iar micutii tai, Mona, sunt adorabili! Ce personalitati puternice au… sa refuze ei sa guste capodopera.

    1. Daaa! Și eu tot cu imaginea Nataliei în minte am parcurs cartea! Prichindeii mei sunt niște prăpădiți! Gata, am spus-o! 🙂

    1. Ți-o recomand din suflet. Sunt convinsă că o să vă placă poveștile. Poate mai faceți și voi altele, pornind de la cele din carte!

    1. Da, este adresată părinților. Un îndemn de a face dintr-o activitate obișnuită o poveste și o amintire care nu se va uita. Eu am gătit, citind poveștile cu băiețeii mei și au fost extrem de încântați. Copiii adoră să aibă activități cu mami sau tati 🙂

  10. Ce carte draguta! Si eu vreau sa imi transform bucataria intr-un palat de vanilie si sa am cheesecake-uri peste tot 😂😍

  11. În mod clar nu este o lectură pentru gusturile masculine. Dar descrieri ca „domnul Păstrăv, Avocado cel înfumurat , Sfecla pasionată de chimie sau Șnițelele supărate” mi-au adus zâmbete pe buze. 🙂

    1. Pentru gusturile tăticilor este cu siguranță! La noi, doar tati gătește în casă, așadar prichindeii mei adoră să ajute la bucătărie, să fie și ei ca tati! 🙂 Da, e foarte drăguță cartea. Chiar îți pune un zâmbet pe buze!

    1. Chiar cred că v-ar plăcea poveștile și să gătiți împreună ar deveni și mai distractiv. Îți recomand cartea cu mare drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *