Doamna Mira mă aștepta cu cafeaua făcută, cu cornulețe acoperite cu mult zahăr și cu zâmbetul ei atât de drag sufletului meu! Îmi vine greu să îmi imaginez o duminică în care să nu îmi odihnesc sufletul în salonul d-nei Mira. Mereu îmi dă o stare de bine și săptămâna care urmează o simt altfel.
Și dumneaei cred că se bucură de prezența mea. Îi văd sclipirea din ochi, atunci când îmi povestește amintirile păstrate cu sfințenie în fiecare colț din casă și din inimă.
Astăzi, în timp ce povesteam nimicuri cu gust de cafea și prăjituri, am observat pe scrinul din salon o păpușă. Nu o mai văzusem până atunci și, bineînțeles, am întrebat-o care e povestea ei. Eram sigură că are o poveste. Totul e învelit în iz de basm, când vine vorba de doamna Mira! S-a ridicat și luând-o în brațe, ca pe un bebeluș, a început cu glas cald să-mi vorbească…
Această păpușă este o prietenă veche. Mi-a fost alături adeseori, iar prezența ei în viața mea e ancorată de un eveniment din copilăria mea. Acum foarte mulți ani, prea mulți. Știi că eu am copilărit la țară. Un loc în care istoria parcă s-a născut. Greutăți, muncă și sărăcie. Dar o sărăcie luminată de smerenie și firescul unor inimi blânde de oameni simpli.
Părinții mei au hotărât, totuși, să mă lase să merg la școală. S-au gândit că opt clase îmi vor fi suficiente și să știu un pic de carte, măcar să buchisesc Psaltirea, nu îmi va strica în viața care îmi era deja hărăzită.
O păpușă, însă, a reușit să schimbe toate acestea. A reușit să îmi ofere un alt viitor, o altă soartă.
Am fost un copil cuminte. Muncitor și ascultător. Școala m-a atras ca un magnet. Iubeam să învăț, să descopăr lumi noi, atât de diferite de realitatea mea. Mă întorceam în fiecare zi și ajutam în gospodărie la tot ce puteam. Când se înnopta îmi aprindeam lampa cu petrol și îmi făceam temele, învățam până ce de multe ori adormeam cu capul peste cărți.
Am ajuns să am rezultate foarte bune. În acea perioadă eram prietenă cu Ana, fata directorului școlii. Uneori mergeam la ea acasă. Era o cu totul altă lume. Curent electric, covoare moi, o bibliotecă cu multe cărți. Și jucării! Eu nu mai văzusem așa ceva niciodată.
Ana avea o păpușă. O păpușă adevărată! Mie îmi făcuse mămica una din cârpe, dar păpușa Anei era complet diferită. O priveam mereu fascinată, cu ochii copilăriei. Ana și-a dat repede seama că mi-o doresc și mi-a făcut o ofertă pe care nu am putut să o refuz. Ei nu îi plăcea deloc matematica, așadar eu îi făceam tema la această materie și ea mă lăsa apoi să mă joc un pic cu păpușa ei. Eram atât de încântată!
Într-o zi ne-am certat. Ceartă de copii, nici nu îmi mai amintesc de la ce a început totul. Dar știu că eram foarte supărată și i-am spus, printre lacrimi, că nu îi voi mai face tema la matematică. Ana mi-a smuls păpușa din mână și cu cruzimea specifică vârstei, mi-a spus ceva ce nu mai aveam să uit niciodată.
“Nici eu nu îți mai dau păpușa! Și știi ceva, nici nu-mi pasă! Eu am să merg la facultate, iar tu tot o țărancă proastă ai să rămâi! “
Facultate. Facultate. Nu mai auzisem cuvântul ăsta. Am plâns toată noaptea. Dimineață aveam să am o promisiune scrisă pe suflet: Ana nu va avea dreptate! Ajunsă la școală, m-am ridicat în picioare și cu lacrimi în ochi, dar mândră cum nu mai fusesem vreodată, l-am întrebat pe domnul diriginte ce înseamnă “facultate”. Și din acea zi altul avea să-mi fie destinul.
Am învățat cu și mai mult avânt de atunci. Am muncit, m-am străduit, dar nu am mai plâns. Scopul îmi era clar! Nu voi rămâne o țărancă proastă! Am să îi arăt Anei că și eu pot. Și am putut!
A venit ziua când am intrat la facultate cu bursă. Din primii bani primiți mi-am cumpărat această păpușă, o cheamă Ana… Am fost prima femeie din satul meu care a reușit să facă asta.
Păpușa, după cum vezi, o am și acum. O scot și o mângâi când îmi este greu. Îmi amintește de o copilă plângând sub lumina tremurândă a unei lămpi. O copilă care a făcut o promisiune. Și în ciuda destinului care îi fusese deja scris, a reușit! Mi-a fost mereu dovada că se poate…
Am privit-o pe doamna Mira și am văzut-o pe acea copilă. La întoarcere spre casă mă gândeam cât de firesc și natural mi-a fost drumul meu în viață. Și cu toate acestea și eu simt, uneori, că îmi e greu. Mi-am făcut și eu o promisiune: când voi mai simți acest lucru, mă voi gândi la păpușa doamnei Mira și voi ști că se poate!
Sursa și editare imagini: Canva.com
Mi-a placut foarte mult. Articolul tau e dovada, inca o data, ca puterea este in noi. Trebuie sa vrem si sa credem.
Îți mulțumesc foarte mult, Otilia! Da, și eu cred asta cu tot sufletul meu! O seară minunată să ai!
Foarte frumos si inspirat. Imi place doamna Mira. ?
Mulțumesc foarte mult, Em! Mă bucur că ai trecut pe la mine și mi-i lăsat un semn. Te îmbrățișez!
Cat de frumos! Am citit povestea ta cu pielea de gaina. Este impresionant cum niste cuvinte ne pot determina parcursul vietii.
Mă bucur foarte mult că îți plac poveștile doamnei Mira! Sunt tare lipite de sufletul meu, recunosc. Și, da! Uneori niște cuvinte, aparent fără importanță, pot lăsa urme pentru totdeauna și să ajungă să ne fie determinante în viață. O zi frumoasă în continuare, dragă Eva!
Merci pentru aceste splendide povesti venite pe aripile amintirilor unor vremuri, oferite cu drag si pasiune de aceasta minunata doamna Mira, care ne reamintesc de radacinile din care, noi ,toti românii din diaspora, iubitori de neam si tara, ne-am alimentat fiinta, dezvoltând si raspândind cultura, credinta si valorile neamului românesc mostenite si asimilate, oriunde împrejurarile si conjunctura vietii ne-a dus pe meridianele acestei lumi.
O duminica si o saptamâna binecuvântat cu bucurie, pace si liniste,alaturi de minunile tale si de superba doamna Mira, draga Mona !
Mulțumesc foarte mult, Iosif! La fel îți doresc și ție!
Oare dacă o vizitez pe doamna Mira mă va aștepta tot la fel: cu cafea, cornulețe și povești sublime?
Întotdeauna! Așa e ea, blândețe! Te pup, dragă Diana!
Blândețe și numai blândețe, la fel ca tine ?
Tare draguta aceasta poveste,Mona! ? Frumos articol!
Mulțumesc tare mult!
Tot o papusa pe care n-o aveam si mi-o doream, m-a facut sa ajung unde sunt. Si tot din primii bani pe care i-am castigat mi-am cumparat-o. Visurile pot ajunge realitate, daca vrei.
Așa este! Ce interesant cum s-au împletit poveștile. Mă bucur că ai răzbit și ți-ai îndeplinit visul!
Ce poveste! Plina de emotii, exact asa cum ne-ai obisnuit! Pur si simplu, m-a emotionat? nu stiu cum reusesti, dar articolele tale imi merg direct la suflet ❤️
Mulțumesc din suflet, Georgiana! Și comentariul tău a avut același efect asupra mea. O zi minunată îți doresc!
Minunată poveste, bucată de viaţă! Ca toate celelalte. Te-ai gândit să-i pui coperţi? 😉
Mulțumesc Potecuță! M-am gândit, dar le iau pe rând 🙂 Cândva… cine știe? Te pup!
Ce povești minunate scoti tu mereu la lumină! M-ai înduioșat și de data asta cu destinul doamnei.
Mă bucur tare mult că ți-a plăcut! Te îmbrățișez!
Unele cuvinte si momente ne pot schimba complet viata. In bine sau in rau. Depinde de noi ce varianta alegem. Se pare ca doamna Mira a ales-o pe cea corecta.
Ai dreptate. Da, doamna Mira a ales bine. Și sunt tare mândră de ea! 🙂
Dacă am fi avut cu toții o păpușă, obiectul drag care să ne reamintească de țelurile pe care ni le-am stabilit cândva și să ne motiveze să le urmăm indiferent de piedici, cred că viața ar fi fost altfel pentru fiecare.
Tare mi-a plăcut povestea ta! ❤
Îți mulțumesc din suflet, Dana dragă! ❤️