De vorba cu cititorii - Dana Codori

De vorbă cu cititorii: Dana Codori

Spre bucuria mea, astăzi ne putem delecta cu un nou interviu din seria De vorbă cu cititorii. Desenator, scriitor de povești pentru copii, poezie și proză, autor a două bloguri, cu unul dintre ele câștigând trofeul din această toamnă în competiția SuperBlog, redactor la o revistă online care va apărea foarte curând, mamă și prietenă. Da, vă invit să cunoașteți o persoană talentată, ambițioasă, care mereu are o vorbă de încurajare pentru toată lumea și, nu în ultimul rând, este pasionată de lectură!

Să o descoperim pe Dana Codori!

Dana Codori

Cu picioarele pe pământ și capul în nori.

Dana Codori

Îți amintești prima carte citită?

Andre Gide – Amintiri de la curtea cu Juri. A fost cartea primită ca premiu în clasa a 2-a. De fapt cred că era luată dintre cărțile premiu ale surorii mele. Mi s-a spus că eram prea mică pentru a o citi și înțelege, dar era cartea mea și am reușit într-un final să o citesc pe ascuns.

Ce anume te-a atras la lectură?

Lumile și situațiile în care ajungeam și ajung.

Ai crescut înconjurată de cărți sau le-ai descoperit mai târziu?

Practic am crescut înconjurată de cărți, dar mereu mi se spunea că toate cărțile din bibliotecă nu erau pentru vârsta mea, motiv pentru care le-am descoperit mult mai târziu decât aș fi vrut.

Ai scriitori preferați? Numește câteva nume!

Singurul care m-a cuprins și m-a fascinat cu adevărat este Octavian Paler. În rest îmi plac destui, dar nu într-atât de puternic încât să-mi fie ”preferați”. Pe partea de poezie l-aș putea numi și pe Adrian Păunescu.

Ai un loc preferat unde obișnuiești să citești?

Da! Pe canapea și pe iarbă.

Ce înseamnă o carte bună pentru tine?

Pentru mine o carte bună este aceea care mă poate face să simt trăirile personajului sau ale scriitorului.

Ce carte crezi că ar trebui să fie citită de toată lumea?

Nu știu. Suntem atât de diferiți încât sunt enorm de multe cărți care ar trebui citite de toată lumea. Fiecare are propriile preferințe, gusturi și idei asupra scrierilor de orice fel. Dacă mie mi-a dat de gândit o carte de dezvoltare personală, anume ”Arta de a fi egoist” de Josef Kirschner, altora li s-ar putea părea o bazaconie dacă aș susține că acea carte este un ”must read”. Poate aș avea mai multe șanse să conving lumea cu Atlasul Geografic, decât cu o carte anume.

Citești tot cu atenție sau mai sari peste anumite pasaje (descrieri, detalii istorice etc)?

Bifez ambele variante. Sunt cărți pe care le citesc cuvânt cu cuvânt și cărți pe care le citesc ocolind descrierile care mi se par plictisitoare și inutile.

De unde obișnuiești să îți cumperi cărțile?

Nu îmi mai cumpăr cărți. Tot ce vine în plus față de ceea ce am sunt cărțile primite în dar. Am cumpărat în urmă cu 2 ani biblioteca unui domn pensionar și am câțiva zeci de ani ce citi.

De vorba cu cititorii

Obișnuiești să recitești anumite cărți?

Da! Toate cărțile scrise de Octavian Paler pe care le am. Nu le mai recitesc cap-coadă, dar le deschid adesea la întâmplare și mă las purtată pe rânduri și gânduri care-mi plac atât de mult!

Care este cartea ta preferată din literatura română?

”Rugați-vă să nu vă crească aripi” – Octavian Paler (bineînțeles)

Dacă există o ecranizare a unei cărți pe care ai citit-o, te uiți la ea?

Da. Mă uit și comentez de la început până la sfârșit. ”nu, asta nu era așa”, ”în carte aici se întâmpla asta”, ”de ce e brunetă dacă în carte e blondă?”, ”ah, nu au băgat partea aia în care…”, ”stai că nu-I chiar așa!” , ”ah, ce frumos au surprins momentul ăsta!”, etc. Nu, să nu vreți vreodată să vă uitați cu mine la vreun film ecranizat după o carte pe care am citit-o!

Te interesează biografia unui scriitor?

Da. Îmi place să citesc biografiile scriitorilor. Bine că există Wikipedia!

Există o carte pe care ai început-o, dar nu ai reușit până acum să o termini? Dacă da, care anume?

Există câteva, dar nu mai știu care. Ar fi inutil pentru mine să le memorez titlurile.

Citești și în format electronic?

Da. Acum citesc ”Bunica mi-a spus să-ți spun că-I pare rău” – Fredrik Backman. O am și în format fizic, dar e atât de groasă și incomodă încât, în loc să-mi obosească ochii de la citit, îmi obosesc mâinile și degetele de la ținut cartea deschisă. Mai am câteva cărți în pdf care-mi sunt ca o scăpare în sălile de așteptare sau când este prea târziu pentru a ține lumina aprinsă. În rest prefer formatul fizic și ador mirosul cărților și sunetul firav al paginilor răsfoite una câte una.

Crezi că cititul te face mai deștept?

Pe mine da, pe alții nu știu. )) La modul general, da, cred că cititul îi ajută foarte mult pe cei care citesc cu drag.

Ai vreo carte de care nu te-ai despărți niciodată?

Și iată că mă voi repeta. Răspuns: da, ”Rugați-vă să nu vă crească aripi”.

Obișnuiești să citești poezie?

Obișnuiesc să o citesc, să o scriu și să o iubesc.


Acestea fiind scrise, dragă Mona, îți mulțumesc pentru ”convorbire”, iar cititorilor tăi le mulțumesc pentru răbdare și citire. Toate cele bune!

Îți mulțumesc mult, Dana pentru că ai acceptat invitația mea! Să ne citim și să citim cu bucurie!

Pe Dana o puteți citi și pe blogurile personale: Despre tine. Despre suflet și Căsuța unui melc


Dacă doriți să răspundeți și voi la întrebări, vă invit să intrați pe De vorbă cu cititorii. Vrei și tu? și să urmați îndemnurile! Eu vă aștept cu drag răspunsurile!


Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

Imaginile: arhiva personală a Danei Codori

Related Posts

12 thoughts on “De vorbă cu cititorii: Dana Codori

  1. O plăcere să o descopăr pe Dana şi aici, şi aşa. O admir mult. Şi m-am bucurat să mă regăsesc în câteva dintre răspunsurile ei.
    Va pup pe amândouă!

    1. Și noi te pupăm, Potecuță dragă! Dana e o persoană incredibilă și eu m-am bucurat mult că a acceptat invitația mea ❤

      1. Îți mulțumesc mult, dragă Mona, pentru cuvintele călduroase, pentru descrierea frumoasă şi pentru această invitație deosebit de plăcută sufletului meu! Te îmbrățişez tare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *