Gânduri parazite

Am fost așa de obișnuită să caut soluții, să învăț și să cercetez, pentru a reuși să găsesc cât mai multe răspunsuri. Pentru că eram setată să aflu răspunsurile. La orice.

La probleme. La miile de de ce-uri care îmi zburdau prin minte. Trebuia să știu. Cât mai mult. Iar această mică anomalie din creierul meu mi-a îndreptat de multe ori pașii pe cărări înfundate. Mi-am construit propriul labirint, m-am străduit să-i descopăr toate cotloanele și deși nu am ținut niciodată în mână firul Ariadnei, eram convinsă că voi găsi ieșirea. Că voi afla răspunsul.

Această anomalie, aflată în creierul multor oameni, care te setează să știi, să afli, răspunsuri și soluții, e ca un parazit.

Fascinante ființe paraziții. Vor trăi în tine fără să știi măcar de existența lor. Oricât de primitivi ni s-ar părea, sunt extrem de inteligenți. Ei și-au păstrat vii instinctele. Cel de reproducere și cel de supraviețuire. Ei doar asta urmăresc. Să trăiască și să se înmulțească. Nefiind capabili să se mențină singuri în viață, își aleg o gazdă. Ea le va oferi tot ce au nevoie. O casă, mâncare, liniște pentru a-și continua ciclul biologic. Fiind dependenți de ea, paraziții nu vor să o rănească. Scopul lor e să o mențină vie și sănătoasă, astfel ei vor avea o viață fără probleme.

Însă, ca în viață prea-binele e dușmanul binelui. Paraziții încep să se simtă “prea acasă”. Și se înmulțesc, fără nicio grijă. Mănâncă mult și fără cumpătare. Și înainte să realizeze pericolul, gazda începe să sufere. Fără voie, aceste microorganisme își distrug universul. Vor muri și ei odată cu gazda. Ei știu asta, dar nu știu când e cazul să se oprească. Pentru că sunt fericiți. Femelele fac milioane de ouă, nutrienții sunt mai mult decât suficienți și pericolul iminent este omis din vedere. Până în ziua când totul se prăbușește. Gazda nu îi mai poate găzdui. Unii vor pleca în căutarea unei noi case, alții nu pot face asta. Vor muri cu burta plină și mulțumiți că și-au îndeplinit menirea. S-au înmulțit și s-au descurcat. Au trăit o viață bună.

Ei bine, mintea mea a fost invadată de aceste mici vietăți. Milioane de gânduri încâlcite s-au transformat în indoieli, remușcări. S-au materializat în lacrimi și complexe. Eram incapabilă să găsesc răspunsurile dorite.

Dar orice parazitoză are tratament. Poți să-i omori și să-i elimini. Sau poți să-i lacerezi. Să-i rupi în mii de bucăți. Eu asta am ales să fac. Mi-am distrus toate aceste gânduri și le-am împrăștiat în neant.

Am luat fiecare fiecare firimitură rămasă și am transformat-o în întrebare. Am renunțat să aflu răspunsuri, să mă dau peste cap în a ști.

Azi îmi pun întrebări. Multe. Îmi las inima și sufletul deschis, iar universul îmi oferă răspunsurile. Pentru că cel mai important e să știi să pui intrebarea potrivită, nu să crezi că deții toate răspunsurile.

Da, paraziții sunt prietenii noștri. Nu vor să ne facă rău. Doar că nu se pot abține. Așa e firea lor. Ne omoară încet din dorința prea mare de a ne ține cât mai mult în viață. Pentru că le e prea bine…

Am ales să nu mai fiu gazda unor gânduri parazite.

Sursa foto: pinterest.ro