Un album al emoțiilor

Joi ne jucăm!

Acest îndemn îmi propusesem să vi-l ofer un pic mai încolo. După ce joaca v-ar fi fost mai la îndemână. Sau, pentru a mă exprima altfel, voi înșivă v-ați fi fost mai la îndemână. Însă îl consider a fi un pas extrem de important și dacă veți reuși să participați la acest joc, restul vă va veni mult mai ușor, mai firesc.

Jucăria de astăzi este:

Albumul cu poze

Odihniți-vă mintea și sufletul, retrageți-vă într-un loc confortabil și răsfoiți amintiri. Toți avem un album cu poze, din copilăria noastră, din viața noastră de-a lungul anilor. Instantanee ale unor momente suspendate în timp. Chiar dacă, din varii motive, nu aveți posibilitatea să atingeți material acest album, lăsați-vă amintirile să vă prezinte fotografii din trecut.

Sunt convinsă că majoritatea pozelor le-ați privit de nenumărate ori. Le știți pe de rost. Unele vă amintiți exact când au fost luate, altele v-au devenit familiare datorită poveștilor sau vi s-au lipit de suflet.

De data aceasta, vă îndemn să vă jucați cu ele.

Vă îndemn să le priviți cu atenție și să încercați să vedeți acest album, nu unul cu poze, ci un album al emoțiilor. Lăsați fiecare fotografie să vă spună povestea ei, să vă transmită emoția din spatele ei.

Exemplu

Un tablou de familie. Părinții și copiii așezați frumos, ca la poză 🙂 O fotografie clișeică, prezentă în aproape toate căminele. Imaginea pare simplă, dar ascunde sentimente, pregătiri, o anumită dinamică. Aceste lucruri trebuie să încercăm să ni le amintim.

Tu cum te-ai simțit atunci? Ce se întâmplase înainte? Erai fericit(ă), trist(ă), speriat(ă) și așa mai departe. Încearcă să redevi ceea(cel) din fotografie. Cu gândurile, trăirile, visele, fricile de atunci. Surprinde emoția acelei clipe și încercă să îți amintești ce simțeai atunci, cine erai.

În pozele în care sunteți bebeluși sau încă prea mici pentru a avea propriile amintiri, încercați să rememorați ce vi s-a spus despre acea perioadă sau acel moment, de ce nu? Lăsați să iasă la iveală emoția celor din jur. Celor de pe margine ori din spatele aparatului de fotografiat.

Oferiți-vă timp, zăboviți cât e nevoie în fața unei poze care vă vorbește.

După ce ați reușit să percepeți că aveți în fața voastră un album al emoțiilor, atunci jocul poate continua. După ce ați redevenit copii, ați retrăit zile sau momente din viața voastră de atunci, ați stat un pic de vorbă cu sufletul nestăvilit al adolescentului, ați admirat tinerețea și umbra de maturitate care vi se așeza încet pe chip, acceptați-vă și (re)deveniți prietenul vostru.

Scopul acestui joc este acela de a fi prieten(ă) cu tine!

Tu cel de azi ești aici datorită lor. A copilului, iubit sau nu, protejat sau nu. A adolescentului cu glasul uneori prea strident, cu o voință de nestrămutat de a muta munții din loc, cu capacitatea lui de rebeliune. A tânărului adult care a început să trieze vise, posibilități, să facă alegeri, mai mult sau mai puțin inspirate. Tu ești toate aceste persoane. Amintește-ți de ele și împăcați-vă. Fiți prieteni.

Îmbrățișează copilul și mulțumește-i că ți-a oferit copilăria. Iubește adolescentul revoltat. Fără el, nu ai fi aflat cum e să îți spui părerea cu voce tare, nu doar în gând. El a dat sens cuvântului consecințe, el ți-a sădit prima dată visele în inima mică, cât un purice, ce tremura în fața maturității, dar uite, a crescut, ai reușit să o faci să crească. Datorită pasiunii lui, credinței oarbe în iubire, ai ajuns să îți dorești fericirea și să nu o accepți cu rabat. Mulțumește-i pentru asta! Problemele și luptele tânărului adult, ți-au oferit înțelepciunea de azi. Felicită-l pentru faptul că a reușit să răzbată, că ți-a oferit șanse, că a avut curaj să pășească în viață.

Zâmbește-le, mulțumește-le și fiți prieteni!

Gând jucăuș de luat acasă

Fii prietenul tău! Împacă-te cu tine! Șoptește-i copilului, adolescentului și tânărului adult: suntem bine, vom fi bine, pentru că suntem prieteni.
Joc bonus

Ca de obicei, vă ofer și un joc bonus.

Răsfoiți din nou albumul cu emoții și încercați să vă uitați cu atenție la cei dragi vouă. Să îi vedeți cu adevărat. Nu îi mai treceți prin filtrele proiecțiilor voastre, ci observați OMUL din ei.

Identificând oamenii în persoanele de lângă voi, vă va oferi șansa să aveți o relație armonioasă cu ei. Sau va deschide o portiță spre împăcare. Ori, dacă acest lucru este chiar imposibil, din diferite motive, vă va sădi în suflet sămânța cordialității și veți face pace în sufletul vostru. Vă veți diminua zbuciumul.

Indiferent că ne sunt părinți, frați sau bunici, în primul rând sunt oameni, iar acest exercițiu de a-i vedea într-adevăr, vă va face să îi iubiți, să îi înțelegeți. Ori să acceptați realitatea lor de a fi și să vă continuați viața fără vini, frici și remușcări.

Ăsta a fost, dragilor îndemnul meu de astăzi. Nu este o joacă foarte ușoară, dar o puteți face foarte plăcută. Aștept să îmi împărtășiți părerile voastre.

Pe joia viitoare!

Sursa foto: pinterest.ro

16 thoughts on “Un album al emoțiilor

  1. Mona, ai şi studii de psihologie? Nu trebuie să-mi răspunzi, dar eu trebuie să-mi motivez întrebarea: dacă da, te felicit pentru modul în care le ştii pune-n practică. Sunt sigură că în cabinetul tău m-aş simţi în largul meu şi cred că asta e vital pentru a-ţi putea deschide sufletul. Nu am identificat o problemă la mine, nici nu am idei preconcepute, din contră, dar nu am apelat până acum la un psiholog. Dacă ai fi în oraşul meu, mâine aş veni. Aşa, de dragul discuţiei cu tine.
    Dacă nu ai, cu atât mai mult te felicit pentru felul în care faci eforturi să te cunoşti şi ne dai idei despre ce-am putea face noi ca să ne cunoaştem.
    Interesant jocul de azi şi util!

    1. Mulțumesc mult, Potecuță. Iar m-am emoționat citindu-ți comentariul 🙂
      Nu, nu am studii de psihologie. Am spus în primul articol că nu sunt neaparat calificată pentru a da sfaturi. Absolvind facultatea de medicină am făcut și modulul de Psihiatrie (cam asta ar fi tangența mea științifică cu acest subiect). Însă sunt foarte pasionată, învăț de la oameni mai pregătiți ca mine și încerc să vă transmit și vouă prin cuvintele mele ce pun în practică.
      Dar, recunosc, dacă vreodată vou renunța la microscopul meu și la iubirea pentru microbiologie, aș alege fără să ezit psihiatria 🙂
      Mă bucur nespus de mult că îndemnurile mele le consideri utile.
      Te îmbrățișez! ?

      1. Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
        Uf, e clar că trebuie să am grijă de memoria mea, doar am citit articolul cu pricina 😳
        Te îmbrăşiţez şi eu! Şi ar fi mulţi cei care ar avea de câştigat şi dacă ai alege asta. Chiar dacă şi acum sunt.

  2. Un sfat nemaipomenit ! Pentru ca nu trebuie sa uitam niciodata copilul din noi ! eu insa m-am jucat cu altceva ? cu caietul de la finalul clasei a XIIa – cel in care mi-au scris toti colegii . Nu era un oracol din ala cum se practica pe-atunci, noi am fost mai non conformisti si ne-am scris gandurile, urarile, sperantele de-a ne intalni la facultate, poeziile, iubirile…
    De ce-am ales jocul asta ? Pentru ca am vrut sa pastrez si adolescentul din mine, nu doar copilul ? – poate-ti dau idei pentru un alt joc ? Te-astept la Mall, Mona ?
    Zi cu zambete ! Hristos s-a inaltat !

    1. Mulțumesc, Liana!
      Îndemnul meu a fost să ne împrietenim cu copilul, adolescentul și tânărul adult, cu noi înșine. Copilul e doar o mică parte.
      Da, și mie îmi place să răsfoiesc albumul de liceu și ai intuit bine, mă joc și cu acele gânduri. Nu știu dacă le voi detalia aici, dar cu siguranță voi vorbi despre ele cu grupul meu de jucători, cu care încep joaca la 1 Iunie. Uite, m-ai făcut să mă laud cu proiectul acesta, atât de drag sufletului meu.
      Am fost în trecere pe la Mall și mi-a plăcut 🙂 Voi reveni cu siguranță.
      O zi frumoasă! Adevărat s-a-nălțat!

      1. Lauda-te, ca ai cu ce 🙂 Imi plac oamenii care vor sa faca ceva – orice – si nu se multumesc doar sa stea pe canapea sa carcoteasca !

  3. Asa aflu si eu un pic cum te mentii mereu fericita. Cred ca in sufletul tau e atat de cald, Mona, incat iubirea nu mai are loc, si ne-o transmiti si noua prin cuvintele tale! Mereu aduci o stare buna; nu numai cu jocurile pe care ni le propui de azi, prin multe lucruri pe care le scrii atat de frumos.

  4. Interesanta si benefica idea jocului spatio-temporal cu inversarea sensului scurgerii timpului, al întoarcerii la copilarie, adolescenta si mai cu seama la prima dragoste. Un joc al memoriei, care poate schimba radical perceptia despre lume si viata, alegând momentele si secventele cele mai fericite si înaltatoare din trecut, încercând o reactualizare a acelor momente,
    Eu practic acest joc de zeci de ani, însa nu cu poze ci prin capacitatea imaginatiei si amintirilor, care se deruleaza zilnic în minte asemeni unei bobine de celuloid al unui film urmarit cu drag si pasiune într-o sala de cinematograf pe repeat. 🙂
    O seara de vis, cu amintiri de Paradis !

  5. Citesc cu placere provocarile tale.
    Putini oameni isi mai propun sa calatoreasca in ei, o calatorie de asumare.
    Din pacate imi amintesc putine lucruri din copilarie. Dar incercarea ta m-a facut, pentru cateva secunde, sa ma intorc in timp.
    O zi frumoasa si linistita, Mona.

    1. Mulțumesc mult! Și mulțumesc că accepți provocările mele și că îți găsești timp să citești rândurile mele.
      O zi frumoasă îți doresc, de asemenea!
      Să ne citim, în continuare, cu bucurie! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *