Nu am mai scris de mai bine de o lună. Nu aici. Cred că uneori e înțelept să faci o pauză. Inspirație aș fi avut. Mereu am în minte o povestire care abia așteaptă să fie scrisă. De asemenea am și câteva restanțe cu impresii despre cărțile citite și pe care vi le-am promis de ceva vreme. Însă, m-a luat pe sus caruselul numit viață și am ales să nu mă mai împart în zeci de mii de părți, ci să le iau pe toate pe rând, să fac ce pot, când pot.

Astăzi revin cu o povestire pe care am scris-o acum ceva vreme. Sper să vă placă și sper că îmi mai sunteți.

Început de viață

Îi plăcea să se trezească devreme. Ieșea la o plimbare pe străzile din jurul casei, în fiecare dimineață, cu precizia unui ceas elvețian. La acele ore, orașul încă nu era dezmorțit de tot. Își auzea doar gândurile. Marile străzi circulate, care nu cunoșteau noapte sau zi, erau departe. Acolo, liniștea îi permitea să își asculte mai bine gândurile, iar aerul rece al dimineții îi dădea zvâcnirea necesară, pentru a mai trăi o zi.

Într-una din scurtele lui plimbări, rânduiala i-a fost dată peste cap de niște scântece venite parcă de peste tot și de nicăieri. Îi trebuiră câteva clipe până ce urechile începură să audă realitatea. Pașii îl duseră spre o cutie de carton așezată, cu o grijă aparentă, lângă un tomberon. Opt suflete de pisică scânceau după pieptul mamei lor. Inima își luă o fracțiune de secundă pauză, iar când începu din nou să bată, se afla într-o seară de vară, dintr-un trecut peste care se așternuse de mult timp praful…

Copilăria își trăgea sufletul pe acoperișul fierbinte al garajului de la marginea cimitirului orașului. Patru guri de diferite mărimi molfăiau la mere și corcodușe “furate din curtea vecină”. Plescăitul, hârjoneala și râsetele lor nu deranjau pe nimeni. Unul dintre copii se juca de-a v-ați ascunselea cu soarele printre crucile care se așterneau la picioarele lor. Tocmai îl pierduse. Se pitise în spatele unei pietre funerare, lăsând locul lunii să lumineze mormintele.

Un plânset de copil se auzi din cavoul aflat chiar lângă garajul pe care erau cocoțați. Inocența continuă să mănânce, aparent netulburată, doar piepturile încă tinere începură să își mărească ritmul.

-Eu am auzit că dacă o mamă moare când are un copil în burtă, acesta mai trăiește o vreme. Poate el plânge.

-Eu cred că au greșit și l-au îngropat de viu.

-Eu vreau la mami! Hai să mergem acasă!

Plânsetul deveni din ce în ce mai supărător. Frunțile transpirate străjuiau ochii măriți de frica care încolțea încet în fiecare trup firav. Mestecau în tăcere. Cel mai mic dintre ei depunea un efort vizibil în a-și stăpâni lacrimile, dar nu găsi altă soluție decât să își mai bage două corcodușe în gură.

Un sunet familiar îi făcu pe toți să tresară. Cel mai mare dintre ei mușcase zgomotos dintr-un măr. Gurile știrbe, pline de fructe pe jumătate mestecate, se deschiseră la comandă. Îl priveau admirativ, dar și cu o spaimă neînțeleasă.

-Suntem niște proști! Sunt doar niște pui de pisică. O fi fătat vreo mâță vagaboandă! spuse pe fără grabă și continuă să mestece plin de satisfacție.

Copilăria începu să râdă zgomotos. Nu deranjau pe nimeni. Doar crucile le erau martore și plânsetul unor suflete abia venite pe lume, într-un cavou.

Cele opt mogâldețe continuau să plângă în cutia de carton, prea mică pentru trupușoarele lor. El le privea nedumerit, încremenit în mirare și așteptare. Un gând i se tot agăța de nostalgia amintirilor și un gust acrișor de corcodușe îi inundă gura.

Fără nicio ezitare ridică cutia și o strânse ușor la piept, purtând-o ca pe un prunc nou-născut. Pieptul îi tresări și un râs zgomotos putu fi auzit de cei care își începeau, în sfârșit, ziua. Dar nu deranja pe nimeni, îi erau martori doar stâlpii de pe marginea drumului și micile făpturi pe care le salva. La câțiva pași distanță, soarele își făcu apariția din spatele crucii de pe turla bisericii.

Pe o stradă mică, dintr-un oraș care abia începea să se dezmorțească, putea fi văzut un om mare, cu copilăria în suflet, purtând cu grijă în brațe începutul vieții și savurând cele mai gustoase corcodușe…

---

---

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.