Azi am desenat pe cer. Ne îndreptam spre parcul în care ieșim de obicei și ochii ni s-au agățat de nori. Împreună cu Damian, am văzut un cap de elefant, unul de morsă și de spinosaurus. Am salutat un pescăruș care îți dădea impresia că atinge cu una din aripi micuța trompă a elefantului și am încurajat o mierlă să prindă curaj să se apropie mai mult de nori.
-Mami, norii sunt mișcători. Nu stau să-i colorăm.
Câțiva pași mai încolo peisajul a devenit real, observând un pui de iepure mort în iarbă.
-Mami, ai să mori și tu așa-i?
-Da, toată lumea moare. Dar mai e mult până atunci.
-Știu. Hai să nu mai pierdem vremea. Nu-mi place să vorbim despre asta. Vreau să desenez pe cer cu tine cât de mult putem. Poate reușim să îl și colorăm, așa-i mami?
Am zâmbit privind desenele din nori. Mâine vor fi 21 de ani de când mi-am rătăcit jumătate de inimă printre ei.
Sper că ți-au plăcut desenele, tată scump. Damian zice că sunt pline de culoare.
A fost frumoasă plimbarea. Am făcut-o cu gândul la jumătatea mea de inimă, ascunsă printre nori, acum prea mulți ani…
Tot pe norii cumulus ți s-a pus pata, ca și mie. M-am amuzat alături de voi. 🙂
Ăia erau? 🙂 Mă bucur!
Superb e Paradisul ce-l pastram Suflet si în gând, “precum în cer asa si pe pamânt.”
Seara magiga, draga Mona !
Unde vă plimbaţi voi de e aşa de frumos? Sunt sigură că şi jmătatea ta de inimă a fost cu voi. A colorat norii pentru Damian, doar pentru el dacă le-a văzut culorile.
Suntem norocoși 🙂
Cred că așa a fost ❤ Ce frumos ai spus, mulțumesc din suflet!
Un text superb, fotografia m-a răscolit puţin, în bine!
Mulțumesc! Mă bucur când efectul e de bine 🙂
O zi frumoasă!