• Poveștile d-nei Mira

    Doamna Mira

    Mă gândesc de foarte multă vreme la doamna Mira. La tot ce ea a înseamnat și la ce mi-a oferit de-a lungul timpului. Dar doar acum, în momentul când m-am așezat la birou, în fața foii albe, pregătită să îi scriu poveștile, o văd parcă pentru prima oară cu claritate. O văd în mijlocul micului ei salon, așezând cu delicatețe tava plină de prăjituri și cești de cafea. Mereu aceeași tavă, mereu același zâmbet. O imagine oprită în timp, peste care nu s-a așezat niciodată praful. Dar mai ales, îi aud glasul. Rotunjea cuvintele într-un fel aparte. Nu era cântec și nici șoaptă. Se împletea viață în spusele ei. Imediat…

  • Povestiri nescrise

    Momentul Grozavei

    Vă mai amintiți de grozavii mei? Ei bine, musai să vă spun o întâmplare, ce mi-a fost povestită chiar de Grozava mea. Căsătoriți fiind ei, de ceva ani, o lovește pe Grozavă, brusc și dintr-o dată, un moment de eu-le-știu-pe-toate. Nimeni, absolut nimeni, nu știa cum trebuie lucrurile a fi făcute, doar ea. Zicea Grozavul ceva, ea îl corecta. Făcea ce îi spunea ea, mereu era o secundă prea târziu. A început Grozavul meu să facă gesturi, complimente, care mai de care presărate cu și mai multă iubire, cu și mai mult respect. Degeaba! Eu-le-știu-pe-toate puse stăpânire pe Grozavă, care devenea pe zi ce trece tot mai specială. Pentru a-mi păstra obiectivismul…

  • Nescrisele mele,  Povestiri nescrise

    Dragoste este? Este! Fericire este? Este! Râs este? Este! Harașo, harașo! Aici e de mine!

    Pe puntea dintre lumi, EA își număra pașii. Făcea șapte în față, se întorcea pe loc și încă șapte în spate. 14 pași ce o duceau dintr-un capăt în altul, pe puntea ei suspendată între lumi. Cadența ei motononă nu era observată de nimeni și nici nu părea a deranja pe cineva. EA era singură, puntea era doar a sa și în jur era înconjurată de bezna necunoscutului. Fadă, comună, fără contur continua să-și numere pașii. Însă această mișcare perpetuă nu părea a o fi deranjând. Nimic nu o obosea, nimic nu o oprea. Continua să numere și să pășească. Iar și iar…iar și iar… La un pas din nesfârșita…

  • Nescrisele mele

    Întâmplările mele perfecte

    Minunea mea mare cu părul bălai! Cu ochi albaștri, senini, ce cuprind Universul în cea mai caldă îmbrățișare. Copil cald și moale. Ești ca un pisc de munte ce stă maiestuos, veghind asupra tuturor. Fiecare rază de soare te atinge și îți mângâie fața, luminându-te. Calmul, înțelepciunea și răbdarea sunt lucruri sădite în tine de un hazard fericit. Te las să mi te așezi în brațe și mă pierd în lunga clipă a îmbrățișării. Te ascult, te privesc, te absorb. Fac toate astea cu o inimă ce mereu se întreabă:”de unde atâta noroc pe mine?” Zâmbești, definind Perfectul. Spui:”Te iubesc, mami!”, plămădind Fericirea pură! Și plec în minunate drumeții, mă…