piscine

Palindromul Piscine Ieftine

Acum doi ani când ne-am cumpărat casa, nu aveam habar ce binecuvântare va ajunge să ne fie! Să ai posibilitatea să ieși când vrei în propria curte, să poți să te mai răsfăți cu un grătar, chiar dacă doar între noi, să vezi culoare și să te lași încântată de ea, toate acestea sunt bucurie și balsam!

Însă am simțit că ne lipsește ceva. Un punct de reper pentru bucuria noastră. Și l-am găsit într-un palindrom. Palindromul Piscine Ieftine.

PALINDRÓM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul. 

Din fr. palindrome.

sursa: DEX ’09 (2009)

A început totul vara trecută când s-a închis marea. Da, ați citit bine! Locuim la o aruncătură de băț de plajă și pentru prima dată s-a întâmplat să nu putem merge să o vedem. Pentru că nu aveam voie, fiind nevoiți să stăm în casă. Despre concediu nici nu mai e cazul să amintesc! 

M-am decis să îmi montez o piscină în curtea casei! Toți iubim să înotăm, inclusiv copiii și, credeți-mă, chiar și câinele! Pe lângă senzația de relaxare și bucuria pe care ți-o oferă, înotul este și un mod excelent de a te menține în formă. Iar acest lucru nu este deloc de neglijat, mai ales în această perioadă, când sedentarismul practic devine a doua natură pentru foarte multă lume. Și, recunosc, hotărârea mi-a fost influențată și de faptul că nu mi-am putut lua gândul de la concediul care nu avea să se realizeze o perioadă necunoscută de timp.

Cum am ajuns să aleg piscina dorită de pe PiscineIeftine.ro?

Un prim pas pe care l-am făcut, a fost să îmi aloc un buget maxim. Astfel am știut exact ce anume pot achiziționa și ce nu. Există mai multe tipuri de piscine: piscine metalice, piscine din otel sau din beton, rotunde sau ovale, îngropate sau nu. De asemenea și dimensiunile, lungimea, lățimea, adâncimea, variază. Însă dacă ai un buget corect, lucurile devin mult mai simple.

Nici nu am mai stat pe gânduri, după ce am știut exact ce piscină ne dorim, și am trecut la realizarea proiectului de construcție. Atât cel de structură cât și cel de instalații. Am acordat mare atenție echipamentelor standard, însă am ales și câteva opționale: pompă de căldură pentru încălzirea apei, prelată izotermă pentru a conserva temperatura și un derulator, pentru a fi mai simplu să o rulăm. Și preferatul meu, un robot automat pentru curățarea și întreținerea piscinei.

Întoarce-mă

Piscină Metalică Ovală cu Structură din Oțel Galvanizat – 12 x 6 x 1,5 m 👉 Set Complet de piscină metalică – îngropată: 1. Perete din oțel galvanizat de 0,8 mm produs in Germania 2. Liner albastru Mediteranean, grosime 0,8 mm Made in Germany 3. Mână curentă și profile din plastic pentru fixarea facilă a peretelui metalic și a linerului 4. Pâslă antimicrobiană si neputrescibilă ( Geotextil ) pentru protecția linerului 5. Două Skimmere , sifon de pardoseala, duze de refulare și aspirație 6. Sistem de filtrare Neo 610 – 15 mc/h ( include pompă + filtru cu nisip + vană ) 7. Mediu filtrant pe bază de Nisip cuarțos, cu granulație variată 0.4-0.8 mm 8. Kit profesional de fittinguri și tubulatură PVC-U. 9. Scară din inox cu trepte antiderapante (Sursa: piscineieftine.ro)

Raportul calitate preț trebuie să fie întotdeauna unul bun. Până la urmă am ales o piscină îngropată (bazinul din oțel galvanizat se instalează sub pământ) cu structură metalică. Este practic cea mai accesibilă, deoarece nu necesită o manoperă complicată. Ea vine direct cu un kit de instalare care conține toate elementele necesare. De fapt, acest gen de piscine mai poartă denumirea de Happy Pool. Piscine ieftine de calitate superioară.

Este un vis devenit realitate, acela de a avea mereu la dispoziție o oază de liniște și de relaxare. Și la fel ca oricare, îmi doresc să mă bucur de asta cât mai mult timp. De aceea am fost atât de atentă la cine apelez pentru a mi-l construi. Și o firmă de încredere, specializată, este întotdeauna o alegere perfectă! Iar una care oferă și o calitate testată, calitate germană, cu atât mai mult!

Piscinele au nevoie și de finisaj. Și nu am omis deloc acest aspect. Pentru că nu este doar un simplu decor. Este un mediu expus la diferite substanțe chimice și la razele soarelui. Este de asemenea constant umed. De aceea suprafața finisajelor trebuie să fie obligatoriu rezistentă la apă, să fie durabilă, ușor de întreținut, să nu se decoloreze și multe alte proprietăți la fel de importante.

Există numeroase păreri pro și contra pentru fiecare tip de finisaj existent. Eu recunosc, am apreciat folosirea linerulului prefabricat de culoare albastră. Iar cel folosit de PiscineIeftine.ro îndeplinește standardul european 71/3 pentru siguranța jucăriilor pentru copii, deci este complet inofensiv.

Restul detaliilor nu mai are rost să le enumăr. Până la urmă nici nu ar trebui să le cunosc pe toate. Ar fi normal ca atunci când decizi să apelezi la o firmă specializată să ai încredere în ceea ce îți spun. Pentru că nu vorbesc doar ei, ci ani de experiență din spate.

Necesarul de care ai nevoie este ideal să vină dintr-un singur loc. Iar acest lucru se întâmplă în cazul celor de la Piscine Ieftine. Toate produsele sunt vândute din stoc propriu, ceea ce scade mult timpul de așteptare și te poți bucura mult mai repede de apa răcoritoare și de o sesiune perfectă de înot în piscina din curtea casei tale!

Unde mai pui că transportul și montarea sunt gratuite în orice localitate din România! Da, este incredibil să poți să ai un colț de mare la îndemână pentru mulți ani. O pată albastră, delimitată de o bordură perfectă care să ofere veselie și relaxare. Și, azi, o apreciez și pentru sentimentul de siguranță pe care îl am, evitând să intru în contact cu alte persoane dacă nu e necesar.

Mai rămâne să vă spun că odată ce ai piscina mult visată, contează mult să o întreții corect și periodic. O poți face apelând la serviciile firmei care a instalat-o, în cazul meu e vorba despre Piscine Ieftine, sau poți opta pentru un sistem de filtrare a apei manual sau automatizat!

Acum chiar mă pot relaxa și să mă simt ca într-o vacanță la mine acasă. Și de ce să nu o facem? Indiferent de situație, uneori e înțelept să investești pentru bucuria ta și a familiei tale, nu doar preț de câteva săptămâni, ci ani de zile! Iar o piscină personală, exact asta face!

piscine

Am un reper numa'!

Acesta este palindromul Piscine Ieftine! Am un reper numa’: Piscine Ieftine. Oricum ai citi informațiile pe care ți le pun la dispoziție și testimonialele clienților. Fie că o faci de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga. Pe față sau pe dos. Cu capul în sus sau capul în jos, vorba aceea, nu contează! Sensul nu se schimbă, realitatea este una singură!

PiscineIeftine.ro este soluția perfectă pentru construcția unei piscine rezidențiale sau publice. Prețurile mult reduse față de competitorii reali de pe piață e un prim avantaj. Spun competitori reali, pentru că nu mă refer la acele firme care promit marea cu sarea, însă la final realizezi că ești departe de a te bucura de piscina gata, ci că trebuie să mai cumperi zeci de lucruri și ai noroc dacă mai pot fi încorporate și nu trebuie să spargi tot. Și multe alte probleme care pot apărea, atunci când nu există bunăvoință sau pricepere.

Pe lângă asta, toate amănuntele despre care deja am amintit și care fac diferența, toate o recomandă pentru a împlini bucurii albastre și la cheie dacă dorești! Acum că am terminat de povestit cum mi s-a împlinit a mea și a familiei mele, mă duc să mă bucur în continuare de căsuța noastră, a cărei valoare a crescut foarte mult, vă dați seama, și să mă relaxez în apa perfectă din piscina mea!

#ocartenescrisa

Acest articol este fictiv. Povestea, nu informațiile oferite și a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021

Imaginile folosite sunt de pe site-ul piscineieftine.ro și din galeria pusă la dispoziție de sponosor și editate personal în canva.com

Related Posts

5 thoughts on “Palindromul Piscine Ieftine

  1. Genial, Mona! Numai ție îți putea ieși așa un joc de cuvinte! Cu așa reper e clar că poți aduce marea la tine prin intermediul unei piscine❤️

    1. Îți mulțumesc, Diana! ❤🤗 O, așa tare aș vrea 😊 Poate într-o zi, de ce nu. Te îmbrățișez!

  2. Tot timpul cand intru sa citesc la tine, ma intreb Ce idee wow a mai avut Mona astazi? Si intotdeauna sunt fascinata de cum stii sa construiesti frumos si inedit! Te pup cu drag si iti multumesc pentru lectura oferita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *