Pe aripa unui vis

Zburau amândoi de ceva vreme, aripă lângă aripă, plutind spre necunoscut într-o armonie perfectă. Ea încă simțea amprenta mâinilor ce o strânseseră destul de tare, în momentul când îi dăduseră drumul spre libertate. Avea legat un bilețel de picior. Își știa menirea. Trebuia să zboare până la o destinație anume, purtând cu ea cuvinte, sentimente, trăiri. De fiecare dată își imagina textul purtat, creiona povești și aștepta cu nerăbdare întâlnirea cu destinatarul. Făcuse de nenumărate ori drumuri spre necunoscut, mesager al inimii sau al datoriei. În drumul ei se întâlnea cu el și porneau amândoi la drum. Un drum plin de primejdii, anevoios și de cele mai multe ori lung, însă plin de frumos! De data aceasta, micuța porumbiță știa că va avea de zburat mai mult decât de obicei. Instinctul îi spusese în ce direcție trebuie să pornească.

Înspre seară, zburau deasupra Iordaniei, o țară plină de mister și spiritualitate. Se hotărâseră că e timpul să se odihnească. Mișcarea reflexă a aripilor devenea deja dureroasă, semn că trebuiau să găsească un adăpost peste noapte și bineînțeles, ceva d-ale gurii. Se aflau deasupra deșertului, străbăteau Wadi Rum, denumită și Valea Lunii. Pluteau peste minunatele stânci, de diferite mărimi, în timp ce nisipul părea că învelește cu grijă pământul. Luna își lovea razele de pereții roșiatici, strecurându-se prin fiecare intrând. El îi făcu semn să privească. În graba ei, ar fi trecut peste acest peisaj ce merită admirat măcar o dată în viață. Încetiniră, preț de câteva bătăi de aripă, zâmbind în încântare.

Noaptea se lăsase deja de ceva vreme, când în sfârșit ajunseră în Amman. Ciuguliră ceva în grabă și se adăpostiseră pentru odihnă sub streașina unei case. Când deschise ochii, porumbiței nu-i veni să creadă. Strada pe care se aflau era cuprinsă de viață. Un zumzet de vorbe și hohote de râs se auzea din fiecare colțișor. Locuri ce în lumina lunii păreau părăsite și nelocuite de veacuri, se treziseră o dată cu răsăritul soarelui și străduța devenise un adevărat bazar de bunătăți. Se instalaseră mese, una lângă alta și o mulțime de oameni sosiseră pentru a servi micul dejun. Ochii micuței păsări priveau fascinați cum zeci de perechi de mâini lucrau frenetic și preparau tot soiul de mâncăruri, care mai de care mai apetisante și care emanau un miros extrem de îmbietor. Majoritatea persoanelor comandau moutabel, o mâncare tradițională pe bază de vinete. Însă tarabele ofereau o mare diversitate, reușind să satisfacă și pe cel mai mare pretențios. Au stat nestingheriți sub o masă, degustând din diferitele delicatese. S-au oprit la o fântână arteziană și și-au potolit setea, pornind apoi mai departe, neavând mult timp de pierdut.

Zborul peste această frumoasă țară a fost o încântare! Văzu Tempul lui Zeus, Muntele Nebo (unde se presupune că ar fi înmormântat Moise), poposiră un pic în Petra, un oraș magnific, considerat una dintre cele șapte noi minuni ale lumii. Clădirile lui sculptate în stâncă îi umplu de încântare pe cei doi călători. Pentru a trăi cu adevărat ˝Iordania Experience˝ el îi atrase atenția spre harta de mozaic, aflată în orașul Madaba. Milioanele de bucăți colorate ofereau un spectacol vizual, aproape imposibil de descris. Categoric un loc ce nu ar trebui ratat din această frumoasă țară.

Sufletul porumbiței se lăsă în voia sentimentelor de smerenie și admirație față de aceste locuri, cu greu făcându-și curaj să le lase în urmă. Porniră mai departe, totuși, îndrumați de bătaia vântului și chemarea celei ce aștepta cu nerăbdare răvașul. Zborul le-a fost lin, fără peripeții. Pierduți în visare nu au relizat unde îi poartă vântul și seara următoare, în fața celor doi se întindea, în toată splendoarea ei, minunata Italia!

Porumbița era așa de epuizată, încât a adormit imediat ce și-a odihnit aripile. Când răsări soarele cei doi porniră în căutarea aventurii. Se găseau în Roma. Oraș magnific, definit de istorie. Străzile lui spuneau adevărate povești despre vremurile de altădată. Iar dacă ascultai cu atenție din toate părțile se auzeau acorduri ce îți mângâiau inima. Au început un zbor al bucuriei, făcând nenumărate acrobații în aer, ca niște veritabili stăpâni ai văzduhului, ce erau. Când au ajuns la Fontana di Trevi, porumbița scăpă un sunet de încântare! În viața ei nu mai văzuse așa ceva! Atinseră smeriți apa cu ciocul, parcă fiindu-le frică să nu murdărească această capodoperă. Își continuară zborul pe deasupra Tibrului, admirară câteva momente haosul uman din Piața Veneția și spre fericirea lor întâlniră un grup de porumbei în Piața Navona. Aceștia le povestiră ore în șir despre misterele și frumusețile acestui superb oraș. Împreună cu unul dintre ei, cu penele albite de ani și cunoștințe, plutiră pe deasupra Capitoliului și Pantheonului, își ținu pentru o clipă respirația când dădu cu ochii de Santa Maria Maggiore, iar când se odihni pe Columna lui Traian, atinse cu sfială minunatul basorelief fiind profund impresionată. Citi cu ochii minții minunatele povești, gravate în piatră. La Coloseum a fost rândul lui să aplaude de încântare. A început să țopăie, să își umfle pieptul, se vedea gladiator și ducea adevărate lupte cu adversarii imaginari, spre deliciul micilor lui spectatori!

Noul lor partener de zbor le spuse că nu puteau părăsi Roma, fără să guste dintr-o pizza autentică. Găseai restaurante la orice pas, fiecare cu promisiunea unei experiențe culinare de neuitat. Cu toate acestea, îi conduse pe o străduță lăturalnică, într-o mică tavernă, ascunsă printre mulțimea de uși închise. Acolo, un experimentat pizzar ducea mai departe o tradiție respectată de generații. Au asistat la un spectacol de artă, simplitate și dragoste pentru mâncare. După ce au ciugulit din tot ce au putut, lăsându-și papilele gustative să danseze de bucurie, și-au luat ˝La revedere!˝ de la ghidul lor și cu forțe proaspete și-au continuat călătoria.

Sub ei peisajul era de o frumusețe rară. Farmecul Umbriei le atingea inima. S-au lăsat pradă acestui sentiment copleșitor, plutind în tăcere, încercând să fotografieze în amintiri tot ce ochii lor puteau cuprinde. Ajungând deasupra Vaticanului, și-au delectat privirea, reușind să vadă printr-un colț de vitraliu celebra operă a lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine. Omenirea căpătă alt sens pentru porumbiță, văzând de ce este capabilă și în frumos. Lăsară în urmă orașul Assisi îmbătați de mirosul îmbietor de cafea proaspăt prăjită. Când au ajuns în Perugia s-au odihnit preț de câteva ore, delectându-se cu o plimbare prin Rocca Paolina, o minunată fortăreață. Au mâncat pe săturate alune prăjite, ce le-au descoperit într-o delicioasă pralină (bacio perugina). Au trebuit să dea la o parte o perfectă coajă de ciocolată neagră, însă efortul le-a fost răsplătit pe deplin. Au înnoptat lângă Fontana Maggiore, lăsându-se legănați de susurul apei.

Când primele raze de soare și-au făcut apariția, cei doi tovarăși de drum au pornit spre ultima lor destinație. Privind soarele în față, cu inima ușoară și sufletul plin de atâta frumusețe, își începură zborul spre Țara Soarelui Răsare, Japonia. Trebuiau să ajungă la Templul Asakusa Kannon din Tokyo. Acolo se întâlneau cu destinatarul bilețelului, încă bine prins de piciorul micuței porumbițe. Imaginea acestei țări nu semăna cu nimic din ce mai văzuseră cei doi, dar tocmai particularitatea ei te atrăgea ca un magnet. În Osaka, de pe Umeda Sky Building au admirat o superbă panoramă, iar în cartierul Dontondorbi au degustat numeroase delicatese specifice locului. Pe lângă deja celebrele, sushi și tempura, cei doi au rămas impresionați de gustul rafinat al preparatului numit, kaiseki ryori (pe bază de pește și legume, cu condimente specifice).

Ajunși la cascadele Kegon-no-taki au făcut cunoștință cu măiestria naturii. Au respirat splendoarea, s-au lăsat stropiți de picuri de apă, curată ca lacrima și nu își încăpeau în pene de fericire și încântare. Au ajuns în Tokyo spre seară. Călătoria lor era aproape de sfârșit. De pe Tokyo Metropolitan Government au putut vedea cu adevărat grandoarea metropolei nipone. Porumbița zbură până în locul întâlnirii, păstrând în suflet nostalgia acestei călătorii, a lucrurilor văzute și a experienței dobândite.

Ea o aștepta deja nerăbdătoare. Cu multă grijă și blândețe îi desfăcu bilețelul de la picior. Curiozitatea îi atinse cote maxime și cu degetele tremurând de emoție îl despături, citind cu voce tare următoarele cuvinte: “RĂSPUNDE LA TELEFON!”

*

M-am trezit speriată, neștiind ce se întâmplă și unde sunt. Telefonul îmi suna strident. Mi-au trebuit câteva secunde să mă dezmeticesc, în mintea mea repetând obsesiv ˝răspunde la telefon!˝ Vocea lui mă trezi de-a binelea.

“Ești gata? Ne vedem la aeroport, da? Abia aștept! Te pup și ai grijă să nu întârzii!”

Am bâguit un da și m-a cuprins panica. Mai erau doar 5 ore până porneam în vacanța visurilor noastre și eu nici nu îmi scosesem valiza din dulap. Ne doream de multă vreme să evadăm, doar noi doi. Am ales din numeroasele oferte de pe pachetul de circuite Christian Tour , găsind exact ce ne doream. Toate erau pregătite. Aseară, răsfoiam printre imaginile superbe de pe site și nu știu cum m-a furat somnul pierzându-mă în visare. Și iată-mă acum, pe picior de plecare, cu bagajul nefăcut, dar arzând de nerăbdare. M-am uitat la dezordinea mea organizată și nu știam pe ce să pun mâna prima dată. Valiza era o idee! Am pus-o pe pat deschisă, privind-o descurajată. Am auzit un fâlfâit de aripi și un porumbel se așeză pe pervaz. Pentru o clipă, mi se păru că se uită fix în ochii mei. Dintr-o dată m-am liniștit! Visul abia avut mi se desfășura cu claritate în fața ochilor. Eram pregătită! Va fi o experiență unică și abia așteptam să refac pas cu pas călătoria micuței porumbițe. Am pus la repezeală strictul necesar în bagaj și cu inima plină de entuziasm am plecat la aeroport.

Și așa a început aventura vieții noastre. Eu și cu el, braț lângă braț plutind spre necunoscut, într-o armonie perfectă…

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2018.