“Secretele succesului în era digitală” este prima carte de acest gen pe care am citit-o. Pănă pe la jumătatea cărții nu rezonam deloc cu ce citeam, dar apoi, nu-mi dau seama de ce, am făcut click și am simțit că m-am conectat.
Mi-a deschis mintea partea în care autorul scria că oamenii care judecă și îi critică pe ceilalți consumă foarte multă energie inutil. Și autorul avea dreptate.
Ăla a fost și momentul în care am reflectat puțin la ce am citit, iar apoi am conștientizat. Eu mă consumam foarte mult criticându-i pe alții și judecând persoane, iar asta era total greșit.
La scurtă vreme după, m-am desprins de grupurile de bârfitori de la muncă și am început să mă înconjor doar de oameni pozitivi, cu o abordare corectă, care duce la evoluție, de ambele părți.
Un alt pasaj cu care am rezonat a fost acela că ești cu adevărat bun atunci când înveți pentru tine, dar îi ajuți pe ceilalți, să ajungă la același nivel cu tine. Valoarea unei echipe este dată de cel mai slab membru al ei. Nu am uitat nici acum asta, prefer mereu evoluția colectivă în detrimentul celei individuale.
Era responsabilitatea mea să conduc și gestionez echipa de la muncă, iar schimbarea de atitudine chiar mi-a adus super-rezultate.
Mereu am zis că genul ăsta de cărți nu trebuiesc citite mot-a-mot, ci cumva judecate prin filtrele proprii.
Această carte mi-a deschis mintea și m-a învățat să mă concentrez mai mult pe mine, ca să îi pot ajuta și pe ceilalți. Până la urmă, cred că forma supremă de egoism este să ajungi persoana care îi poate ajuta pe toți ceilalți, fără să aștepți nimic în schimb. Recompensele oricum vor veni, chiar dacă nu în mod direct. Universul lucrează în moduri miraculoase… și se pare că mă urmărește și pe Medium.
Când eram mic, cartea mea preferată era Iliada, apoi Ultimul Mohican, dar pe măsură ce evoluez, din punct de vedere uman, observ că și cărțile preferate se schimbă. “Secretele succesului în era digitală” a fost cartea mea preferată în momentul ăla, când eram în acea etapă a vieții.
Îi mulțumesc Monei că mi-a oferit șansa să scriu și public acest articol la ea pe blog. Ne mai citim, vă doresc tuturor 99+ experiențe care să vă deschidă mintea și să vă ajute să deveniți persoanele pe care vi le doriți.
Da, așa a fost pentru mine, acest an, 2017. Un an lung, frumos, plin de nou. Am avut parte de schimbări, de timp, de curaj. Dar parcă, mai mult ca niciodată, mi-am făcut cadou clipe. Vă spuneam, am început să joc jocul cunoașterii, în momentul, când am devenit mamă. Am vrut să știu cine sunt, pentru a putea să le ofer imboldul necesar, copiilor mei, în drumul cunoașterii lor. Mi-am dorit vindecarea, la un moment dat am…
Adeseori am spus, ca tine probabil, Plec în Lume! Am auzit verbalizată această dorință de ducă de când mă știu. Cred că și când am fost în pântecele mamei, am avut senzația că nașterea îmi va fi un dus în lume. Și am plecat sau m-am întors din această lume de mii de ori. Din greutăți, din egoism, din tristețe și fericire, din întrebări și îndoieli, din iubire, din oameni. Dacă am învățat ceva cu conștiinciozitate, acel…
Imaginați-vă multe reflectoare, covor roșu întins la picioarele voastre, sute de reporteri care își agită microfoanele și reportofoanele în fața voastră. Iar voi străluciți și faceți piruete, zâmbind perfect. Cam așa m-am simțit eu, atunci când Almona mi-a propus să îmi ia un interviu. Da, mie! 🙂 Mare vedetă, ce mai! Vă invit să citiți ce a ieșit, AICI. Eu zic că a ieșit ceva frumos. Voi ce părere aveți? 🙂
De când am început seria de interviuri De vorbă cu cititorii am descoperit oameni minunați. Viziuni și păreri diverse, dar toți având o pasiune comună: lectura. Astăzi o vom cunoaște pe Almona. O persoană tare dragă mie, un blogger de călătorii excelent, îndrăgostită cu adevărat de Grecia și un cititor pasionat! Să o descoperim pe Almona Țilea! Sunt Almona și îmi place să călătoresc. Și nu de ieri, de azi. În copilărie, abia așteptam vacanța mare să…
Ieri dimineață, Minunea mea mare (5 anișori), mă întreabă: “Mami, Moș Nicolae aduce cadouri la toți copiii? Și renii lui Moș Crăciun zboară? Înseamnă că acolo e magie! Aha! Deci Moșu’ există în mintea și inima noastră! Ce frumos!” 《Avusesem mai demult o discuție despre magie, vrăji, personaje din basme și eu mereu îi spun că aceste lucruri le găsește întotdeauna în mintea și inima lui. Că în imaginația noastră există orice și orice e posibil.》 Simplitatea…
Spre bucuria mea, astăzi ne putem delecta cu un nou interviu din seria De vorbă cu cititorii. Desenator, scriitor de povești pentru copii, poezie și proză, autor a două bloguri, cu unul dintre ele câștigând trofeul din această toamnă în competiția SuperBlog, redactor la o revistă online care va apărea foarte curând, mamă și prietenă. Da, vă invit să cunoașteți o persoană talentată, ambițioasă, care mereu are o vorbă de încurajare pentru toată lumea și, nu în…
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Și eu fug de cărțile de dezvoltare personală, am citit vreo doua care m au scos din sărite. 😂 Probabil nu am găsit o pe cea potrivita, care chiar să mă facă să rezonez, să rămân cu ceva. Recomandarea ta pare o carte de acest gen care merita citita.
Da, cred cu tărie că trebuie să ți se potrivească. Și să le și descoperi la momentul potrivit.
Eu citesc astfel de cărți, dar nu toate mă prind. Unele sunt extrem de utile, altele… parcă ar încerca să îndoctrineze cititorul. La acestea din urmă renunț
Selectarea e obligatorie. Dar, da unele chiar pot fi foarte utile. Nu îți zic ceva neapărat nou, dar îți reamintesc anumite lucruri sau chiar îți oferă o altă perspectivă.
Nu zic nu cartilor de dezvoltare personala, desi le citesc destul de rar. Eu am invatat mai multe lucruri utile din cartile de fictiune si cred ca din orice carte care vrea sa transmita cu sinceritate anumite mesaje se poate desprinde ceva, trecand, bineinteles, totul prin filtrul propriu, asa cum spune si Razvan. Gasesc utila recomandarea lui si ii multumesc!
Cred că dacă citești o carte la momentul potrivit ai mereu ceva de învățat. Indiferent de gen. Și pe mine m-a făcut curioasă 🙂