Să nu râzi :(( de Raluca Feher (recenzie)

De obicei după ce termin o carte las să treacă un timp până ce scriu despre ea. Pentru că de multe ori sunt ori prea entuziasmată, ori prea dezamăgită și consider că dacă aș împărtăși chiar atunci impresiile pe care le am, nu aș fi deloc obiectivă sau aș omite unele lucruri.

Însă, altfel stau lucrurile acum, când este vorba de romanul Să nu râzi :(( de Raluca Feher!

Este o carte pe care trebuie să mi-o scot din minte, trebuie să scriu acum, altfel nu voi mai avea puterea să o fac. E atât de cruntă și de autentică, încât m-a scuturat bine. Și merită să fie citită!

Să nu râzi :(( este o carte despre mame și fiice, multe mame și multe fiice care au ajuns să semene cu mamele lor, femei neterminate și femei neîncepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi.

Și tot nu mă simt bine.

Raluca Feher

Exact așa am citit-o și eu. Dorind să o elimin, să scot din mine durerea adevărului pe care îl descria. Să urlu la personaje și să le fac să înțeleagă că greșesc, că nu așa se face, că asta nu e viață, că există și o altă realitate. Cred că am și făcut asta de câteva ori, dar tot nu m-am simțit bine.

Romanul Să nu râzi :(( de Raluca Feher începe cu un telefon. Raluca este sunată și anunțată că prietena ei Diana s-a sinucis. Nu mai vorbise de un an și jumătate cu ea, iar acum ea se spânzurase. A lăsat, totuși, ceva în urma ei, o cutie de carton de la IKEA cu un post-it lipit pe ea, pe care scria: pentru Raluca. Să nu râzi :((

Sute de pagini printate așteaptă să fie citite. E povestea ei, a Dianei. A vieții de familie, cu o mamă și un tată care vor trăi 50 de ani împreună. Vor trăi tipic românește, acel românesc gri și murdar, oglindit în reproșuri și complexe, în grija de ce zice lumea, în aparențe care sunt obligatoriu de păstrat.

Și începem să citim și noi. Citim despre “Cea mai lungă crimă din lume”, în care și criminalul e o victimă. Și nu râdem. Nu e nimic ridicol, deși protagoniștii se comportă ca la circ. Și fără să ne mai pese, cu bocancii în picioare, intrăm în apartamentul vecinilor de la etajul doi sau a celor din scara alăturată. Ori în casa colegului de bancă sau fetiței cu vânătăi care nu e aleasă niciodată în vreo echipă.

Iar dacă suntem ghinioniști, ne întoarcem acasă. La mama și la tata, veșnic nefericiți, veșnic nemulțumiți, plini de ghinion. Că s-au născut unde s-au născut, că sunt români, că n-au fost în stare să dea naștere unor copii cum au alții, că n-au și n-au, dar de ochii lumii trebuie să aibă! Sau să pară că au!

Și cea mai lungă crimă din lume se înfăptuiește. Soțul, netrebnicul, cel care niciodată nu a fost în stare de nimic este ucis. Doctorii spun ca l-a omorât cancerul, vecinii zic că a murit de inimă rea, copiii lui o privesc pe mamă în inimă și în vorbe și gândesc tu l-ai omorât! Iar adevăratul criminal, cel care a reușit să ucidă oamenii de vii, să îi transforme în cadavre de când s-au născut, scapă și de data aceasta nepedepsit.

Cartea nu este un proces, ci o încercare de a scoate la lumină un subiect care pe mine mă doboară: cât din ceea ce este acum societatea noastră e cauzată de fricile, inerția și lașitatea părinților noștri și cât de tare au fost ei victimele sistemului și noi victimele lor.

Raluca Feher

Are multe nume și ia multe forme, dar nici unul nu te face să râzi. Deoarece cartea Să nu râzi :(( de Raluca Feher te face să înțelegi. Și, dacă o lași, te poate face mai bun.

Sper că v-am convins să îi dați o șansă!