• Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Pagina șase?

    Mă gândesc la momentul când am spus primul cuvânt. Bineînțeles că nu mi-l amintesc, dar încerc să îmi imaginez oare ce senzație am trăit atunci. Să fi fost bucurie, uimire, satisfacție? Sau nu eram suficient de dezvoltată emoțional, astfel încât a fost doar ceva firesc. Nici măcar nu știu care a fost cuvântul. Nu îmi amintesc. Dar știu că de atunci am tot rostit altele și altele și, iată, primul a dispărut ca și cum n-ar fi fost. Cel mai mult iubesc cuvintele tăcute. Sunt o specie aparte. Se nasc în mintea mea, dar nu se lipesc niciodată de buze. Nu prind forme și nu se pierd în urechile nimănui.…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. O pagină oarecare

    Astăzi mi-am dat seama că nu am mai adăugat de ceva vreme o pagină la jurnalul nescris. Nu am mai avut ce spune sau pur și simplu am simțit să tac. Nu știu nici eu foarte bine. Sau, poate m-am gândit doar că oricum pe cine ar interesa ce am eu de spus aici? Nu s-a întâmplat mare lucru de când am lipsit. A fost doar viață strecurată printre gânduri. Uneori chiar asta am impresia. Că singurul lucru pe care îl facem e să ne pierdem în visare. Să ne lăsăm pradă gândurilor și viața e doar ceva care apare și dispare pe nesimțite. Nimic spectaculos, doar dacă o facem…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Pagina cinci

    Astăzi… sunt parcă mai obosită ca niciodată. Poate e vremea care se joacă cu mine, când acoperindu-mă cu ploaie măruntă ca boabele de linte, când amăgindu-mă cu un colț de soare rătăcit. Sau poate e și statul în casă, oblojind doi copii cu varicelă și rugându-mă să aibă mami dreptate și să o fi făcut-o cândva și eu. Că mai asta mi-ar mai lipsi! Nu vă mai plictisesc cu detalii. Cam atât despre azi. Oboseală, ploaie, miros de pudră mentolată și de povești nespuse. Afară… e frig și ceață și ploaie și toamnă ruginită. Și școală, dar nu pentru piticii mei. Mă gândesc… că zilele trecute a fost Ziua profesorului.…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Pagina patru.

    Astăzi… a plouat cu semne de întrebare. Oare merită să continui? Oare ceea ce fac are un rost? Oare nu ar trebui să șterg nescrisele și să-mi lipesc din nou privirea de ocularul unui microscop? Mii de semne de întrebare ambalate într-o himeră de nor al îndoielii și al fricii de necunoscut. Da, astăzi a plouat mult și plin dintr-un cer senin. Poate a fost doar un râs cu lacrimi al unui Dumnezeu pus pe șotii. Că se pare că azi e și ziua semnelor de punctuație, așadar ce ploaie mai potrivită decât una plină de semne de întrebare? Dacă au fost și virgule sau puncte printre ele, nu le-am…