• Povestiri nescrise

    Oglinda nu minte

    Era o clădire imensă situată în spatele unei curți umbrite de copaci stufoși. De la stradă îi putea fi zărit doar acoperișul de culoarea timpului trecut. Coridoare lungi și întunecate împărțeau fiecare din cele patru etaje în jumătăți lungi și subțiri. Una lângă alta erau zeci de uși, dungi negre întinse pe albul murdar al tapetului scorojit. În spatele lor erau păstrați cu sfințenie cei mai frumoși oameni din lume. Aveau o frumusețe așa de rară și de spectaculoasă, încât au trebuit izolați și aduși aici, pentru a nu fi zăriți de nimeni. Făcuseră multe victime în trecut. Unii orbeau instant când îi priveau, alții se îndrăgosteau și mureau de inimă rea.…