• Nescrisele mele

    Jurnal nescris aproape uitat

    Mă gândesc unde a zburat timpul. Știți că a trecut un an de când nu am mai deschis paginile jurnalului nescris? Aș putea să invoc scuze, că am făcut alte lucruri, că am dezvoltat proiecte și m-am plimbat printre vise. Dar realitatea e că m-am rătăcit undeva pe drum și acum simt nevoia să mă regăsesc. Îmi vine să spun că renunț. Renunț la tot ce am schimbat și mă întorc la mine. Dar aș minți. Nu renunț. Doar plec la o plimbare printre vise… Îmi e atât de dor să mă agăț de soare! Mai țineți minte cum mă jucam cu albastrul și râdeam pe drumul meu? Da, eram…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Sar câteva pagini.

    Afară e mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică. A plouat toată noaptea și acum soarele zâmbește și se oglindește în fiecare ochi de apă. Ai spune că vrea cu tot dinadinsul să facă un caleidoscop al bucuriei. Dansează și frunzele, cântă și vântul. Peste tot e o mireasmă de început. Un paradox, știu. Dar, pe cuvânt dacă nu e așa. Uitați-vă prin ochii sufletului și vedeți dacă nu e chiar așa! Mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică! Astăzi blogul meu împlinește doi ani. Da, vă vine să credeți? Că mie nu! Să fi fost tot așa o toamnă atunci când m-am hotărât să aștern nescrisele și negânditele într-un…

  • Nescrisele mele

    O stradă ca oricare alta

    Există o stradă în visul meu. O stradă ca oricare alta. Urmele pașilor trecutului sunt conturate perfect de casele aliniate de o parte și de alta. Fiecare ocrotește câte o amintire sau un gând firav. Ca simplu trecător nu știi că ele ar exista. Cine aruncă o privire unei uși închise? Îți vezi de drum, dorindu-ți doar să ajungi la destinație. Însă, strada mea nu e vizitată foarte des. Mai trec eu, din când în când, uitând de fiecare dată să îmi domolesc graba. Până la urmă, e doar o stradă obișnuită dintr-un vis la fel de banal. Cum ar fi, oare, dacă mi-aș imagina totuși că îmi dau răgaz…

  • Nescrisele mele

    Rugă nescrisă

    Mai lasă-mi, Doamne, scrisu-n mine Chiar dacă uneori mă-mpotmolesc Și nu îmi vine nici a pune O literă măcar, un vers. Mai ai răbdare, Doamne, un pic! Până îmi conturez chemarea. Apoi mă pot muta din vis, In realitatea dulce-amară. Tu mi-ai dat gând ș-un magic doi Mi-ai pus în față lumea întreagă. Dă-mi, Doamne, zorii înapoi Prinși simplu de o pană neagră. Voi scrie ușor, abia simțit Și nu mă va simți nici vântul. Nevrând să deranjez tăcerea, În șoaptă-mi voi așterne gândul. Sursa foto: pinterest.ro