1 Decembrie

În acte scrie că m-am născut în România. O țară oarecare de pe harta Europei, rătăcită și pe cea a lumii. O simplă formă, o piesă de puzzle parte dintr-un întreg. Da, m-am născut în România!

Da, m-am născut în România! Pe suflet, însă, scrie mult mai mult.

Romania

Scrie că m-am născut într-o zi de vară. Era cald și soarele râdea de după deal. Mirosea a proaspăt și a verde. Și viața mea a început. Țara mea mi-a dăruit prima gură de aer și eu am început să respir românește.

În țara mea era veselie. Alergam desculță prin iarbă și mă luam la întrecere cu păsările cerului. Stăteam cu cana în mâini până ce primeam laptele proaspăt muls și mă mândream cu mustățile rămase, după ce îl beam cu nesaț. Fugeam la fântână să scot apă, pentru a o duce mâinilor care lucrau cu dragoste și cu datorie pământul.

În țara mea Baba oarbă se lua la întrecere cu Mâța. Laptele gros sărea peste Șapte sticle. Văzduhul se cutremura când se auzea Țară, țară, vrem ostași!, iar râsetele nu conteneau nicicând. Țurca ne era singura ocupație sau ne întorceam plini de praf și cu mingea sub braț.

Țara mea mi i-a dăruit pe Eminescu, Maiorescu, Antonescu, Slavici, Stănescu, toți Petrescu, Arghezi, Creangă. I-a avut și pe Eliade, Caragiale, Brâncusi, Vuia, Babeș, Paulescu. Și mulți alții. Îi are pe toți oamenii care lasă urme vizibile de valoare pe tricolor, prin toate formele de artă, muncă și știință.

A știut să îmi primească lacrimile și să îmi mângâie dorul. Mi-a ocrotit oamenii dragi și când a venit vremea i-a primit înapoi, învelindu-i cu glie strămoșească.

Țara mea m-a învățat să iubesc, să cânt, să râd, să sufăr, să plâng. Să alerg, să caut, să întreb, să răspund. Să scriu, să citesc, să rostesc și să simt. Și toate acestea să le fac în dulcele ei grai românesc. Dorul nu îmi știe altă limbă. Și cu toate cele mai puțin bune îmi e dor de țara mea! De cum ar putea fi  și cum este în amintirile mele.

Port în mine aerul ei, pe tălpi îmi sunt desenate toate drumurile care m-au adus până aici, vorbesc și scriu cu mândrie limba ei, iar în suflet îmi scrie românește: La mulți ani, țara mea! La mulți ani România!

#monasimon

Sursa foto: arhiva personală și alexandruenache.ro (cuiul). Editate cu canva.com

Related Posts

13 thoughts on “Țara mea, România

  1. Si eu m-am nascut in aceeasi Romanie ca si tine. Chiar daca era izolata de restul lumii, parca era mai frumoasa. Sau poate noi, oamenii, romanii de atunci, eram mai frumosi.
    La multi ani !

  2. Un grai al pamântului si apei din care am fost framântati, lut maleabil modelat de vremuri si anotimpuri relative, incerte,si imprevizibile, mereu schimbatoare, cu ploi, ninsori, în arsita si-n soare, visând, crezând, sperând la Marea Sarbatoare a UNITATII, în cuget si-n simtiri, oriunde ne-am afla sub Soare !
    Un Weekend cu autentica sarbatoare în Suflet, draga Mona tie si tuturor minunatilor români de pretutindeni !

    1. Mulțumesc, Potecuță!
      Oriunde aș fi iubesc și sufăr românește. Iar asta nu se va schimba. Cum nici amintirile nu îmi vor fi niciodată știrbite de o realitate uneori “amăruie” 🙂
      La mulți ani!

  3. Am descoperit un articol emotionant si tulburator . Patria e mama noastra , a tuturor celor care graim limba lui Eminescu . Mama e fiinta pe care o imbratisezi cu drag dupa fiecare revedere . Nu numai de ziua ei . In conditiile in care s-a radicalizat disputa dintre mandria si rusinea de a fi roman , important e sa-ti pastrezi demnitatea de a FI OM . A-ti denigra tara inseamna a-ti denigra parintii . Nu suntem perfecti , dar sta in puterea noastra sa schimbam totul in bine. Sa nu uitam ca insusi Papa Ioan Paul al II-lea a atribuit Romaniei numele de Gradina Maicii Domnului . Poate Dumnezeu ne va ajuta sa fim MAI UNITI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *