Mi-a atras atenția ușa. Era mică și ușor rotunjită, făcând notă discordantă față de celelalte. Am intrat pe ea fără să mă gândesc de două ori. Nici scârțâitul răgușit nu m-a făcut să mă opresc. Am trecut pragul și m-am trezit în cea mai veche și prăfuită librărie din câte mi-a fost dat vreodată să văd.

Mormane de cărți aruncate în toate părțile. Echilibrul părea extrem de precar, dar firele de păianjen le țineau parcă legate una de alta. Un miros de ani îngălbeniți plutea în atmosferă, iar razele de soare își făceau loc prin niște ochiuri de geamuri zidite în pereții negri.

Una dintre ele s-a împiedicat de o carte împinsă de vreun picior furios sub masa din mijlocul încăperii. Nu puteam citi titlul, dar nici nu mă prea interesa. Am ridicat-o și înainte să apuc să o răsfoiesc măcar un pic, un trosnet venit din vintrele casei mă alungă în stradă și ușa se zăvorî cu un scrâșnet mut.

Nu-mi amintesc nimic din restul drumului făcut. Știu doar că am ajuns acasă și fără să-mi dau jos nici măcar paltonul, am început să citesc.

La început a părut o poveste obișnuită, chiar ordinară aș putea spune, însă pe măsură ce întorceam paginile, am început să mă îngrozesc.

Era chiar viața mea!

Am recunoscut fiecare pas făcut vreodată, fiecare gând și faptă. Eram acolo, pierdută printre cuvintele care mi se derulau în fața ochilor. Eu! Dezgolită în fața lumii! Tot trecutul meu făcut public.

Dar cine a scris-o? Ce se întâmpla?

M-am uitat din nou la titlu și autor. Puteam să jur că văzusem ceva scris acolo. Acum însă totul dispăruse. Literele parcă ar fi fost niște mici vietăți care și-au luat responsabilitatea în spate și au dat bir cu fugiții.

Am continuat să citesc. Curgeau cuvintele în sufletul meu și fiecare semn de punctuație îmi oprea respirația. Am ajuns pe negândite la ziua prezentă. Eram aproape la jumătatea cărții.

Să-mi fie oare și viitorul tipărit? Să îndrăznesc să citesc mai departe?

Cu inima ascunsă în pumnul curiozității, am întors foaia. Un alb strident îmi desenă lacrimi pe retină. Am aruncat cartea, de parcă dacă aș mai fi ținut-o în mâini mi-ar fi ars palmele.

M-am scufundat într-un somn negru, împânzit cu neînțelegeri. Nimic din ce mi se întâmplase nu avea sens… Speram să fi fost doar un vis.

A doua zi dimineață, în timp ce savuram o ceașcă de cafea, curiozitatea își făcu din nou loc în mintea mea. Trebuia să aflu ce însemna cartea găsită! Trebuia!

Am găsit-o repede, un colț îi ieșea ostentativ de sub canapeaua unde am vrut să o fac să dispară. Am trecut cu ochii peste rânduri, fără să mai citesc și m-am oprit la paginile albe. Oare se vor mai scrie? Ar trebui să o fac eu?

Un parfum de cafea îmi gâdilă nările. Părea să vină direct din paginile cărții. Și atunci am văzut… și am început să înțeleg. Un rând abia zărit mi-a dat răspunsul. Am zâmbit și am așezat-o cu drag în bibliotecă. În sfârșit totul avea sens… Pe prima pagină albă apăruse peste noapte un paragraf.

În timp ce bea cafeaua de dimineață, ea înțelese că viața este o simplă carte. Prezentul și viitorul sunt simple coli albe nescrise, care așteaptă cuminți să le vină rândul..

O carte nescrisă

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-ți fie scrisă toată viața într-o carte?


Acest text l-am scris pentru Cuvintele de luni.

Cuvintele de săptămâna trecută au fost: viață, parfum, cafea

Articole participante

Dacă doriți să participați și voi, scrieți un text pornind de la cuvintele săptămânii și publicați-l lunea viitoare pe blog.

Cuvintele de săptămâna aceasta sunt: utopie, vis, sărut


Sursa foto: pixabay

Related Posts

17 thoughts on “O altfel de carte

  1. Senzatia pe care ai descris-o o am cand imi fac publice versurile. Ma simt dezgolita in fata lumii. Dar asa cum spui, viata e o simpla carte, data noua pentru a fi scrisa. Asa ca hai sa o scriem frumos!

  2. E interesanta ideea zi chiar sa lăsăm drept moștenire celor dragi o carte,cartea noastră. Cu siguranță dacă am ști miza, sigur ne-am strădui sa trăim cât mai frumos! Felicitări pentru articol!

    1. Da! Îmi place să cred că sunt mulți oameni care se străduiesc să-și scrie cartea cât mai frumos. Mulțumesc mult, Oni!

  3. Ai descris în mod artistic gânduri care, probabil, au trecut multora prin minte. Și mie, chiar dacă într-o altă formă, mi-a trecut prin minte o astfel de idee. Dacă aș aduna toate jurnalurile și gândurile, scrise sau doare trecute prin fața ochilor, s-ar aduna un adevărat roman. Cam așa mi-am spus mie însumi, în câteva rânduri.

  4. Fascinanta aceasta povestire pe care initial o credeam relatarea unui vis care te-a impresionant într-o asa de mare masura, încât l-ai exprimat în aceasta geniala poveste a jumatatii de carte scrisa.
    Sunt convins ca toate celelalte foi nescrise, vor completa cartea cu valori atemporale care vor continua sa impresioneze cu si mai mult geniu, stralucire si profunzime, sufletele care vor asimila gândurile exprimate în cuvinte, izvorâte dintr-o inima curata, deschisa si iubitoare de Viata adevarata.
    Cartea mea, a fost gândita, scrisa, si editata cu mii de ani în urma, o carte atemporala inspirata de dragostea Tatalui pentru Fiul Sau, întrupat din Cuvânt, omorât în trup si înviat în duh, si care de atunci si pâna azi ne vorbeste si marturiseste tuturor popoarelor, limbilor si natiunilor pamântului ca IIsus Hristos este Domnul si Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credinciosi !
    Fii binecuvântata cu mult har si pace, iar de Lumina Divina, sa îti fie casa plina !

  5. Frumos şi ciudat sentiment în acelaşi timp să răsfoim astfel de file trăite, simţite, preţioase, pline de clipe care ne definesc.
    Ca de obicei, mi-ai umplut sufletul cu textul ăsta!

    1. Da! Și dacă chiar ar scrie tot, chiar și ce ne negăm nouă…chiar ar fi un amestec de sentimente.
      Mulțumesc,Potecuță!

  6. Minunată carte! Daaaa. viața este o carte, o descoperim treptat, zi de zi, pe măsură ce soarta ne permite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *