Pășirea ta prin viață nu e întotdeauna sprintenă. Alura ta nu e întotdeauna demnă. Urcușul de multe ori îți este fără perspectivă.

Ai invățat, și ai fost învățată, că așa e viața. Că viața e grea, plină de obstacole. Crezi asta! Crezi, cu atât mai mult cu cât trăiești în nuanțe de gri, când în jurul tău sunt scoase în evidență tragediile, răutatea, ghinionul, negativul.

Te întreb și întreabă-te, cum ar putea fi altfel?

Tragi după tine etichete puse de alții și crezute de tine. Așa ești tu! O știu toți. Pentru că toți te cunosc. Ești o fată cuminte/rea, un om bun/răutăcios, sincer, punctual, corect, nedrept… să continui? Pe unele le cunoști foarte bine, altele îți sunt puse chiar acum. Tu le aduni, nu-ți scapă niciuna și le târăști, tânjind dupa sprinteneala pasului.

Te încovoi sub greutatea “crucii tale”, pe care TREBUIE să o porți. Din cauza greutății ei, simțite și resimțite, uiți să-ți mai ridici privirea și să privești. Ai realiza ca ești departe de Golgota.

Nu mai crezi în happy-end-uri pentru că fetița din tine a fost nevoită să crească. Iți e frică de riscuri, te lași definită de patru pereți, pe care îi numești cu mândrie birou. Când în sfârșit prinzi glas sfidezi obrăznicia și iți rătăcești decența și discernământul, pentru că adolescenta ai pus-o să vorbească în șoaptă și să-ți scoată visele din rever.

Ignori și negi Divinitatea pentru că “dă bine”. Pentru că gândirea analitică și logica dilatată arată altora că ești deșteaptă. Sufletul tău ce odată îngenunchea în rugăciune, trăind speranța, e ascuns minții tale de femeie modernă și educată.

Iubești cu măsură, cântărindu-ți trăirile. Te oferi puțin, păstrându-ți încă budoarul. Citești despre a face dragoste și cunoști doar sexul și în restul timpului aplici scuze.

Râzi cu alții și de alții și niciodată cu tine!

Și viața a devenit grea…

Sursa foto: mirror via Pinterest și pixabay