Grădina Sofiei de Suzănica Tănase (recenzie)
Grădina Sofiei de Suzănica Tănase
2020
152
Grădina Sofiei de Suzănica Tănase este o carte pe care dacă apuci să o deschizi, nu-i mai dai drumul din mână. Exact așa mi s-a întâmplat și mie. Am zis, hai să văd un pic despre ce este vorba și câteva ore mai târziu îmi palpam, parcă la propriu, sufletul și mă miram că îmi e atât de la îndemână, că îmi e.
Domnul Vianu Mureșan, unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care îi avem, numește această carte un poem al maternității chinuite. Și așa o și simți. Ca un poem care te învăluie încă de la prima propoziție: Visez iarăși sânge.
Vino bărbate să vezi,
ne plâng florile în grădină.
Li s-au strepezit colții de atâta sânge.
Povestea e una pe care nu o povestim destul de des. Sofia e un boț de iubire nenăscut și care nici nu va ajunge să o facă. Dar pentru mama ei, ea e totul. Deși pentru cei din jur e, în cel mai bun caz, doar un embrion, pentru mamă e o persoană care are nume, vise și glas. E iubirea însăși îmbrăcată în rochiță și cu codițele în vânt.
Ce simte o femeie când pierde o sarcină?
Cele care au trecut prin asta, și-au închis ochii în acest moment și rescriu cu lacrimi invizibile cartea Grădina Sofiei. Noi, restul, să de Dumnezeu să nu aflăm niciodată!
Oare sfinții mor? Când mor, oare ei cu adevărat mor?
Și unde se duc?
Născută în urma unei asemenea crunte încercări, Grădina Sofiei spune povestea autoarei. De fapt o țese.
Nu știu voi dacă vă amintiți, dar eu parcă văd aievea războiul de țesut din casa bunicilor mei. Și cum luam fire de ață colorată și le treceam una după alta, rapid și continuu peste ițe, ca pe urmă să apăsăm pedala și să lovim cu toată forța cu vatala. Iar din când în când, foloseam suveica și ea…zvârrrr…zbura cu viteză, lăsând în urmă un fir de culoare.
Oare devii femeie pentru prima oară când te îmbrățișează un bărbat sau un copil? Sau te naști femeie?
Cred că și mama mi-a cumpărat flori.
Exact așa compune Suzănica Tănase acest roman. Adună fire de vise, de amintiri, de gânduri, lacrimi, mirări și speranțe și le leagă laolaltă cu amintiri din copilărie și viața de imigrant în Canada, de mai bine de un deceniu.
Frazele sunt scurte și autoarea ți le trece prin toate ițele propriilor tale trăiri și rememorări și la intervale regulate, schimbă sensul, rescrie cuvântul, colorează simboluri și te lovește ca o vatală. Fără milă. Cu forță. Cu jale. Cu bocet. Cu iubire. Cu adevăr.
Când râd, Sofia se gâdilă.
Imaginile și tablourile pe care le crează scriitoarea au gust. Îți vine să muști din ele. Stilul de scriere m-a dus cu gândul la cel al Tatianei Țîbuleac. Taie. Atrage. Doare și e plin de flori.
Pe Sofia o iubim de la început. E povestea însăși. Iar plânsetul ei neauzit vreodată e țipătul de durere al Suzănicăi. Ce frumos își împletesc iluziile mama și fiica nenăscută! Ce frumos crește Sofia sub soarele speranței mamei ei! Ce frumoasă e Sofia și câte flori i se scutură pe veșnicie!
Au înflorit și anul ăsta bujorii. Sunt la fel de roșii
ca anul trecut. Mă învelesc pe față cu ei.
Grădina Sofiei e o carte de o frumusețe rară. E plină de feminitate. Femeia-copil, femeia-iubită, femeia-soție, femeia-mamă și Sofia-fiică. O sarcină ca o bătaie de aripi de fluture. O viață de om visată de cea care a ocrotit-o, cât i s-a permis, în pântecele ei.
Grădina Sofiei de Suzănica Tănase este iubire. Atât și tot ce naște din ea. Curaj să mergi mai departe, să plângi în văzul lumii și să te ridici de una singură. Curaj să continui să speri cu sufletul ars. Să îți mângâi copila doar în imaginație, dar să nu renunți să o faci niciodată. Să iubești! Pentru că despre asta este până la urmă viața. Despre iubire.
Grădina Sofiei este o carte hipnotizantă!
Zvârrr….
Când eu văd luna, o vede și mama. E singura care a rămas la fel pentru amândouă.
Zvârrr…
Durerea e o picătură care sapă.
Zvârrr…
În cer ne cresc aripile. Ca pe țigara călcată-n picioare ni le stingem pe pământ.
Zvârrr…
Tăcerea îneacă zgomotul. Ascult cu toate straturile pielii.
Zvârrr…
Nuferii sunt femei cu iubirile brodate pe dinafară. Durerile și le-afundă în mâl.
Zvârrr…
După câte lovituri ești doborât? Puterea mea e furia. Furia e puterea mea.
Zvârrr…
Oh, fata mea, așa durere nu voiam să cunoști. E întuneric acolo, în țeavă? Ce mai iubire de mamă…să trag apa după tine ca după un rahat!
Zvârrr…
Sofia, tu știai că florile și oamenii pornesc din aceeași rădăcină?
Vă recomand cartea Grădina Sofiei de Suzănica Tănase cu tot sufletul! Acel suflet pe care, după ce am terminat de citit, mi se părea că îl pot palpa la propriu și îmi era mirare și încântare că-mi e!
One Comment