Pe grupul Dianei avem parte de tot felul de provocări. Una recurentă e aceea de a-i pune întrebări, da, Dianei, și ea ne răspunde într-un articol pe blog. Cum a făcut de exemplu aici. Ei bine, de data aceasta efectul a fost unul de bulgăre de zăpadă. Ne-a prins această febră, această dorință de a fi intervievați, pe mai mulți și să nu vă mirați dacă în perioada următoare veți vedea tot mai multe astfel de articole în blogosferă.
Un interviu cu mine. Să zicem.
S-ar putea să vi se pară lung acest articol, am primit nesperat de multe întrebări și voi încerca să răspund cât de bine pot la fiecare, însă sper să vă fie bucurie lecturarea lui și poate vă va face plăcere să aflați mai multe lucruri despre mine . Să începem!
Întrebări puse de Ana Maria
De ce ai renunțat la meseria de doctor?
Mă voi strădui să răspund pe scurt, dar cuprinzător. Acum patru ani am luat decizia de a ne muta în Franța. Pe vremea aceea eram medic rezident de Medicină de Laborator, anul trei (din patru câți se fac pe această specialitate), în Cluj Napoca, și devenisem pasionată de Parazitologie. Hotărârea de a ne muta nu a venit din nevoie, din fericire în țară lucrurile începuseră în sfârșit să se așeze pe un făgaș firesc. Dragul meu era deja medic specialist, lucram amândoi, aveam doi copii sănătoși și două posibilități de angajare în două orașe minunate din România.
Am plecat pentru că mi-am dorit eu asta foarte mult. Am călătorit, am locuit adunat un an jumătate în srăinătate și a devenit visul meu ca într-o zi să plec. Odată ajunși aici, am avut de ales. Mă angajez și eu imediat sau mai aștept să văd cum se acomodează copiii. Pe ei i-am înscris la grădiniță chiar din luna următoare sosirii. Și am realizat că pentru moment, era un avantaj faptul că eu rămăsesem acasă. Din mai multe privințe.
Deci la început am temporizat întoarcerea mea la meseria pentru care am fost pregătită, din considerente practice. Până într-o zi când Dragul Meu m-a privit în ochi și m-a întrebat: Răspunde-ți sincer! Ce ai visat să te faci când vei fi mare? Care a fost cu adevărat visul tău? Și am răspuns fără să clipesc: Să fiu scriitoare! Și Dragul Meu mi-a zis: Ei bine, acum ai șansa să faci asta. Îți ești datoare să încerci! Iar de atunci mă susține necondiționat în încercarea mea de a-mi îndeplini un vis nebunesc. Și cartea mea nescrisă, încă, se scrie încet, dar sigur. Și știu că îi vor urma și altele! Iar diploma de medic mă va aștepta mereu, iar dacă vreodată voi fi nevoită, voi reveni la ea.
Cum este să fii așa delicată sufletește, că doar ce ai zis că ești gamer, într-o lume grobiană?
În primul rând, nu am afirmat că sunt gamer, am zis că sunt pasionată și îmi plac mult jocurile pe calculator. Mă joc rar, dar o fac cu mare drag, iar unul dintre jocurile mele preferate e Fable The Lost Chapter.
În al doilea rând, nici delicată sufletește nu știu dacă sunt sau nu. Sunt un om, cu emoții și sentimente, ca oricine.
Despre lumea din jur, grobiană sau nu, e doar atât: lumea din jur. Știi, se tot spune că viața noastră, a fiecăruia, e doar un fir de nisip pe o plajă imensă. Dar, pentru mine, firul meu de nisip e lumea toată! Nu trăiesc într-un oraș. Nici într-o țară oarecare. Aceste delimitări nu le-am simțit niciodată. Trăiesc în casa mea, cu oamenii mei, în mica mea lume, care e singura ce contează pentru mine. Și ar putea fi oriunde pe acest Pământ. Sunt cum sunt, bună sau rea, datorită lor și cu ei împreună. Fără ei aș fi doar dust in the wind. Deloc metaforic.
Ești fericită acolo unde ești?
Locul unde sunt mi-a oferit liniște și confort. Fericirea am adus-o cu mine.
La ce serial/film te-ai uita pe repeat?
O, dacă le scriu pe toate nu mai terminați de citit acest articol astăzi! Am foarte multe! În special seriale. Sunt o mare amatoare și consumatoare de seriale. Cu greu, foarte mare greu, voi numi doar un film și doar un serial.
Film: Închisoarea îngerilor (The Shawshank Redemption)
Serial: Gilmore Girls
Ca stil vestimentar ești romantică sau arunci ce se găsește pe tine?
În teorie sunt romantică. Visez să am în garderobă doar rochii. Ador rochiile! Și ador eleganța delicată și rafinată la o femeie.
În practică, arunc ce se găsește și ce pot pe mine. Sper să nu mai fie cazul multă vreme…
Întrebări puse de Diana
Când ai găsit scrisul?
Târziu. Primele rânduri le-am scris la 30 de ani, la câteva luni după ce am devenit mamă. Am citit de când mă știu, dar drumul meu era deja trasat de alții. Dacă m-aș fi apucat să scriu, sigur aș fi primit întrebarea: Scrii, nu ai teme la chimie? 🙂
Dar pianul?
De pian m-am îndrăgostit înainte de a ști să citesc. Am început studiul lui la 5 ani. Am continuat să-l studiez la Școala de Muzică din Sighetu-Marmației, orașul meu natal, până în clasa a VII-a inclusiv. În clasa a VIII-a, având stresul examenului de admitere la liceu, am renunțat. Regret și în ziua de azi. Adevărul e că am cântat mereu doar pentru sufletul meu. Nici nu am avut pian acasă. Exersam cu degetele pe masă și pe claviaturi de carton pe care mi le făceam singură, auzind partitura doar în minte. De aceea am ținut atât de mult la a avea acest instrument în casa mea. Și deși am uitat multe, având totuși o bază, mă pot bucura de el tot mai bine. Și o fac cu toată bucuria și recunoștința unui copil, care uneori doar cu ajutorul clapelor lui știa să se exprime.
Ce te inspiră? Sau “Ce te inspiră când scrii?”-întrebare pusă de Oana
Totul și nimic. Răspuns clișeic, dar este cât se poate de adevărat.
Care ar fi definiția ta personală?
Sunt o ploaie de vară în mijlocul unui ocean. Sunt mirare pentru unii, pentru alții frumusețe. Bucurie pentru câțiva, inutilă pentru mulți. Ce folos are un ocean de câțiva stropi de ploaie? Improbabilă pentru o parte, neexistentă pentru restul. Sunt doar un om care își acceptă traumele și defectele și se vindecă încercând să-i facă pe alții fericiți.
Pe când o carte scrisă care să fie a ta?
Voi răspunde la fel ca acum un an: curând! 🙂
Dacă mâine ai avea 1 milion de euro ce ai face cu ei?
Mi-aș achita creditele în primul rând. Pe urmă aș face un cont pe numele copiilor și le-aș transfera o sumă consistentă pe care să o poată folosi în anumite condiții. Nu sunt adepta să ajut cazuri sociale, deci nu aș dona, nu săriți, asta sunt! În schimb, aș ajuta două persoane dragi care știu că au mare nevoie, chiar dacă nu ar ajunge niciodată mediatizate. Și deloc în ultimul rând, mi-aș deschide afacerea la care visez de o vreme. Dacă aș mai rămâne cu ceva, i-aș pune într-un cont și aș spera să nu am nevoie de ei vreodată.
Ce nu ai vrea să auzi niciodată de la băieții tăi?
Că eu contez mai mult pentru ei decât iubirea pe care sunt convinsă că o vor întâlni. Îmi doresc să îi cresc siguri pe ei și pe alegerile pe care le vor face. Bune sau rele. Și cu puterea de a hotărî să zboare. Să zboare spre viitorul lor, unde vor vrea să le fie, alături de cine vor vrea să îl împartă! Iar în acel moment, când vor simți acel avânt, când le voi vedea speranța în ochi și toată viața înainte, vreau să fie clipa în care mă vor pune, odată pentru totdeauna, pe ultimul loc. Eu nu ar mai trebui să contez, decât ca mama unor adulți de care știu că voi fi mândră! Aș vreau să se bucure de viața pe care le-am oferit-o și de iubire! Iubirea e totul!
Cartea ta de căpătâi?
Îmi e greu să numesc doar una. Iubesc multe cărți, mă reîntorc la multe. Îmi sunt busolă multe. Le consider musai pe altele. Dar… dacă e obligatoriu să aleg… zic… Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda.
Literatura română contemporană sau literatura română clasică?
Categoric clasică! Nu mă refer la clasicism, curentul literar, ci la ce se înțelege astăzi în general folosit acest termen. Din punctul meu de vedere, nu există literatură contemporană, fără cea clasică. Și o spun cu toată sinceritatea. În ultimul timp am citit mulți autori români contemporani. Au contat și au scris cu adevărat, pentru mine, doar cei cărora penița li s-a înmuiat prima dată în literatura clasică. Cei care i-au citit pe marii noștri scriitori, i-au înțeles și le-au împrumutat, unii, alții au reușit să și le însușească, visul și menirea.
Întrebări puse de Mirela
De câte ori ți-a venit sa faci bagajele și sa te întorci acasă?
Cu toată sinceritatea o spun, până acum, nici măcar o dată! Și sper din suflet să fie tot așa!
Dacă ai fi avut o fetiță, ce nume i-ai fi dat?
Clara. Iubesc acest nume și de fiecare dată când mă visam mamă, eram mama Clarei.
Cine te-a influențat cel mai mult ca om, în afara de părinți?
Bunica din partea mamei. Mama mea bună. O văd și azi. O văd chiar acum când scriu aceste rânduri, pentru că am mâinile ei. Ea mi-a dăruit-o în primul rând pe mama și pe urmă mi-a sădit în suflet bunătate și bine. E modelul meu în viață. A fost o minune de femeie!
Care sunt cele 3 principii de bază pe care crezi tu c-ar trebui să se bazeze viața de adult a copiilor noștri?
Ce ție nu-ți place, altuia nu face!
Respectă-ți rădăcinile, dar nu le lăsa să te tragă în pământ!
Dacă dragoste nu e, nimic nu e.
Rose sau roșu sec?
Niciunul din astea. Am spus mai jos, la întrebările puse de Mari, ce vin îmi place 🙂
Întrebări puse de Almona
Cum ai descrie viața ta de până acum într-o propoziție dezvoltată?
Un montagnes russes nebunesc, dar stabil, cu speranța și iubirea suflând mereu în față.
Ce te scoate din sărite cel mai tare?
Cred că am mai spus asta de câteva ori, deci sunt nevoită să mă repet. Cel mai tare mă scoate din sărite autosuficiența. Și cu precădere să mi se adreseze o astfel de persoană pe un ton condescendent.
Există vreun lucru despre care să fi spus că nu poți trăi fără și de care te-ai debarasat fără regrete?
Pâinea! Am fost o mare iubitoare de pâine. Nu exista mâncare pe care să o fi mănâncat fără, da și supa cu fidea sau pastele. Eram exagerată, știu! De aceea faptul că am reușit să renunț la ea este o mare realizare pentru mine! Și nu am niciun regret, din contră!
Întrebare pusă de Irina
Care este cartea care și-a pus cel mai mult amprenta asupra ta? Cum te-a schimbat aceasta?
Am numit mai sus o carte pe care cu greu am ales-o drept a-mi fi de căpătâi și am spus că am multe cărți pe care le iubesc și care într-un fel sau altul m-au influențat și m-au schimbat.
Însă, la întrebările tale, pot răspunde cu destul de mare ușurință. Există o carte aparte pentru mine, pe care eu o consider o capodoperă a genului, și anume: Cantică pentru Leibowitz de Walter M. Miller, Jr.
A avut un impact imens asupra mea. M-a scuturat și schimbat semnificativ în momentul când am citit-o. Și mi-a oferit cel mai de preț dar. Datorită ei am început să văd lumea altfel și pentru prima dată nu mi-a mai fost frică de nimicnicie și de moarte. Păstrez acest sentiment și în ziua de azi. Mi-a oferit liniște și împăcare cu mine însămi.
Întrebări puse de Mari
Care este cea mai fericită amintire din copilăria ta?
O dimineață de sâmbătă. Nu mai rețin anul. Cred că aveam în jur de 9-10 ani. Mamei mele îi plăcea mereu să doarmă în weekend mai mult. Iar mie să mă trezesc înspre dimineață și să fug în patul lor. Mă cuibăream între mami și tati și credeam că sunt în Rai. Tati se ridica devreme din pat. Era o persoană foarte matinală. Cu lista lăsată de mami se ducea și făcea piața și în jur de ora 10 se întorcea. Pregătea cafeaua pentru mami și dădea buzna în dormitor să ne trezească. De obicei sărea peste noi și ne gâdilea sau ne trăgea plapuma. Prostiuțe de genul.
Dar în acea dimineață, pe care mi-o amintesc în special, era și mai pornit pe șotii. Nu știu ce l-a apucat, dar și-a luat peste pantaloni o pereche de izmene pe care și le-a tras până la subraț, și-a pus una dintre șepcile mele în cap și cu o față de Louis de Funès, Charlie Chaplin și Stan și Bran la un loc a început să urle: Bună dimineața, soaaaareeee! în timp ce patrula în fața patului, cu pas milităresc, dar mult exagerat, aruncându-și picioarele cât de sus putea. Când l-a văzut mami a aruncat o pernă în el și de acolo s-a pornit nebunia. A sărit pe noi și cred că atunci am râs cel mai mult din viața mea de copil.
Azi, când nu doar acea zi, dar și tati îmi e amintire mereu îmi trezesc copiii cu Bună dimineața, soare! Iar de ziua lui, caut tot felul de deghizări și încerc să le ofer joacă și voie bună și lor.
Cum erai adolescentă?
Adolescența mea a fost marcată de două traume imense. Violul și moartea tatălui meu la 8 zile distanță. Un an de zile, de la 13 ani până ce am trecut puțin peste 14, mi l-am cam șters din minte, sincer. A fost greu să îmi revin, încă am momente când cred că și azi tot asta fac, încerc să mă vindec. Însă, după o vreme, cu ajutorul mamei mele, a doamnei dirigintă din liceu și a terapiei (din fericire mama a fost destul de deschisă la minte și a apelat la profesioniști chiar dacă era un oraș mic și doar “nebunii” aveau nevoie de psiholog) mi-am revenit ușor și am devenit o adolescentă tipică, cred.
Vocală, cu un tupeu care sfida buna creștere. Extrem de preocupată de cum arăt, haine, machiaj și mijloace de înfrumusețare. Credeam că sunt extrem de deșteaptă și că le știu pe toate. Am exagerat mult, având totuși limite bine sădite în suflet, am experimentat multe, de asemenea, și m-am îndrăgostit până peste cap.
De la cine ai plăcerea lumii cărților?
De la doamna învățătoare. Am fost un copil destul de singuratic și în mare parte singur. Dar îmi plăcea foarte mult să merg în vizită la doamna învățătoare o dată pe săptămână. Am făcut-o până în clasa a VII-a când s-a mutat în Canada la fiica dumneai. La plecare, am rugat-o pe mami și i-a cumpărat toată biblioteca. Și acum când iau o carte în mână și văd ștampila cu Biblioteca familiei… (știți cum avea foarte multă lume) zâmbesc cu drag. Mi-am petrecut nenumărate după-amiezi în curtea dumneai cu o carte în mână pe care mi-o alegea dânsa și cu un pahar de limonadă rece lângă.
Este greu să stai departe de medicină?
Da și nu. În general, nu. Am început să am activități care îmi plac la nebunie, să fac lucruri pe care nici nu știam că îmi sunt vise și mă simt împlinită. Însă uneori mă lovește nostalgia sau o ușoară stare de anxietate față de viitorul incert pe care îl am în momentul de față și mi se face incredibil de dor de medicină. Atunci mă apuc și citesc din tratate de specialitate, noutăți, articole și mi-l mai ostoiesc.
De ce îți este dor?
De oameni. Sunt foarte singură aici și îmi e dor de prieteniile pe care le aveam în țară.
Gătești cu vin?
Da, bineînțeles! Atunci când se pretează și rețeta o cere.
Este adevărat că francezii supează doar la prânz?
Din păcate chiar nu știu. Dar mă voi interesa 🙂
Câte berete franțuzești ai?
Șase: una neagră, una maro, una verde, una albastră, una galbenă și una roșie. Dar ca idee, se găsesc foarte rar în magazine, cel puțin la mine în oraș. Eu le-am cumpărat din magazinele de suveniruri pentru turiști.
Baghetă sau fără pâine?
Am spus mai sus că am renunțat fără regrete la pâine. Dar mai gust din baghete atunci când se nimerește să le iau fierbinți de la boulangerie.
Macarons sau tarte?
Nu-mi plac în mod deosebit niciunele. Dacă e să aleg totuși… macarons.
Îți place supa de ceapă?
Da, cea gratinată. Dar depinde foarte mult cine o gătește.
Ai fost în Provance?
Doar în trecere cu mașina, dar e un loc pe care cu siguranță îl voi vizita cândva!
Ai descoperit parfumul preferat?
Încă nu. Am revenit la cel pe care l-am purtat mai bine de 10 ani și a ajuns să mă definească, deși nu e de la nicio firmă cunoscută.
Disneyland sau Ritz?
Disneyland!
Scris de mână sau la laptop?
La laptop. Îmi place mult și sunetul pe care îl fac tastele când scriu. Dar notițele mi le iau de mână întotdeauna sau anumite idei care îmi vin le notez tot cu pixul în agendă.
Alb, roșu sau roze?
Alb! Și spre disperarea tuturor… și dulce. Nu-mi plac vinurile seci.
Croissant sau cozonac?
Croissant! Oricând și în fața oricărui tip de cozonac. Nu pentru că ar fi mai bun, ci pentru că mie nu-mi place deloc cozonacul de niciun fel.
Îți plac brânzeturile franțuzești?
Daaaa! La nebunie! Însă îmi e dor de brânza de burduf și de cașul și urda din țară. Aici nu am găsit încă niciun echivalent.
Îți mai amintești ce ai scris pentru prima oară pe blog?
Da! Asta. E o scrisoare adresată minunii mele mari, Damian. A fost pe un blog pe care nu îl mai am, dar am republicat-o la un moment dat.
Cum s-au cernut prieteniile după ce te-ai mutat în Franța?
S-au cernut… mult și bine. Dar am rămas cu o mână de oameni pe care îi iubesc enorm. Doar că ne vedem mai rar.
Este greu cu trei băieți în casă?
Mie nu îmi este deloc greu, dimpotrivă! Dragul meu este un bărbat care are în ADN galanteria și respectul. Poate mulți consideră demodat să mi se deschidă ușa la mașină, să mi se pună pe umeri paltonul sau să fiu lăsată să intru în față într-un loc unde se cuvine asta. Dar mie nu. Mie îmi place și iubesc aceste mici rămășițe ale unui trecut pe care îl vom da uitării în curând. Pe lângă asta, Dragul meu îmi arată și îmi spune zi de zi cât de mult mă iubește. Și copiii au preluat asta de la tatăl lor. La început l-au imitat, acum o fac cu convingere. În plus, sunt încă mami! Sunt o răsfățată. Foarte răsfățată! Iubită și respectată. Să dea Dumnezeu să fie tot așa și de acum înainte!
Ce îți place să faci în timpul liber?
Cred că a devenit destul de evident dacă ați citit până aici. Îmi place să mă uit la seriale și să citesc 🙂
Întrebări puse de Anaphielle
Dacă ar fi să alegi alte culori pentru tot ceea ce ne înconjoară, cu ce nuanțe ai picta lumea?
Nu știu foarte sigur dacă am înțeles bine întrebarea. Dacă ar fi să inventez eu alte culori, nu aș face-o. Mi se par incredibile cele pe care le avem deja în jurul nostru, doar trebuie să le vedem. Însă mai cred că frumusețea stă în ochii privitorului. Albastrul cerului înnorat e gri pentru mulți, cum la fel cum alții nu se pot bucura de maroul din frunzele toamnei.
Lumea ne aparține în totalitate. Fiecăruia. Iar bucățica noastră doar noi o putem picta. Nuanțele ni le împrumutăm din suflet, din cum suntem și ce simțim. Deci aș picta o lume în care iubirea, bunătatea și empatia ar fi cele mai frumoase culori văzute vreodată de un ochi omenesc. Și astfel toată lumea să dorească să se înconjoare cu ele!
Ce melodie ai pune ca soundtrack pentru povestea vieții tale?
Pe asta. Pe repeat. Și cu volum.
Întrebări puse de Violeta
Dacă ar fi să alegi un loc (altul!) unde să trăiești, care ar fi acela?
Sunt mai multe. Azi amintesc de Hawaii.
Cum de ai cățel, deși iubești pisicile? De ce nu pisică? Cine/ce/cum te-a convins?
Iubesc pisicile la nebunie! De câini îmi e frică de mor. Dar, na! Damian, minunea mea mare, a vrut câine, Filip pisică. Și eu am fost nevoită să zic Da la amândouă. Eram în minoritate că erau susținuți și de tati 🙂 Doar că am luat câinele prima dată, tot unul pe care l-a ales Damian, nu pe cel pe care mi l-am dorit eu și acum îmi e frică să aduc o pisică în casă. Cezar (câinele) reacționează foarte agresiv când le vede pe stradă și îmi e teamă. Dar sincer, în fiecare zi visez să îmi iau o pisicuță. Am avut și le-am iubit atât de mult și mă topesc de dorul lor!
Care e jocul preferat al tău cu copiii?
Îmi place mult să mă joc cu ei. Am jocuri prefarate pe care iubesc să le joc cu oricine, de exemplu Yams. Pe lângă jocurile devenite deja clasice, ne place să inventăm altele noi. Unul care ne e tare drag tuturor e următorul. Sper să reușesc să explic bine.
Suntem pe rând gardianul unui castel. Cine are acest rol patrulează în fața unei porți imaginare și are o cheie (reală) în mâini. La un moment dat îl cheamă nevoile firești. Și aici râdem de numa la ce grimase face fiecare când abia se ține să nu facă pe el, până ce renunță și merge la baie. Dar trebuie să lase cheia din mână. În acel moment, ceilalți, de exemplu eu și Filip mergem tiptil și o furăm. Damian (gardianul) când iese de la baie, ne vede cum fugim și încearcă să ne prindă. La un moment dat, renunță și scoate telefonul să sune la poliție (aici chiar au un tel de jucărie și tastează obligatoriu 112, vreau să și învețe numărul) și cel care a fost până atunci gardian se transformă în polițist, vine cu nino nino, evident, și uneori mai și fluieră, o nebunie! Bineînțeles că ne prinde și pedeapsa e o porție bună de gâdileală. Știu că pare o prostiuță, dar nouă ne place tare mult.
Îți place (și tie) rockul? Trupă preferată?
Nu mi-a plăcut. De fapt nu aveam cultura necesară. Nu am copilărit cu muzică, din păcate. Cu excepția celei clasice pe care o studiam la școala de muzică. Am descoperit rockul când l-am cunoscut pe Dragul meu. Acum după mai bine de 17 de ani de când suntem împreună, da, pot spune că îmi place. Nu tot, dar îmi place. Personal iubesc mult și folkul și country. Eu sunt de părere că gusturile ar trebui să se discute și că se pot cultiva și educa.
Am mai multe trupe preferate: Savatage, Iron Butterfly și Celelalte Cuvinte sunt top trei.
Mergi la concerte? Dacă da… Când ai fost ultima data la un concert? Al cui?
Am mers. Rar, dar da! Ultimul, însă, a fost acum șase sau șapte ani din păcate. I-am văzut și ascultat pe cei de la Celelalte Cuvinte, spre bucuria mea!
Dacă ai putea alege, pentru o zi, sa fii altcineva… cine ai alege să fii?
Vladimir Putin.
Ce ai schimba la tine? (Dacă ai schimba ceva)
Fizicul, mi-ar plăcea să am metabolismul tău 🙂 și modul cum mă comport uneori, dar la asta lucrez intens.
Ești mereu așa cum pari: chill și pacifistă?
Da, chiar așa sunt. Nu am fost mereu așa, însă am devenit în timp. Dar de când mă știu am fost umărul pe care s-au odihnit mulți. Am fost întotdeauna o bună ascultătoare și foarte discretă.
Cum faci când ai nervi din ăia mari? (dacă…)
Înjur ca la ușa cortului vreo două minute, pe urmă țip. Dar nu la cineva, ci urlu la lună :))) Și trag o tură bună de plâns. Pe urmă mă controlez. Nu-mi place de mine când sunt așa și fac tot ce pot să revin cât de repede la normal.
Întrebări puse de Alex
Ce nu lipsește niciodată din geanta ta?
O carte sau e-readerul. Și nu fabulez. Îmi place să am mereu o carte la mine, chiar dacă rareori apuc să citesc ceva.
Două principii la care nu ai renunța pentru nimic în lume?
Mi-ar plăcea să le pot numi cu ușurință, dar nu pot. Am principii, dar sunt om. Și există situații în care cred că aș fi în stare să fac orice, poate chiar ceva ce nici nu-mi pot imagina că ar fi capabil un om. Nu cred că există vreo persoană chiar atât de principială, încât indiferent de situație să reușească să nu și le știrbească.
Întrebări puse de Emil.
Care este pt tine diferența dintre un prieten real și un prieten virtual? Cum poate deveni un prieten virtual unul real? Și, invers: s-a întâmplat să trebuiască/să fii nevoită să scoți din lista un prieten real pentru că … postează tâmpenii (been there, done that)?
Le-am pus pe toate împreună, pentru că se leagă răspunsurile între ele.
Din punctul meu de vedere nu se poate face comparație între cei doi. Cu un prieten virtual nu poți avea parte de o prietenie reală, dar cu un prieten real poți să-ți păstrezi prietenia virtual. Mediul online e ofertant, incitant și mie personal chiar îmi place. Admir oameni, îi susțin, trăiesc bucuriile lor și alături de ei, chiar mă consider pentru unii prietenă. Sau mi-aș dori tare mult să le pot fi. Însă pe ei prietenii mei, mi-e frică.
După cum am mai spus am fost și sunt o persoană extrem de singuratică și singură. Iar una dintre vorbele mele e: Ne împrietenim prea repede! Un prieten virtual poate să-mi devină prieten real dacă ajung să îl cunosc personal. Și în timp. Am nevoie să văd persoana față-n față. Să o simt, dacă are logică ce spun. Iar când vorbesc de prieten real mă refer la adevăratul sens al prieteniei, nu doar simple cunoștințe sau parteneri de vorbă și socializare.
De aceea la ultima întrebare răspunsul îmi e la îndemână: nu. Și asta dintr-un motiv foarte simplu. Am patru prieteni reali și doar unul postează câteodată pe Facebook. Restul nu o fac aproape niciodată. Dacă, prin absurd, i-ar apuca brusc pasiunea online-ului și ar începe să pună tâmpenii, le-aș spune direct că asta fac. Dar nu le-aș da unfriend. Poate unfollow și aș intra din când în când să văd ce mai pun. Știi, ca în bancul ăla, nu sunați, ieșim noi din când în când!
Ideea e că eu cred cu tărie că odată ce ai cunoscut un om în realitate, altfel îl percepi în online. Virtualul este extrem de înșelător.
Închei cu provocarea dată de Alexandra și dacă ați ajuns până aici, și ați și citit, vă mulțumesc tare mult! Sper că v-a plăcut!
Provocarea Alexandrei.
Te rog să îmi scrii prima frază dintr-o carte pe care ai așterne-o pe hârtie, o carte despre toate lucrurile pe care le-ai pierdut.
În acea zi bocetul albastru a făcut aerul să vibreze, iar oamenii, care l-au auzit întâmplător, și-au încetinit pentru o clipă graba și s-au surprins gândind: Oare pentru cine plânge azi marea? Ce lacrimi a înecat iar? pentru ca apoi să treacă nepăsători mai departe.
Sursa foto: canva.com și arhiva personală
Ce frumos, Mona! Mi s-a facut pielea de gaina citindu-ti articolul si cunoscandu-te mai bine prin intermediul lui. ❤️ Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la final, a fost o placere 🤗
Îți mulțumesc tare mult, Rox! M-am emoționat! Te îmbrățișez!
Cu mare drag citit acest articol despre tine! ❤️ Deși nu ne cunoaștem, îmi ești dragă și te consider un om minunat, puternic, pe care viața, cu părțile sale urâte, nu a reușit să te urâțeasca, ci să crești cu mai multă iubire. E o forță asta.
Mult spor cu cartea și zile cu bucurie, alături de familia ta minunata! 😍
Și tu mie, Dana dragă! Îți mulțumesc din suflet! Mi-au dat lacrimile! Te pup!
M-ai induiosat si mai mult cu toate raspunsurile tale. Si am plans la poza cu bunicii. Este lumea copilariei noastre. In timpul primului SB la care am participat am pierdut-o pe bunica mea. Scriam despre bijuterii. De atunci ma tot uit la ultima foto pe care i-am facut-o. Ma uit la maini, pt ca asta am surprins. Nu am vrut sa ii pozez chipul pentru ca privea in gol, nu mai vedea. Dar mainile, felul cum ma prindea de maini si ma pipaia, sunt nepretuite.
Sa stii ca nici eu nu am simtit nevoia in vreun moment sa imi fac bagajul, sa ma intorc. Acasa inseamna nucleul meu din trei oriunde as merge. Te imbratisez si iti multumesc pentru doza consistenta de nostalgie, duiosi si emotie primita.
O, cât de bine te înțeleg! Îmi e așa de dor de ei, uneori mă doare! Te îmbrățișez, cu mare drag!