Grozavă promoroacă!

Grozavii mei își vedeau liniștiți de viață. Zi cu zi. Nimic spectaculos. Nimic special. Îmbrățișări lungi în clipe scurte, sărutări tandre date pe fugă. Și vine ziua. Ziua când problemele cotidiene s-au așternut peste ei ca o promoroacă. Grozava se scutura destul de ușor de ea, încercând să-și recapete sprinteneala pașilor. Însă Grozavul….

Pentru Grozav era o adevărată corvoadă. Se simțea încovoiat de greutatea ce trebuia purtată parcă mereu. Privea din ce în ce mai des în jos, descoperindu-și bombeul papucilor. Fapt ce-l făcea să o privească, tot mai rar, în ochi pe Grozavă.

Și s-au oprit Grozavii mei, în acel loc, nu prea grozav. Zăboveau în sfială, ciudă, frică, îngrijorare. Ceața ce îi înconjura, în acel moment, nu voia să dea drumul micilor probleme atât de perfect creionate in viața Grozavilor, ca niște fulgi de nea. Astfel, au ajuns să se îmbrace în niște haine de promoroacă, care se făceau tot mai mari și mai grele.

Cred că ar fi continuat așa mult și bine, renunțând la grozăvia lor. Însă, într-o seară nici specială, nici grozavă s-au retras în dormitor. Grozavul era extenuat. Grozava, grozav de îngrijorată. Punând amândoi mâna pe cuvertură, inima lor a văzut. Patul lor era acoperit de chiciură… S-au privit nedumeriți și pentru o clipă fugară s-au uitat unul la celălalt.

S-au văzut! Grozava a sărit în brațele Grozavului în cea mai caldă îmbrățișare. Fir-ar ea de promoroacă! Chiar așa? Să îi facă să uite să simtă cât sunt de grozavi? Imbrățișarea lor s-a prelungit până în zori…

Dimineața se arăta a fi una grozavă. Spre surprinderea lor au călcat direct într-o baltă de apă. Era apă peste tot! Au început să râdă și să sară desculți prin ea, ținându-se de mână. Se simțeau grozav! Promoroaca se topise…