inima
Nescrisele mele

Inima inimii mele

Vezi tu? Eu nu am multe de oferit. Nici nu știu să mă alint în clipe și să le prefac în infinit. Sunt eu prinsă de cuvânt. Conjug a fi-ul în simțiri și mă pierd printre litere aliniate. Foaie albă îmi e inima inimii. Știi că și inima are propria ei inimă, nu? Păi altfel cum crezi tu că ar putea să bată mai departe, de fiecare dată? Își dă și ea durerile mai departe. Și bine face!

Iar inima inimii mele e mică, mică. E o foaie albă de hârtie, hârtie țesută din seva unui cireș înflorit din amintiri.

O văd în fiecare dimineață și noaptea când mă mai trezesc în vise. E albă, crudă, timidă și zemoasă. Ca o cireașă coaptă pe buzele unei lolite. Îmi vine să mușc din ea cu carnea, cu coapsele și călcâiele. Să mă dărui ei într-o împreunare virilă. Nebună. Totală. Fierbinte. Să ard, s-o ard și împreună să ne mistuim!

Îmi potolesc încet impulsul și îmi întorc ochii spre oameni, spre cei pentru care literele sunt doar gâze prinse în banda galbenă, plină de lipici otrăvitor, de pe singurul bec al minții lor. Spre cei pentru care verbul a scrie s-a înecat în călimara somităților moarte.

O mulțime de oameni care se revărsă pe străzi și par o glumă sinistră a universului. De parcă cineva s-a hotărât să pună mii de capete pe un trup hidos, imens, care abia reușește să-și târască burta după el.

Capetele rânjesc fiecare mai demonic sau mai shimonosit, în funcție de ce viață le pâlpâie în vintre. Fețe buhăite, de parcă sunt hârtii mototolite din care ies aburi de alcool. Zâmbete știrbe care se deschid ca niște morminte, duhnind a hoit și depravare, nasuri gârbovite sub greutatea frunților subțiri, ochi goi care parcă sunt doar niște bile de grăsime ce se preling din orbite. Și o claie de păr slinos, ca o grămadă de câlți, aruncat peste toată această masă diformă în încercarea eșuată de a o acoperi.

Dumnezeu e uneori o pisică care-și scuipă ghemul de blană peste lume. Se încâlcesc în el vieți, gânduri, ani. O regurgitare divină…viața.

Dar fiecare inimă, și cea mai acră dintre toate, mai are una mică, mică. O foaie de hârtie albă pe care se agață litere răzlețe, cuvinte rostite sau nu, pe care i se scrie destinul și orbii îl citesc în gând.

Da, și inima mea are o inimă! E țesută din seva unui cireș înflorit în amintire. Și bate, dimineața sau noaptea când mă trezesc în vise, îndemnul de a fi: scrie!-iubește!-scrie!-iubeste!-scrie!-iubește scriind!…

Inima inimii tale ce îndemn îți bate?


Sursa foto: unsplash.com

Colorată, veselă, optimistă și extrem de pasionată; pe numele meu, Mona. Scriitor, Blogger, Coordonator Club de Carte QUARTO, Editor Editura QUARTO. O Nefirească încadrată perfect în Firesc.

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *