Iubirea albastră

“Lasă-mă să mă contopesc cu tine. Să ne întrepătrundem și să ne combinăm albastrul. Te voi mângâia cu vântul și îți voi oferi viața văzduhului. Vei fi a mea pe veci, voi fi al tău mereu.”

Așa îi murmura cerul, mării, cu promisiuni ascunse-n norii răzleți și speranțe purtate de pescărușii-n zbor.

“Tu mă vrei calmă și netedă. Îmi vrei oglinda pentru a te putea admira în ea. Nu îmi cunoști adâncurile și misterul. Rămâi acolo sus și sărută-mă cu ploaia, răscolindu-mă cu iubirea purtată de vânt.”

Priveam spre linia ce îi unea pe cei doi, separându-i. Și visam la dulcea iubire albastră. Atât de la-ndemână, în ochii privitorului. Rămase și cerul să se admire în netezimea mării, desenând nori sub forma misterelor învelite de ea.

Similar Posts

9 Comments

  1. Paradoxal cum vede fiecare,
    Iubirea în nuante si culoare,
    Însa nu cred ca dragostea Adevarata,
    Va fi de muritori vreoadata exprimata.
    Ea depaseste limita gândirii,
    Si-al celor cinci perceptii ale firii.
    Nicicând materia n-o poate atinge,
    Caci Ea e foc mistuitor si…frige !

    O seara fericita si sa fii iubita în culoarea dorita, draga Mona !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *