Am iubit marea întotdeauna. Nu-mi amintesc când am văzut-o prima oară, dar știu exact momentul când am simțit-o.
Aveam 13 ani și cu două săptămâni înainte, murise tatăl meu. Aveam deja plătită excursia la mare, așadar împreună cu mami am hotărât că nu e cazul să renunț. O schimbare de peisaj o consideram benefică. Eram sătulă de lacrimi, întuneric, miros de lumânări arse.
Am stat aproape două săptămâni. Într-o după-amiază târzie, am poposit un pic mai mult pe malul ei. Era frumoasă și liniștită. Am privit-o îndelung, iar lacrimile și-au găsit în sfârșit eliberarea. Durerea mea căpătase forma valurilor, venea și pleca, mângâindu-mă. Era ademenitoare măreția albastră. Un gând hoinar mă tot îndemna să fac un pas, și încă un pas, să mă contopesc cu ea. Voiam să fiu albastru.
Am intrat aproape mecanic în apă și mi-am amestecat gustul sărat al lacrimilor cu cel a picurilor de nemurire, de salvare. Mă simțeam mică, neînsemnată, dar iubeam chemarea mării, o simțeam una cu mine. Albastrul începea să-mi coloreze sufletul și zâmbetul la propriu.
De sub filmul fin de apă, zăream joaca razelor de soare. Era așa frumos, așa bine. Nu îmi era frică, nici dorul nu mă mai durea. Eram eu cu marea mea iubită.
Ei bine, atunci am devenit cu adevărat prietene. Un val năstrușnic m-a scos la suprafață. Plămânii mei s-au umplut de viață. Am auzit liniștea din jurul meu și căldura mi-a inundat fața. Valurile se spărgeau de niște pietre, și pe suprafața mării am văzut un portativ. Toate sunetele naturii luau forma notelor muzicale și îmi cântau cel mai frumos cântec, compus vreodată. Era cântecul vieții. Atunci i-am promis că nu am să o părăsesc niciodată.
După ani de zile, m-am ținut de promisiune și am venit aproape de ea. Povestim vrute și nevrute, îmi ascultă inima și eu îi aud murmurul. Îi privesc oglinda și îi zâmbesc cu recunoștință. Cadoul ei l-am înțeles abia acum. În diminețile când mă pierd în ochii copiilor mei, în albastrul lor pătrunzător ca ea.
Da, mi-e prietenă dragă marea. Mi-a oferit cel mai frumos cadou. Mi-a oferit albastrul.
Îți mulțumesc, marea mea iubită! Îți mulțumesc pentru viață și albastru…
Şi eu o iubesc tare. De la distanţă. N-am mai văzut-o de mulţi ani. Dar ştiu că e acolo şi poate că încă mă mai aşteaptă. Sper să aibă încă răbdare.
Vino să o vezi! Ce mai aștepți? Nu amâna la nesfârșit. Eu te primesc cu mare drag 🙂
Eşti o dulce.
Dar sunt și serioasă 🙂 Când prinzi curaj, anunță-mă! ?
Aşa voi face! 😉
Îţi mulţumesc frumos!
Povestesti cu atâta patima si autentica pasiune despre mare, încît, aproape reusesti sa-mi impregnezi dor si iubire de mare, desi nu mi-a placut niciodata imensitatea ei si a oceanului, preferând si iubind dintotdeauna, apele dulci, curgatoare în cascade cristaline de pe înaltimi si lacurile montane. înprejmuite de verdele padurilor si pajistilor alpine, de linistite paradisiaca a naturii, unde doar cânecul pasarilor, zborul fluturilor si melodia curgerii torentilor printre pietre si stânci se aude, ca o simfonie a libertatii si fericirii depline, eterne !
O seara cât mai “albastra” si senin în Suflet împreuna cu cei dragi !
Mulțumesc, Iosif!
Locurile descrise de tine au o frumusețe aparte, de asemenea.
E și prietena mea. Ea și oceanul și albastru. ?
Sunt niște prieteni extraordinari. Mă bucur că ai și tu albastru în viață ? 🙂
Albastrul e modul meu de-a fi. Pentru mine albastru e o culoare caldă. 🙂 Văd că și pentru tine.
Si cerul este albastru, iar sus pe munte ma simt mai aproape de cerul magic infinit… 🙂
Mi-ai retrezit dorul de albastru, de valurile de catifea ce mi-au mângâiat cândva pasul timid spre necunoscut.
Si eu iubesc marea, atat de mult incat o aud oricand, trebuie doar sa inchid ochii. Mirosul ei…
Marea are mereu o poveste frumoasa sa ne spuna.
M-am bucurat asa mult ca si Nataliei ii place. Cand a vazut-o prima data, era in bratele mele, a facut:Hiiii, s-a dat jos si a fugit intr-un suflet aproape, sa o simta. De parca se stiau de mult si s-au bucurat de revedere.
Am sarit din link albastru in link albastru si am trecut, prin trei articole, de la senin la profunzimi impresionante. Mi-e un pic teama sa apas pe lacrimi. 🙂
Îți mulțumesc că te-ai plimbat un ppic printre rândurile mele! Lacrimile lasă-le pentru data viitoare 🙂 O zi minunată să ai!
Iubesc marea fiindca mi -a lăsat amintiri frumoase și te iubesc pe tine și scrisul tău care ma emoționează la fiecare lectură!❤
Ce bucurie, Jana dragă. Îți mulțumesc tare mult. Te îmbrățișez!
Superb text! Conexiunea ta cu marea e specială. Și eu o iubesc, chiar dacă din alte motive, dar fiecare le avem pe ale noastre. Aș sta mereu la malul ei și tare sunt curioasă cum arată iarnă, cum îi îngheață malurile, cum mugește…
Mulțumesc pentru frântura de senin! 🙂
Te îmbrățișez cu drag!
Da, e magnifică iarna. Mereu de fapt. Cred că într-o altă viață am fost marinar 🙂 Te îmbrățișez!
Cat de frumos și perfect descrii stările tale Mona! Mă cufund și eu în albastrul ei și strălucirea soarelui!
Ți-am spus cât de dragă mi-esti? 💙🥰🩵💙 Tamara
Și tu mie, Tamara dragă! Te îmbrățișez!