Mi-am spus: nu trage draperiile, lasă lumina să intre!
Căldura soarelui te îngheață
Când întunericul face parte din tine.
Mi-am spus: nu întoarce spatele lumii!
Ascultă-i vorba, chiar dacă e tăioasă.
Veselia și zumzetul vieții înțeapă
Când glasul îți e bocet mut în depărtare.
Mi-am spus multe,
Țipete și șoapte împletite,
Dar mi-am uitat vorba în buzunarul unui suflet surd
Și uitarea s-a așternut pe zise.
Acum căldura soarelui mă-ngheață,
Iar viața cu al ei zumzet mă-nțeapă.
Acesta nu se vrea a fi un poem sau o mărturisire
E doar o vagă amintire.
Cândva, parcă mi-am spus…
Sursa foto: pinterest.ro
Nu s-a vrut dar a ieşit poem, mărturisire-n poem. Totuşi, lasă lumina să intre!
Cândva… poate își va face drum 🙂 Te pup!
Cu inima ta mare și caldă, dezgheți tu sufletul și reziști înțepăturilor vieții. Chiar dacă e nevoie de ceva timp. 🙂
Mulțumesc tare mult, Petru! Se topește încet 🙂
O zi minunată îți doresc!