Uneori
Uneori visele îmi sunt așa de grele, încât purtându-le, îmi fac inima să trosnească. Să se rupă la încheieturi și să-și târască genunchii în țărână.
Uneori mă întreb de ce nu mă descotorosesc de povara lor, de ce mai ascult de mușchiul ăla stafidit, care îmi împinge speranțe în artere.
Uneori aș vrea să simt prin stomac și intestine, să-mi fie viitorul o simplă flatulență cu miros de “ce-ar fi putut să fie”…
Uneori mă mir că mă încăpățânez să cred și să sper. Că am pasul apăsat, lăsând urme în colbul de pe poate cândva…
Uneori aș vrea să fiu un simplu a fi, îngenuncheat în ignoranță.
Uneori aș da aripi viselor, să se piardă în neant, să îmi ușurez povara.
Dar acel uneori se pitește, când ochii mei îl privesc cu făclii aprinse, în care speranța și voința sunt unite într-un dans diavolesc.
Sursa foto: pinterest.ro
Chiar dacă-i amăgire, ne face bine câteodată să ne agăţăm de “uneori-ul” ăsta. E un fel de ţel pe care-l ştim acolo-n zare.
Da, e bine să nu renunțăm la el. Cel puțin așa zic oamenii “deștepți” 🙂 Deși… oare merită?
Omul fără vise, e ca pământul fără scoarţă, dormim să ne permitem lucruri gratis?
? Nu o puteam spune mai bine!
Être ou ne pas être. Telle est la question.”
Un Weekend de vis, draga Mona !
https://www.youtube.com/watch?v=vtcBNdIq1ms
Uneori mă topesc când te citesc…
Te îmbrățișez! ? Mă răsfeți cu aprecierile tale ❤
Am găsit în acest “uneori” sensibilitatea femeii, iubind, sperând, mi-a plăcut mult, continuă să croșetezi prin scris, o faci bine, îți spun că amator.
Pentru mine părerea ta cântărește foarte mult! Îți mulțumesc nespus, dragă George!