Uneori visele îmi sunt așa de grele, încât purtându-le, îmi fac inima să trosnească. Să se rupă la încheieturi și să-și târască genunchii în țărână.

Uneori mă întreb de ce nu mă descotorosesc de povara lor, de ce mai ascult de mușchiul ăla stafidit, care îmi împinge speranțe în artere.

Uneori aș vrea să simt prin stomac și intestine, să-mi fie viitorul o simplă flatulență cu miros de “ce-ar fi putut să fie”…

Uneori mă mir că mă încăpățânez să cred și să sper. Că am pasul apăsat, lăsând urme în colbul de pe poate cândva…

Uneori aș vrea să fiu un simplu a fi, îngenuncheat în ignoranță.

Uneori aș da aripi viselor, să se piardă în neant, să îmi ușurez povara.

Dar acel uneori se pitește, când ochii mei îl privesc cu făclii aprinse, în care speranța și voința sunt unite într-un dans diavolesc.

Sursa foto: pinterest.ro

Related Posts

9 thoughts on “Uneori

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *