Pescarul nimicului de Simona Poclid

Despre Simona Poclid v-am mai vorbit. Nu cred că mai este nicio surpriză pentru nimeni faptul că îi iubesc scriitura. Am descoperit-o pe Simona, scriitoarea, în romanul ei de debut Teatru în stomac. Un roman-poem, o carte care te face să redescoperi cuvântul scris.

Simona Poclid scrie. Și o face atât de bine!

Când și-a anunțat apariția celui de-al doilea manuscris, Pescarul nimicului, am așteptat cu nerăbdare să îl cumpăr și să îl citesc. Voiam să aflu povestea pescarului, voiam să o citesc pe Simona. Până la urmă am primit cartea cadou, cu scrisul ei, nu doar așezat între coperți, ci transformat și într-un gând bun îndreptat înspre mine.

Îți mulțumesc, Simona!

Pescarul nimicului de Simona Poclid este o carte pe care nu o pot descrie. Nu îndeajuns încât să îi fac dreptate. De la început facem cunoștință cu pescarul. Un personaj fără nume, fără contur. Prezent, simțit, povestit și iubit.

E o combinație între fiară, om și marea albastră. Între geniu și viață. E el, pescarul nimicului. Parcursul lui, viața lui și a celorlalte personaje vă va atrage cu siguranță. Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, odată ce ai început-o, iar când o termini rămâne cu tine.

Eu nu vreau să vă povestesc acțiunea, vă invit să o descoperiți singuri. Ar fi și foarte greu să scriu despre o viață și o iubire atotcuprinzătoare, despre fericire și luptă, depresie și dezamăgire, despre gustul crud al păcatului și albastrul mântuirii. Despre dăruire, muzică, cântec și culoare. Despre genialitate și mediocritatea atât de necesară, despre mirosul unei piețe în care tinerețea mușcă cu nesaț din oameni. Și despre momentul când crima și societatea rămân doar niște urme de cerneală pe niște manifeste uitate de mult.

Da, mi-e foarte greu, însă atât de drag, să scriu despre Pescarul nimicului.

Am ales să vă povestesc doar două scene care mi-au rămas în suflet, care atunci când închid ochii le simt și le recitesc iar și iar.

Ce este gălăgia? (Dumnezeu tace, oamenii se simt singuri și încep să urle)

Prima este una care îi va trasa un nou destin Pescarului. Copil fiind, cu o mamă bolnavă, vie ca trup, dar moartă pentru viață și un tată care se lasă pradă desfrânării și viciilor, într-o seară face greșeala de a nu se da din calea acestuia din urmă, care intră în casă nervos și băut. Îl bate atât de crunt și fără nicio explicație, încât Pescarul-copil dispare pentru totdeauna. Terorizat și traumatizat își face culcuș sub o dormeză. Transformarea lui este descrisă minunat de Simona. Modul în care Pescarul atinge un stadiu animalic, acaparat de teroare și uitat de lume, el își crează un adevărat univers, un ecosistem al subconștientului, dacă pot spune așa și încet, încet se contopește cu sclipirea de geniu pe care o avea în el.

Pescarul nimicului este un personaj aparte. Nu îl poți descrie cu adevărat. Însă odată ce îl găsești și tu pe malul mării și te uiți la el cum aruncă netulburat undița în apă, iar și iar, pentru a pescui nimicul, nu îl vei uita niciodată.

A doua scenă care m-a zdruncinat și pe care vreau să v-o aduc un pic în față este una cu totul și cu totul aparte. După cum am mai spus în nenumărate rânduri, Simona Poclid nu scrie povești. Ea te face să respiri literele, să le simți. Mi-a plăcut mult la lansarea acestei cărți când s-a spus aproape același lucru pe care l-am simțit și eu citind-o. Cum că, cu adevărat, Simona prin acest roman nu a spus doar o poveste, ci a creat un instrument narativ.

Forța pe care o au cuvintele din carte este de neimaginat. Scenele și personajele parcă ni se înfățișează goi în fața noastră și pe măsură ce te afunzi în lectură se îmbracă și se încălzesc doar cu ajutorul cuvântului. Care are mii de sensuri, care se alătură altora și te surprind în combinații extrem de surprinzătoare, reale, uneori chiar brute.

Ce este suspinul? (Un sân cu lapte stricat)

Episodul despre care am amintit e moartea fratelui Pescarului, un pictor de succes și datorită geniului fratelui său, însă asta veți descoperi în roman. În momentul când acesta își dă seama că Pictorul, fratele lui moare, face un lucru neașteptat. Îl sărută. Îi adapă setea de viață cu suflul lui, îi închide singura poartă prin care sufletul acestuia și-ar fi putut lua zborul și i-l înghite. Ultima suflare a celui care i-a fost mereu alături, și atunci când trăia hăituit sub o dormeză, îi umple plămânii. Și devin unul. Un singur suflet.

Acel tablou, ingeniozitatea și sensibilitatea cu care a fost descris de către Simona mi-a rămas adânc în minte. De parcă și eu, odată cu Pescarul, i-am sărutat scrierea și acum face parte din mine pentru totdeauna.

Vă îndemn să descoperiți Pescarul nimicului de Simona Poclid! Un roman aparte, care poartă semnătura și simțirea unei scriitoare cu un talent vulcanic, cum i-a fost pe drept descrisă menirea, o scriitoare care are deja locul ei bine meritat în literatura română contemporană!

Cartea Pescarul nimicului o puteți comanda de pe site-ul editurii Eikon, AICI, eMAG, Librăria Mihai Eminescu (online, dar și în sediile fizice). De asemenea o mai puteți găsi și pe alte librării online, este suficientă o simplă căutare pe Google. Sper să o faceți!