Există o lume ascunsă privirii care a uitat să mai vadă. O lume ascunsă, inclusiv timpului. Unii ar spune că, dacă vrei minute în plus, acolo e locul de unde le poți împrumuta.
Vasile era norocos. Acea lume, pentru el, era acasă. Norocos îl numesc eu. Dar ce știu eu? Eu nu am trăit niciodată acolo. Însă, când l-am văzut prima oară, hipotalamusul meu a prins viață. Îmi vine să râd… Auzi! Să folosești un cuvânt ca hipotalamus, când încerci să vorbești despre Vasile!El nu le are cu astea. De fapt, el nu le are cu nimic. El știe doar să trăiască. Și mi-a fost evident că el a trăit.
I-am strâns mâna, protocolar, neputându-mi lua ochii de la fața lui. Era frumos! Acea frumusețe brută. Iți dădea impresia de neterminat, de început. Parcă mă aflam în fața unei bucăți de piatră, aleasă de însuși Michelangelo, în care maestrul a trasat primele linii cu dalta. Știai că ai în față o operă de artă, doar că mintea ta nu îi putea, încă, cuprinde splendoarea.
Stăteam înlemnită, mulțumind Cerului că pot fi martoră la așa ceva. Am început să simt furnicături în degete. Nu erau ele obișnuite să fie prinse în menghina vieții. Singurul efort pe care îl depuseră în viață, până acum, a fost să se albească într-o strânsoare, să încerce să împletească un pumn dantelat ca gest pueril al revoltei. Degetele lui Vasile nu cred că au atins vreodată dantela. Ele erau una cu țărâna.
Și, ochii! Doamne, acei ochi! Un negru, atât de negru, încât devenea translucid. Puteai vedea umbrele trecutului, firele de iarbă salutând soarele, lacrimile gliei, acele picături de sudoare, care îi mângâiau pleoapele.
Și atunci a clipit. Și parcă o carte de istorie și-a fluturat paginile, unindu-și coperțile.
El era Vasile. Vasile, țăranul.
(Tema săptămânii- Descrierea unui personaj imaginar)
Textul îl găsiți și aici.
Sursa foto: pinterest.ro
Frumos tare l-ai dăltuit în cuvinte pe Vasile. La mulți ani, Mona! ??
Mulțumesc mult, Dana! La mulți ani!!! ??
Doar acolo, în satele parasite, uitate si abandonate de noi, în Sufletele puternice ale acestor îmbatrâniti de zile, de singuratate, si dorul dupa ai lor, mei putem regasi samânta curata, naturala, pura, a IUBIRII si a inocentei copilariei, neântinate de sistemul amagirilor tehnologiei informatizate, imitatii stralucitoare, atragatoare si tentante, însa otravitoare si producatoare de moarte sufleteasca si spirituala.
Un déjà vu, care îmi rascoleste amintirile din copilarie, provocându-mi o stare de melancolie si dor de satul natal, care pe zi ce tece devine mai insuportabila…
Sper, prin voia Domnului, sa ma reântorc cât mai curând la origini, radacini… ! 🙂 )
O seara si un început magic, plin de iubire si împliniri în toate dimensiunile perceptiei vietii, draga Mona !
Un an, deceniu, secol si Mileniu fericit, plin de dragostea sfânta eterna, alaturi de minunile tale, draga Mona !
https://www.youtube.com/watch?v=-XB7aftz6zY
Mulțumesc frumos, Iosif!
Minunat acest portret!
Ce senzație mă trece citind despre Vasile. Când i-am “citit” ochii, parcă am văzut totul. Cât de multe pot dărui ochii unui om simplu! Cât de profund poți descrie tu şi în acelaşi timp simplu!
M-ai lăsat să vizualizez toată acea istorie cu proprii mei ochi.
Frumos tare!
Ce descriere profundă. Ți-l imaginezi și tu pe Vasile. Parcă stă chiar în fața ta. Foarte frumos!
Minunat descris Vasile. Sunt multi ca el, cu ochii tristi și mainile batatorite de munca campului. Oameni pe care ar trebui sa-i apreciem la adevarata lo valoare.
“Și atunci a clipit. Și parcă o carte de istorie și-a fluturat paginile, unindu-și coperțile.”
Extraordinar moment, Mona! Aproape ca am vazut, auzit si simtit file din istoria fluturata de genele lui Vasile.
se pare ca… ai o tolba imensa din care scoti atatea si atatea minunatii literare.
El știe să trăiască… Îmtr-o lume în vare mulți au uitat. Îmi place Vasile.
Parcă e aievea în fața mea Vasile al tău. Felicitări!
Foarte frumos, pur si simplu wow.
Parca tocmai am citit un fragment dintr-un roman asemanator celor pe care le studiam in liceu! ?
Cuvinte putine care spun atat de mult. Less is more, nu-i asa?