• Nescrisele mele

    Ghicește-mi, babo, viitorul!

    Îmi doresc! Vreau! Pot! Hai, ghicește-mi, babo, în cafea! Ce tot aștepți? Spune-mi, ce vezi? Văd zaț neastâmpărat și fără dorință de-a se domoli. Ce să văd? Nu văd nimic. Se scurg dâre neînțelese și e un dute-vino de mă ia cu durere de cap. Spune sincer, ce ai făcut? Mă pui la încercare? Aici e un amestec, un întreg care nu se lasă citit. Nu am făcut nimic! Am băut cafeaua, cum mi-ai spus și am întors ceașca cu emoție. Nu trebuia să am emoții? Este vorba de viitorul meu aici! Ce viitor? Eu văd un amestec de nimic și vise. Trecut, prezent, viitor… toate-s alandala în ceașca asta.…

  • Nescrisele mele

    Vasile

    Există o lume ascunsă privirii care a uitat să mai vadă. O lume ascunsă, inclusiv timpului. Unii ar spune că, dacă vrei minute în plus, acolo e locul de unde le poți împrumuta. Vasile era norocos. Acea lume, pentru el, era acasă. Norocos îl numesc eu. Dar ce știu eu? Eu nu am trăit niciodată acolo. Însă, când l-am văzut prima oară, hipotalamusul meu a prins viață. Îmi vine să râd… Auzi! Să folosești un cuvânt ca hipotalamus, când încerci să vorbești despre Vasile!El nu le are cu astea. De fapt, el nu le are cu nimic. El știe doar să trăiască. Și mi-a fost evident că el a trăit.…

  • Nescrisele mele

    Literatura, pentru voi, este…

    Literatura ca utopie Travaliul încet al unor scriitori în devenire. Ce este literatura? “Literatura este prelungirea necesara eu-ului pentru a supravietui, spatiul-timp in care zero se confunda cu infinitul si imaginatia e la ea acasa.” – Daniela Toader “Literatura este, pentru mine, putința de a trăi veşnicia înainte de vremea cuvenită tuturor sfârşiturilor ființei mele.” – Simona Poclid “Literatura este mirare și promisiune. Mirarea de-a fi, de-a exista. Promisiunea că vei rămâne.” – Mona Rusinescu “Literatura este un Everest, un drum pe care mulți poposesc dar puțini ating absolutul. Toate poticnirile, însă, pot face un întreg în care se vor regăsi unii, alții, căci fără citire de inimă bună, literatura…

  • Nescrisele mele

    Litera din mână

    Mulțumesc pentru curajul suflat în aripi. Am scris prima mea poezie. Ar fi trebuit să aibă urmele unui creion și ridurile hârtiei mototolite. Dar iat-o aici, expusă. Acum… fie ce-o fi! Dacă asta era tema ? Să-nveți să zbori nu e ușor! Mă tachina mereu un gând, fără astâmpăr, Dar cum să te agăți de-un “nu” Când harpele din cer îți cântă? Mi-am spus: fie ce-o fi, eu pot! Măcar s-ating cu un deget, albastrul, Mă împiedicam, de-o vreme, în negrul de pe jos Nici roșul nu îmi mai vorbea, ca altădată. M-am prins, cu avânt, de Z, de B, de O Lăsând în urmă R-ul, să m-aștepte Și cu…