Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante (recenzie)
Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante
2021
304
Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante este primul roman scris de autoare după Tetralogia Napolitană.
Cred că nu mai e nicio persoană care să nu fi aflat de succesul răsunător pe care l-a avut povestea napolitană. Recunosc, și eu am adorat cărțile. Este, de fapt, și motivul pentru care am ales să citesc noua carte a Elenei Ferrante.
Am avut așteptări mari și am vrut să regăsesc o Ferrante stăpână pe poveste și cu stilul ei deja devenit inconfundabil. Nu pot spune că am fost dezamăgită. Chiar deloc. Însă, trebuie să fiu sinceră și să zic chiar de la început că nu este la fel! Bineînțeles că sunt conștientă că așa ar trebui să fie. Fiecare roman să fie diferit, de sine stătător și să îți ofere ceva nou. Dar dacă ați suferit de “Febra Ferrante” cred că știți la ce mă refer.
Cei care nu ați descoperit-o pe scriitoare până acum, personal vă recomand să o faceți cu Prietena mea genială, terminați tetralogia și apoi treceți la Viața mincinoasă a adulților.
Revenim în Napoli, unde facem cunoștință cu Giovanna, o fată de 13 ani, care trăiește alături de părinții ei în partea bună a orașului. Întreaga poveste ne este redată de ea, retrospectiv.
Când preadolescența începe să își spună cuvântul și toate modificările o copleșesc, neștiind cum să le gestioneze, aude o conversație a părinților care îi va schimba tot cursul vieții.
Tatălui ei îi scapă aceste vorbe: N-are nicio legătură cu adolescența. Începe să aducă la față cu Vittoria.
Discuția are loc după ce mama Giovannei i se plânge tatălui ei de rezultatele proaste la școală a fetei și îi înșiră toate plângerile pe care le-au avut profesorii. Însă încearcă să justifice situația, aducând în discuție schimbările din preadolescență, care au devenit tot mai evidente pentru toată lumea.
Reacția tatălui nu pare deloc ieșită din comun. Nicidecum cu efectele dezastruoase care o vor urma. Pur și simplu a spus ce a gândit în acel moment. De ce e așa de important? De ce are un impact atât de mare asupra Giovannei, care o aude întâmplător din camera ei?
Pentru că uneori un nume nu e doar un simplu nume!
Vittoria este mătușa Giovannei. O mătușă disprețuită, a cărei prezență este interzisă în casă, a cărei simplă existență este dovada unui trecut de care tatăl ei vrea cu tot dinadinsul să se dezică. Născut în zona săracă, industrială, a orașului Napoli, tatăl Giovannei reușise să plece, să se ridice pe scara socială.
Ferrante revine, practic, la una dintre temele ei preferate: tensiunile dintre clasele sociale.
Această comparație o face pe Giovanna să se prăbușească de durere. Bineînțeles și din cauza imaturității personajului, dar și din cauza unei imagini de ansamblu pe care i-au prezentat-o adulții, însă a fost cu adevărat cea reală?
Insistă să o cunoască pe Vittoria, iar după acea întâlnire acțiunea se precipită. Punctul culminant se atinge în momentul când mătușa Vittoria, un personaj extrem de dual și de controversat, o îndeamnă pe adolescenta Giovanna să se uite cu adevărat în viața adulților.
Inițial pare doar o frază nevinovată. Dar, inexplicabil, pare că a avut forța de a-i încheia copilăria Giovannei. Ca și cum ar fi privit totul până atunci printr-un văl transparent. Un văl al inocenței și al copilăriei, iar acel îndemn i l-ar fi luat de pe ochi. Și astfel viața reală a părinților ei și a prietenilor de familie i se așterne pentru prima dată în față cu toate secretele și minciunile. Unele de-a dreptul dureroase și greu de dus.
Și ca într-un joc de Domino, rând pe rând, piesele încep să cadă.
Viața mincinoasă a adulților este un roman plin de forță. Elena Ferrante revine cu aplomb. Reîntâlnim subiectele despicate de atâtea ori în Tetralogie: diferența dintre bogați și săraci, relația mamă fiică, feminitatea și vulgaritatea, femeia ca întreg. Și , bineînțeles redescoperim Napoli. Un Napoli care îi aparține lui Ferrante. Unul care ne fascinează fie că vrem, fie că nu!
Și în care eu vă invit cu drag!
Imi place stilul Elenei Ferrante, forta scrierii, personajele care sunt aratate fara perdea, etalandu-si slabiciunile sau dimpotriva, punctele tari, culoarea locala si, mai ales, mentalitatile.
Și mie îmi place foarte mult. Și mi-a plăcut și asta! ❤
Iubire amară am citit, m-a impresionat povestea și stilul autoarei. Trebuie să mă apuc de tetralogia, numai de bine aud despre ea. Apoi aceasta, așa cum recomanzi tu, Mona! ❤️
Mie personal Iubire amară mi s-a părut mult mai slabă decât restul, deci sigur vei iubi Tetralogia și Viața mincinoasă a adulților! Te pup!