Ana de Em Sava (recenzie)

Avea bunica un fel a ei de a împleti amintirile. Le lua una câte una și le îmbina, bune cu rele, iar la sfârșit rămâneai doar cu senzația: ce bine că a fost! Cu vocea ei caldă și calmă. Vorbea de război, de foamete și durere, dar cu un zâmbet pe buze. Îmbinând cuvinte ca: noroc, fericire, iubire, frumusețe. O priveam pierdută în semne de întrebare. Cum pot exista toate deodată? Cum poți vorbi zâmbind despre lucruri pe care nici în cărți nu le poți citi fără a-ți ghemui sufletul?

Dar ea împletea amintiri cu senzații. Le trecea prin inima ei și ni le împărtășea nouă, nepoților, cu resemnarea omului care a știut să trăiască.
“Pentru că, draga mea, viața e doar viață. Răul și binele au fost și vor fi mereu pe Pământ. Doar noi oamenii putem să luăm frumosul și să -l purtăm în inimă. Doar noi. Nu uita asta, fata mamii, nu uita!”

Și n-am uitat. Pentru că avea bunica un fel de a spune lucrurile. Le împletea perfect, încât sunetul și sensul lor dăinuie în veșnicie…

Ați avut norocul de a vă bucura de bunici? Vă amintiți mirosul dragostei din casa bătrânească? De vacanțele, jocurile, poveștile cu iz de demult? De graiul lor autentic, de mâinile lor muncite, de rugăciunile murmurate în fiecare seară?

Dacă răspunsul este da, atunci veți iubi “Ana” de Em Sava cu toată inima copilului reîntors acasă!

Dacă aceste lucruri vă sunt străine, atunci vă veți pierde printre rândurile cărții și vă veți îndrăgosti de lumea pe care o veți descoperi!

Paginile se deschid. Cad șapte ori șapte lăcate și secretele ies la iveală, cum răsar viorelele primăvara.

Ana…mi-a dat cheia. Eu am înșirat ca pe mărgele rândurile și gândurile. Ale ei, ale mele. Și vi le dăruiesc vouă…

Ana, Em Sava

Ana de Em Sava este o carte ca o inimă care bate românește. Este povestea adevărată a străbunicii și a bunicii autoarei. Este scrisă cu litere de dor și iubire. Cu respect pentru tradiții, pentru grai, pentru tot ce a însemnat satul românesc. Este o carte document care ne oferă posibilitatea să intrăm în lumea de la țară și să trăim, să muncim, să plângem și să iubim alături de cele două femei. Maria și Ana.

Satul bunicilor autoarei este Sava. Un sat din apropierea Clujului, în care românii și ungurii își duceau traiul împreună, dar cât se poate de separat. Deloc întâmplător pseudonimul scriitoarei are în componență acest nume. Îl poartă cu mândrie, face parte din ea, iar odată ce termini de citit Ana, înțelegi de ce l-a ales Em. Em Sava.

Em Sava a dat prin Ana viață și glas unor destine greu încercate. Unor femei care au avut o singură vină, aceea de a iubi. De a fi vrednice și neînfricate, de a se sacrifica și a-și duce crucea fără să se plângă până la capăt.

Viața țăranilor nu a fost și nu este ușoară. Amintirile noastre, cu bunicii, cu mirosul de fân abia cosit, de serile când mergeam cu cana să ne-o umple bunicul cu lapte prospăt muls, de războiul de țesut care ocupa camera pe timpul iernii, toate acestea compun un tablou idealizat al sentimentului pe care îl simțeam când eram acolo. Al iubirii și al copilăriei. Însă dacă ștergem ușor, cu o bucată de material îmbibată în adevăr, culorile acestor imagini descoperim greutățile, truda, lipsurile, regulile după care erau obligați să trăiască. Descoperim poverile unor vieți greu încercate.

În cartea Ana de Em Sava pătrundem adânc în acest univers. Suntem martori la schimbările pe care le va suferi satul Sava. Două războaie, ocupația străină, austro-ungară și sovietică, și segregarea impusă de legi nescrise între sătenii români și maghiari. Toate acestea sunt un fundal peste care viața se desfășoară nestingherită. Iubiri, dureri, boli și moarte, joc și voie bună, feciori și fete dați în pârg, spinări gârbovite de ani și greutăți. Satul. Satul românesc.

Povestea Anei și a Mariei, mama ei, vă va cuceri! Veți plânge, veți iubi, veți suferi și vă veți ruga, veți zâmbi și îmbrățișa pozele vechi din amintirile voaste. Vă va renaște dorul și vă va strânge inima în pumn. O va stoarce de bătăi și vă va copleși sentimentul de drag. Și toate acestea o veți face într-o singură limbă. Limba română.

Romanul Ana de Em Sava este scris autentic. Em folosește regionalisme pe tot parcursul cărții. Dialogurile sunt transpuse exact ca atunci. Fără artificii “de oraș”. Obiceiurile sunt redate în detaliu, superstițiile, credințele sunt descrise perfect. Scriitoarea a fost fidelă trecutului, bunicii ei și adevărului. O muncă de documentare remarcabilă, așezată pe hârtie în stilul, atât de natural și frumos, al autoarei Em Sava.

Ana este, până la urmă, ca o frescă tricoloră pictată pe zidul dintre cele două lumi. Orașul și satul.

Mie mi s-a așezat în inimă ca vocea bunicii, a mamei mele bune. Am iubit fiecare rând pentru că mă ducea în căsuța mică de la poalele muntelui. Am trăit această carte, am simțit-o, am primit-o și m-am lăsat îmbrățișată de ea.

Credeți-mă, paginile ei miros a țărână și a trudă. A lumânări arse și flori de câmp. A apă de pârâu și spumă de lapte. A speranță și iubire. A iertare și binecuvântare. A amintiri. A țara noastră.

Are Em Sava un fel a ei de a împleti amintirile. Le ia una câte una și le îmbină, bune cu rele, iar la sfârșit rămâi doar cu senzația: ce bine că a fost!

Sper că v-am convins să îi dați o șansă! Știu că o veți iubi!

Mai jos puteți citi câteva citate din cartea Ana. Am ales să le scriu, deoarece astfel vă puteți face o idee mai clară despre cum este scrisă. La sfârșitul cărții autoarea a pus la dispoziție un glosar cu toate regionalismele și definițiile lor. Așadar, chiar dacă amintirea voastră nu vorbește ardelenește, veți înțelege cu ușurință aceast roman.

“Sava, sat rupt din sânul lui Dumnezeu, sta pitit ca un cuib între dealurile împădurite ce-l împrejmuiau ca o cetate, cu pământ lutos în care prunii, perii și merii își agățau cu putere rădăcinile și se luau la întrecere în podoabe rotunde, parfumate și dulci. Bolta cerului părea aici mai departe de om, iar casele se înșirau împovărate de griji de-a lungul drumurilor pline de colb vara și înecate în noroaie toamna și primăvara.”

 

“-S-o gătat fetele, dragu’ tatii? N-ai găsit în tătă lumea asta mare pe nime’, numa’ o văduvoaie româncă cu copii?

Mai mult decât vorbele, pe Sandor l-a ars durerea din ochii bătrâni ai părintelui. A vrut să-i spună, să-i explice. Dar a priceput că n-ar avea rost. N-ar înțelege. Se va obișnui și dumnealui și toată lumea, gândi. Că n-au de ales. Dar sufletul îi tremura într-o suferință adâncă, întinsă până-n măruntaie. Nici războiul nu-i adusese atâta amar. Acolo fusese simplu: viață sau moarte. Dar acum? Când nu era vorba doar de viața lui?”

 

“Satul clocotea: “Maria lu’ badea Tudor, Voinicoasa, face bitang”, era pe buzele tuturor. Că rar se întâmpla să calce strâmb câte-o fatămai slabă de înger, mai ușor de prostit. La Maria nu s-ar fi putut gândi nimeni. Fusese cuminte și făloasă, fată din familie de gospodari de frunte, pețită de toată floarea flăcăilor, apoi nevasta lui Voinicu.

-No, amu’ nu mai îi cu nasu’ pă sus. Nu să mai gată ca-n zua de Paști, că-i cu burta la gură. Așe-i trebe! Da’ ce? Credea că o ia bogătanu’ de ungur? Da’ sus o năzlit! Bine i-o făcut bozgoru’! spuneau majoritatea.”

 

“-Trebuie să rupi logodna cu Sănducu din Imbuz! îi spuse hotărât.

-Ai bolunzât, mă? Cum să rup logodna? îl întrebă Ana răgușit, râzând. Crezu că glumește, dar niște furnicături porniră brusc din stomac și-i sugrumară vocea.

-De ce nu vine el dacă are ceva de spus? întrebă, vrând să pară la fel de hotărâtă, dar își simți palmele transpirate.

-Pai cum să vină? Te mi poate fluiera cineva? Amu’ ești logodită și tot satul știe că-i ești făgădită lui Sănducu…, răspunse băiatul.”

Ana, Em Sava

Imaginile sunt preluate de la Em Sava, cu acordul ei.