Se spune că există pentru fiecare un loc în care timpul își ia o pauză. Un loc în care liniștea se amestecă cu aerul și inspiri doar bine. Așa se spune. Că undeva ar exista un asemenea tărâm. Dar nicio hartă a lumii nu îl poate arăta. El se găsește doar în amintiri. Ori în senzații. Sau pur și simplu în unele nuanțe care îmbracă gânduri.
Aveți idee despre ce vorbesc? Unii îl numesc simplu: acasă, alții: dor. Eu îi spun: Colțul meu de Rai.
Așa mă saluta fiecare dimineață.
E o palmă de pământ de pe un munte oarecare. În fiecare vacanță de vară eram acolo. Nu e acasă, e copilărie. E iarbă proaspăt cosită, lapte muls direct în cană, câte o Bisisică ce îmi storcea și ultima brumă de răbdare și îmi rupea bețele de ciudă că nu voia nicicum să se lase condusă spre casă, e pădure de brazi cu o cingătoare de zmeuriș, e pârâu vesel care curge mereu neperturbat și îmi indică drumul spre colțul meu de Rai…
De peste trei ani nu am fost acolo. Îmi era dor, cum doar un dor adevărat poate fi. Da, îmi lipsea și casa copilăriei și cea a bunicilor, prietenii și oamenii dragi, da! Însă, în momentul când ne-am hotărât să ne petrecem concediul în România, gândul mi-a zburat spre oaza mea de bine. Spre acel loc despre care se spune că ar exista pentru fiecare.
Să îl descriu ar fi în zadar. Cum poți scrie despre un inspir mai lung ca un oftat? O liniște cu gust de amintire?
Tot ceea ce simt când sunt acolo e atât de personal, atât de al meu, încât oricâtă măiestrie aș avea în a alipi litere, nu mi-aș putea cuprinde sentimentele care mă mângâie când sunt în Colțul meu de Rai.
Și am pornit la drum 🙂
Pădurea mea iubită am găsit-o neschimbată
Nici nu băusem cafeaua 🙂
Am dat un ocol casei
Încă una și gata 🙂
Sunt fericită că am reușit să îl revăd. Mi-am încărcat inima cu tot ce aveam nevoie și nici nu știam că îmi lipsea. Am revenit acasă zâmbind și bucuroasă. Bucuroasă că și bucățile mele de suflet au avut ocazia să își contureze amintiri.
Am pornit în explorare
Am gustat vată pe băț de pe cerul meu albastru
La umbra acestor brazi mi-am revăzut frânturi din copilărie
V-am spus că aici timpul s-a oprit demult…
În “pârău” cum spunea bunica 🙂
Am vrut să pozez un pește…a fost mai rapid ca mine 🙂
Un pic de ajutor din partea omului
Un rest de… să-i spun inocență…
Descoperim natura și… broaștele 🙂
Și… la revedere Colțul meu de Rai… pe data viitoare!
Mi-am pus și cartea mea nescrisă în buzunarul minții și am revenit dornică să continui să zbor.
Să scriu… să îmi fiu…
Recomandarea de azi:
O puteți comanda aici:
Libris, Elefant, Cartepedia, Cărturești
*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.
Ce minunat! Am uitat cu atât de mult drag la toate pozele și simt întru totul ce ai scris. Pare un colț de rai unde unde nici timpul nu îndrăznește să treacă. Cred că te-ai încărcat și de acum vei așterne pe blog povești minunate.
Ador locuri ca acestea. Natura asta este fascinantă.
Cred că a fost una din cele mai frumoase vacanțe.
A fost exact așa cum mi-am dorit ? Mai ales pentru copii. Damian își mai amintea de acum trei ani când am mai fost, dar pentru Filip a fost ceva extraordinar. I-am lăsat să zburde, să se murdărească, să se ascundă în fân și multe altele. O bucurie pentru ei.
Iar eu… eu am redevenit mică, am fost eu. Îmi e imposibil să explic. Am fost în Colțul meu de Rai ?❤
Mulțumesc mult, Otilia că-mi ești! ?
Dincolo de Raiul din suflet, acest loc chiar pare un colţ de paradis, e minunat!
Mă bucur că ţi-ai alinat dorul şi ţi-ai umplut sufletul de… acasă, de tine. 😉
Mulțumesc, Potecuță dragă! E o simplitate tare dragă mie. A fost minunat! Te pup!
Magnific este coltul tau de rai ! Se aseamana perfect cu al meu, iar fotografiile mi-au fost suficiente sa-l retraiesc, ca si cum as fi fost prezent fizic prin fiecare coltisor si cotlon purificat de cetina brazilor, apele pâraielor, plantelor si florilor salbatice multicolore ! Merci mona pentru imaginile din Paradisul tau terestru !
Binecuvântari eterne si perene, alaturi de toti cei iubiti ai tai, draga Simona !
M-am uitat la poze si, pentru câteva clipe, am crezut cā este “acasa” mea! Muntii mei din tarā, munti de care am crezut cā niciodatā n-am sā mā despart, sunt ca muntii tāi! Si totusi! Ce drum mi-a hārāzit Dumnezeu de-am ajuns lângā ocean!? 🤗
Și eu tot lângă ape am ajuns, la litoral. Nu regret, doar mă hrănesc uneori cu dorul ❤
Te îmbrățișez, Aurora! 🤗