Îmi vine uneori să-mi construiesc o prispă. Din lemn proaspăt, care miroase a verde amestecat cu urmele lăsate în noroi de viață. Ați mirosit vreodată lemnul? Atunci când pârâie sub mâini obosite, când se curbează după forma bătăturilor celor care-l mângâie. Are un iz aparte. Un iz de pământ și cer amestecate.

Da, dintr-un astfel de lemn mi-aș face prispa mea!

Aș lipi-o de casa copilăriei. Un bordei mic și spart pe alocuri, dar care e plin de amintiri. De viață. Aș sta acolo privind răsăritul și acoperind apusul cu frunzele rupte din lemnul meu. Ar fi un simplu loc de popas menit să lege două lumi. Gândurile și realitatea. Cerul și pământul. Povestea și sfârșitul ei.

Aș începe să tricotez un fular, lung și călduros, făcut doar din metafore. Aș pune una pe față, una pe dos și le-aș lăsa să umple ochiurile goale ale rațiunii. O îndeletnicire aparent fără niciun folos. Obositoare chiar, mai ales pentru unii.

Îți trebuie răbdare, metaforele nu sunt un fir obișnuit de mohair sau de lână. Nu stau aliniate și de cele mai multe ori nici nu se lasă prinse. Își ascund sensul, își schimbă culoarea, se încâlcesc în golurile rațiunii și încep să îți zgârie mâinile și simțirea.

Însă pe prispa mea aș putea face asta…

Aș sta și aș tricota la nesfârșit. M-aș bucura de răsărit, aș fura apusuri și aș face cel mai lung și călduros fular făcut vreodată din metafore.

Iar când ultimul ochi gol al rațiunii va fi umplut, mi-aș înveli gâtul și umerii cu toate visele lumii și aș zâmbi lemnului meu, acum îmbătrânit, dar care încă ar mirosi a verde amestecat cu urmele lăsate în noroi de viață.

Of! Doar dacă aș reuși să-mi construiesc o prispă…

---

---

Sursa foto: pixabay

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.