O poză și niște gânduri

Azi a fost o zi mai grea. Mai plină de mine. Un mine nu prea frumos, fără artificii, doar presărată cu un a fi. Viața nu are filtre, nici butoane de like, iar uneori e doar… viață. Sau doar o simplă zi.

Însă, mi-am amintit de o poză și niște gânduri…

O poză cu mine și Damian, minunea mea mare, nici nu visam atunci, că peste foarte puțin timp va apărea și Filip, minunea mea mică!

Și niște gânduri respirate pentru amândoi:

AȘ VREA…


As vrea, copilul meu drag, să te feresc de toate relele, dezamăgirile și suferințele lumii. Dar, nu pot trăi în locul tău!


Aș vrea, să te învăț să fii rău când trebuie, să nu iți pese, niciun cuvânt sau nicio răutate să nu-ți ciobească suflețelul tău atât de fragil.

Dar cum aș putea face asta, când tu mă înveți zilnic iubirea, acceptarea, toleranța?


Aș vrea să mă cert în locul tău, să aduc argumentele “potrivite”, învățate de-a lungul anilor.

Dar cum să fac asta, când tu crești și te transformi chiar și când privești în pământ neștiind ce să zici?


Aș vrea să plâng în locul tău, să trăiesc eu orice durere există sau va exista în sufletul tău.

Dar cum aș putea să-ți răpesc eliberarea inimii prin lacrimi, satisfacția de a învăța să ridici capul de unul singur?


Aș vrea să te învăț să iubești din toată inima, dar cu precauție.

Dar cum să-ți sting (tocmai eu!) sclipirea din ochi și fericirea de a iubi fără întrebări? Ce s-a întâmplat cu mine?


Aș vrea să te învăț tot ceea ce știu, să ai mintea mea de acum, să nu te îndoiești nicio clipă de tine, de puterea ce o ai, de importanța ta!

Dar, astea sunt lecții pe care trebuie să le înveți și experimentând, descoperind, suferind, plângând, iubind.


Ce pot să fac?


Să fiu aici și acolo, cu tine, alături. Pentru că asta vreau! Să-mi găsesc un loc în inima ta, un loc al meu călduț și atât de sfânt! Și orice ți se va întâmpla în viață, prin orice încercări vei trece, tu să știi și să simți, că mami e lângă tine!
Aici și acolo. Azi și mereu.

Eu, mama

Da, azi a fost o zi mai grea! Încheiată cu un zâmbet, în amintirea unei poze și a unor gânduri…


Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

9 thoughts on “O poză și niște gânduri

  1. Ce dor imi e de colaceii aia ai lor, al meu la 3 ani inca mai miroase a bebelus 🙂 Aratai foarte bine si cu niste kg in plus, chiar foarte bine 🙂

  2. Doamne, ce gânduri-epistola superbe, exprimate din sufletul iubitor sacrificator al unei veritabile mamici, care gândeste si simte în perspectiva empatizând cu minunatele binecuvântari daruite de Dumnezeu, purtatoare si transmitatoare a valorilor eterne ale dragostei Lui absolute.
    Nu ma pot abtine sa-ti marturisesc ca arati ca o regine, iar aceasta poza îmi aminteste de mamica fiului meu, oferit de Dumnezeu, care în perioada sarcinii cred ca si-a dublat greutatea, a renuntat total la cafea, însa a devenit o pofticioasa si mâncacioasa de ma speria, însa la scurt timp dupa nastere, toate dimensiunile si obiceiurile ciudate au revenit la starea de dinainte.
    Sunteti adorabili ! 🙂
    Un sfârsit de saptamâna binecuvântat cu liniste, bucurii si pace, alaturi de minunile tale scumpe, draga Mona

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *