• Poveștile d-nei Mira

    Un adevăr neașteptat

    Am salutat-o râzând pe doamna Mira. Îmi fusese atât de dor de ea! Iubesc felul ei de a vorbi despre iubire, încrederea în oameni pe care mi-o insuflă. Așadar, cu inima bătând note muzicale am intrat în salonul ei. Era abia sosită de la biserică. Mirosea a tămâie și a vânt cald de primăvară. Roșie în obraji cu zâmbetul ei cald pe față, mă invită să iau loc și se duse în bucătărie să prepare o cafea. La un moment dat, îmi spune: -Du-te, te rog, la scrin și deschide al doilea sertar. Vei găsi acolo o cutie de lemn. Am în ea câteva scrisori pe care mi le-a scris…