• Nescrisele mele

    O ținere de mână

    Era moale pieptul lui. Și mirosea a bine cu arome de tutun. Îmi lăsam capul mângâiat de bătăile inimii sale și îi ascultam vorbele șoptite. Așa îmi erau serile când camera îmi era făcută din turtă dulce și patul îmi era acoperit de un baldachin țesut de zânele din povești. Iar eu stăteam în brațe la tata și îl vedeam transformându-se în prințul care salvează prințesa. Îmi place să cotrobăi prin rafturile prăfuite, pline de amintiri. Să retrăiesc poveștile, să aud din nou tic-tac-ul care îl ținea în viață. A venit și ziua când nu l-am mai auzit. Oricât m-am străduit. La fel ca altădată, m-am cuibărit lângă el și…

  • Poveștile d-nei Mira

    Un adevăr neașteptat

    Am salutat-o râzând pe doamna Mira. Îmi fusese atât de dor de ea! Iubesc felul ei de a vorbi despre iubire, încrederea în oameni pe care mi-o insuflă. Așadar, cu inima bătând note muzicale am intrat în salonul ei. Era abia sosită de la biserică. Mirosea a tămâie și a vânt cald de primăvară. Roșie în obraji cu zâmbetul ei cald pe față, mă invită să iau loc și se duse în bucătărie să prepare o cafea. La un moment dat, îmi spune: -Du-te, te rog, la scrin și deschide al doilea sertar. Vei găsi acolo o cutie de lemn. Am în ea câteva scrisori pe care mi le-a scris…

  • Poveștile d-nei Mira

    Hârtia…

    Acum m-am întors de la Doamna Mira. Îmi privesc camera și o perdea de lacrimi îmi învelește ochii. Sufletul încă îmi e plin de căldura salonului dumneaei. Îmi e greu să explic cum un om, un simplu om, îți poate oferi viață prin poveste cu miros de prăjitură abia scoasă din cuptor. Azi nu voi împărtăși cu voi cuvintele dragii mele, ci vă voi spune cu mare emoție ce am descoperit în cufărul ei cu amintiri. D-na Mira se simțea foarte bine, o poftă de viață puse stăpânire pe ea sau poate își dorea să umple un dor. Ca o mamă, cu cuibul gol de prea multă vreme, se refugie…

  • Nescrisele mele

    Ei

    Azi Facebook-ul mi-a reamintit de această fotografie. E bun și el la ceva, din când în când. Și dorul a început să doară… M-am pierdut în ochii lor calzi, care au văzut atâtea, dar s-au transformat într-o oglindă pentru sufletul meu. Le-am sărutat mâinile bătătorite, fine ca mătasea când atingerea lor îmi era mângâiere. Am inspirat mirosul lor, de trudă și ploaie și pământ. Parfum fin de liniște și iubire. Și dorul a început să doară… Au bunicii harul acesta. De a ști să nu fie totul, dar să fie destul. Să lase loc iubirii pentru părinți, dar să împletească o altfel de iubire. Îmbină răbdare, înțelepciune, uneori răsfăț. Îți…