Ultima suflare
Primul țipăt, prima suflare.
Își sprijini capul în mâini și după multă vreme simți o lacrimă curgându-i pe obraz. Palmele îi pulsau ritmic. Apăsarea deveni dureroasă. Încerca să oprească bătaia tâmplelor, a palmelor. Dorea liniște și pace. Lacrima îi atinse buza și instinctiv voi să resimtă gustul sărat. Gustul eliberării și al durerii. Nu mai atinsese de mult timp o lacrimă. Uitase de existența lor. Gura i se strepezi. Era acră neputința.
În gât, un țipăt dădea din coate, încercând să își facă loc să iasă la lumină. Voia să se spargă de pereții goi a camerei, să scape din trupul îngenuncheat. Dar nu era un țipăt ca oricare altul. Nu însemna deznădejde, durere, suferință. Era, el, primul. Primul țipăt.
Datorită lui viața a putut începe. S-a auzit din gura unui copilaș, care abia venea pe lume. A atins urechile celor din jur și s-a înrudit cu aerul și cu lacrima. O lacrimă ce se scurgea din ochii unei mame. Și aerul și-a găsit culcuș în pieptul neprihănit. Și acolo a rămas. Îmbinat cu primul țipăt, de victorie, de supraviețuire, de început. Medicina îl numește volum rezidual. De fapt e viața însăși: un țipăt, o gură de aer, o lacrimă.
Azi, ar vrea să iasă afară. Azi, cei trei buni prieteni trebuie să se despartă. Ochii mamei sunt departe, așa că lacrima a izvorât în ochii aproape stinși. Și curge liniștită, pentru ultima oară. Brăzdează un obraz care și-a pierdut de mult netezimea și sărută buzele arse de tăcere.
Primul țipăt era pe punctul de a ieși. Prietenul lui bun, îl urma. Spuse adio locului lui cald, care l-a găzduit de atâta vreme și se îndrepta spre contopirea cu universul. Va fi în sfârșit liber. Elementele și moleculele care îl alcătuiesc vor dansa în măreția atmosferei.
Omul își simți glasul cerându-și tributul la un ultim țipăt. Dorea să plece, la fel cum a venit. Urlând victoria, supraviețuirea, un nou început (?).
Doar că viața a ținut sub tăcere prea mult timp acest zbucium, acest țipăt. Capul îi căzu pe masă. Palmele se liniștiră și ultima suflare părăsi trupul obosit, însoțită de o simplă șoaptă. Drumul lacrimii se mai putea observa ca o dâră umedă, pe un obraz îmbătrânit, dar ea dispăruse de mult.
Ultima șoaptă, ultima suflare.
Să fie doar asta viața? Un țipăt înăbușit, care la sfârșit se transformă într-o șoaptă abia auzită?
Sursa foto: pinterest.ro
Oare de ce ador textele care transmit emotie? Minunat scris.
Îți mulțumesc mult!
“Ultima suflare”
este o plecare
spre o alta zare.
frumoasa chemare
binecuvântare
si …eliberare
din corp si-nchisoare…
Emoţie şoptită tot textul tău!
Mulțumesc din suflet! ?
Foarte emoționant! Aștept următoarea postare!
Oare ce viata o fi avut?
Mda, moartea este o adevărată aventură…. Emotionant!
Felicitari!
Un text plin de sensibilitate. Parca ar fi scos dintr-un roman…
Frumos si trist. Asa e viata?…
Trist, dar frumos și emoționant. Tare mult mi-a plăcut!
Ce e viața? O suflare ar spune unii…. nedreaptă uneori și mult prea generoasă în unele situații. Frumos textul. Bravo!
Ce-ai făcut iar, Mona dragă? Știi tu că lacrima și-a făcut drum pe obrazul meu? Atât de intens mă târâi printre scrierile tale și îmi simt mușchii încordați ca la final să intre în repaos. Profunzimea asta face ca până și celulele să-mi vibreze, acolo, în universul știut doar de ele.
Of, prin care sentimente am trecut citind articolul acesta. Stateam langa Natalia, ea abia adormise, eu citeam ce ai scris si mi-am adus aminte de primul ei tipat. Timid. Apoi am cazut pe ganduri: ce e viata? Ce e viata asta? Cum trece? De la un tipat… la o soapta, se duce repede. Si totusi ce frumos.
Ce text plin de emoție! Îmi place să citesc astfel de articole, care apelează la sentimente (atât timp cât nu este un text exagerat, ceea ce nu e cazul, aici). 🙂
Ce emoționante sunt cuvintele tale. Da..uneori viata nu e decat un tipat..
Cam asta e viața… Trist, dar ce putem face noi? Oamenii sunt fire de praf în universul existenței.
Așa e viața, cu bune cu rele. M-am emoționat citind textul, felicitări!
Textual asa, ca orice alt articol scris de tine, imi transmit multa emotie. Ah, ce frumos stii sa asterni cuvintele si ce povesti pline de suflet creezi ?
Sa fie viata doar o suflare intre tipete? Uneori, asa pare. Minunat, ca de obicei!